Evaluari nationale. De ce?

Stiu, in toamna, intram si noi in sistemul acesta. Nu e neaparat ce imi doresc eu de la un sistem de invatamant. Dar atata timp cat nu imi pot promite mie, cu atat mai putin copilului meu, ca ii pot oferi siguranta unui sistem alternativ pana la nivel de facultate, imi pun speranta in fortele destinului de a intalni pe drum oameni care sa vada in banci alti oameni, pe care sa-i incurajeze sa se puna in valoare cu atuurile lor, individuale, fara sa fie toti la linie, in standardele x, y si z.

Si pentru ca peste tot citesc despre evaluarile nationale, nu pot sa nu ma intreb: de ce? La ce folosesc ele de fapt? Cum il ajuta pe elev, daca il ajuta vreun pic? Sincer, inca nu am gasit un argument care sa ma convinga de folosul si rostul acestor evaluari.

Veti spune, cu siguranta, ca eu am trait in alt sistem si ca nu pot intelege importanta evaluarilor periodice, alinierea la standarde internationale si altele asemenea. Nu ma convingeti. Si o sa incerc sa va explic de ce.

In primul rand, inteleg ca aceste teste – teoretic, cel putin – nu urmaresc capacitatea de memorare a unor texte sau formule matematice, ci capacitatea de gandire, analiza si logica a copiilor. Minunat! Dar programa anterioara acestor teste urmareste dezvoltarea gandirii si logicii? Ce gandire si logica dezvolta o programa care prevedere predarea tablei inmultirii in doua saptamani, iar aprofundarea ei consta in scrierea – ca tema de vacanta – a aceleiasi table a inmultirii de vreo 20 -50 de ori? Asta ca sa dau doar un exemplu.

Apoi, zice-se, aceste teste sunt utile cadrelor didactice pentru a vedea nivelul copiilor. Pe bune? Vreti sa spuneti ca un invatator nu stie ce elevi are in clasa? Oricat de partinitor ar fi la acordarea notelor, orice invatator stie foarte bine la ce nivel este un copil. Eu nu pot sa cred ca exista invatator care sa nu stie cat de creativ este unul dintre elevii sai, daca ii place sa rezolve probleme sau mai degraba are talent la desen. Iar daca exista un astfel de invatator, care habar nu are ce stiu elevii lui, sa-mi fie cu iertare, dar acel invatator nu prea are ce cauta la catedra.

Am auzit ca n-ar trebui sa fie asa stres cu evaluarile astea, ca sunt ca oricare alte lucrari de control. Nu mai spune! De-aia se face atata tam-tam? De-aia sunt chemati copiii la o anumita ora, toti in linie, si de-aia – la gimnaziu – vin profesori din afara scolii ca supraveghetori si se curata clasa de orice materiale din care s-ar putea inspira? Asta ca sa nu mai spun ca vine in contradictie cu argumentul anterior – ca nu este testata memoria ci capacitatea de analiza. Pai daca e vorba de texte la prima vedere si probleme de logica, ce importanta mai are ce manuale au in banca, ca oricum nu-i ajuta la nimic.

In aceeasi linie cu “nu va stresati”, apare si argumentul: notele nu sunt trecute in catalog. Si-atunci care-i relevanta? Ma iertati, dar acesti copii nu sunt educati intr-un sistem de invatamant in care evaluarea este individualizata pe profilul si caracterul copilului, pe potentialul si talentul sau, ci se bazeaza strict pe note. Sunt invatati sa alerge pentru note de mici. Iar la gimnaziu, din prima saptamana a clasei a V-a, li se spune ca fiecare nota conteaza pentru media generala si pentru accesul lor la un liceu mai de soi. Nu le spune nimeni ca importanta este valoarea individuala, potentialul talent intr-un domeniu, ci nota si iar nota. Si-atunci, ce sens au niste evaluari fara nota intr-un sistem in care nota este regele?

Pentru ca, spun mai marii sistemului, pe baza rezultatelor la aceste evaluari, profesorii trebuie sa construiasca planuri individualizate de invatare, pentru ca elevii cu lacune sa recupereze materia. Intr-un univers paralel, poate. Cand planuri individualizate? La cum arata curricula la mai toate materiile, abia incape in orele de curs, strict pentru predare. Ce planuri individualizate? Sau e o formula frumoasa pentru “meditatii”, ca tot sunt la moda inca din clasa pregatitoare. Ca, vorba ceea, noi – ca sistem – nu suntem in stare sa ne platim profesorii asa cum se cuvine intr-o lume civilizata, asa ca ne-am gandit sa punem frumos in pagina un plan sa le suplimentam veniturile corespunzator, pe baza interesului parintilor de a-i ajuta pe copii sa recupereze, ca altfel de unde note mari si medii mari care conteaza procentual la admitere?

Iar lucrul care imi place mie cel mai mult este ca avem din doi in doi ani evaluare la doua materii. Cica sa observam evolutia si potentialul copiilor. Dar daca potentialul copilului este la desen, muzica sau sport? Daca – desi nu stie sa interpreteze un text literar la prima vedere – citeste solfegii la prima vedere ca un profesor de Conservator? Sau daca – desi nu stie teorema lui Pitagora – uimeste orice pictor cu talentul de a pune pe panza peisaje nemaintalnite? Cu ce il ajuta pe acest copil si ne ajuta pe noi – parinti, profesori, societate – evaluarea la romana si matematica?

Iar in clasa a VI-a avem testari la romana, limba moderna, matematica, fizica si biologie. De ce nu istorie? De ce nu sport? De ce nu muzica? Pentru ca nu trebuie sa stie toti muzica si nu trebuie sa fie toti buni la sport? Dar la fizica de ce trebuie?

Mie mi-ar placea niste evaluari psihologice, vocationale. Evaluari care sa evidentieze profilul fiecarui elev, cu ce ii place si ce nu, cu atuurile sale, cu indrumari spre studii care sa il puna in valoare. Iar aceste evaluari nu necesita nici pregatiri suplimentare, nici stres in exces, nici examene atent pregatite. Ci doar o urmarire atenta a evolutiei copilului in clasa si o fisa completata periodic, tocmai pentru a evidentia evolutia pe diferite aspecte – sociale, artistice, logice si de gandire, vocationale. Dar care ar trebui sustinute si de o programa adecvata, ceea ce probabil e mai greu..

Am mai auzit si ca evaluarile sunt importante ca ii obisnuieste pe copii cu greul. Doamne-Dumnezeule! Pai daca tot e sa ii pregatim cu greul, hai sa le facem evaluari de la varsta de 2 ani si sa bagam niste programe individualizate de recuperat cuvinte pe care trebuie sa le aiba in vocabular inainte de a merge la gradinita. Ca doar stim si noi ca viata e grea si cat de grea este! Sa o luam din fasa, din burta, de dinainte de a se naste, daca se poate.

Plus ca mie imi e teama ca dupa trei experiente de evaluari nationale – cu sau fara miza, cu sau fara relevanta din perspectiva realului potential individual -, cand vor ajunge in clasa a VIII-a la evaluarea care chiar conteaza (cel putin in sistemul de invatamant asa cum arata el azi) vor fi deja satuli de evaluari. De evaluari care nu au avut nicio urmare reala, din care nu au gasit niciun beneficiu. De ce am avea pretentia ca acestei a patra evaluari sa ii acorde o importanta mai mare? Anticipand astfel si interesul pentru Bac.

Sa privim putin altfel lucrurile, din perspectiva noastra de adulti. Lucram intr-o multinationala. Pe un job care, teoretic, ne-ar oferi posibilitati de promovare. Si suntem evaluati periodic. Rezultatele nu se reflecta nici in salarizare, nici in promovare, ci eventual in “daca vrei sa recuperezi, trebuie sa muncesti mai mult, sa mai stai si tu niste ore dupa programa”. Asta, la prima evaluare. La a doua, la fel. La a treia, la fel. Imi ziceti mie ca la a patra evaluare veti fi mai motivat sa rupeti gura targului cu niste super rezultate?

Si-atunci, de ce copiii ar trebui sa fie altfel? Mai constienti? Ca, deh!, au mai trecut prin evaluari. Stiu ce inseamna.

Da, chiar, ce inseamna?