Ganduri. Amintiri

amintiri de ziar

By  | 
Despre ea am mai scris candva.
Imi amintesc si acum ca ma trimitea la conferinte la care primisese ea invitatie, imi povestea inainte despre ce va fi vorba, ce e de interes, ce ar trebui sa urmaresc din discursurile alora si la ce intrebari ar trebuie sa primesc raspuns.
N-am fost niciodata omul care sa iasa in fata doar de dragul de a se auzi vorbind sau de plictiseala, asa ca inceputul a fost greu.
Ma duceam cu documentarea facuta si cu setul de intrebari in memorie. Si imi bifam in minte, scriind in acelasi timp declaratiile in agenda (slava Domnului ca ma pricepea sa scriu repede, cu prescurtari si semne pe care reuseam sa le traduc mai tarziu), raspunsurile inca neoferite. Si daca mai ramaneam cu intrebari fara raspuns stiam ca intr-un fel sau altul trebuie sa il obtin. De obicei asteptam sa vad ce intrebari au jurnalistii adevarati, acreditati, cunoscuti. Eu eram ajutor de sef de post, cum de altfel mi se mai si spunea uneori in redactie (mai ales pentru ca puteam sa ma mut de pe un domeniu pe altul in minunata sectie news, daca era nevoie de mine). Si daca totusi si urma tirului de intrebari de profesionisti intrebarile mele ramaneau nerostite ori ma ridicam si timid imi rosteam poezia interogativa, ori – de cele mai multe ori – il luam de maneca pe vorbitor dupa conferinta, separat, si imi spuneam degajata nelamuririle, de parca le gandisem singura si eram intrigata ca nimeni altcineva nu avusese curajul sau mintea sa le afiseze.
Si ma intorceam in redactie cu tot arsenalul de informatii pe care, anterior, pe drum, mi le structurasem in minte pentru a i le prezenta ei.
Nu de putine ori, dupa ce povesteam ce mi se parea interesant si dupa ce ma conducea cu pricepere spre ce merita cu adevarat sa fie stire, ea ma punea in fata calculatorului ei sa imi spunea: acum scrie. Uneori imi dicta, alteori ma lasa sa ma inec in propria teama ca n-o sa fiu in stare sa scriu un cuvant. Si de fiecare data imi corecta cele scrise (pentru ca da, scriam pana la urma) si imi explica de ce e mai ok asa.
Cu timpul, aproape pe nesimtite, corecturile au devenit tot mai putine si materialele au ajuns la sef fara sa se mai uite pe ele.
Am inceput sa cer voie sa ma asez la un calculator la care nu se desfasura nimic urgent ca sa imi scriu stirea.
Ma amuza si acum gandul ca eu, un amarat de student, si timid pe deasupra, ma duceam la oameni cu functii si ii luam la intrebari, si ma bagam intre ziaristi, si trageam cu urechea, si ma dadeam important. Si cu acelasi aer veneam in redactie sa imi fac loc printre paginile ziarului, chiar la prima editie.
Sunt atat de multe imagini care ma vor lega mereu de aceasta femeie. Pentru ca fara ea, cu toata sinceritatea, si cu tot riscul de a ofensa alte persoane care mi-au fost printre altele si sefi, nu cred ca as fi avut vreun inceput in presa.
Am spus-o si o voi repeta cu orisice ocazie: Mihaela ramane inainte de toate omul care m-a invatat presa.Si poate nu e doar asta.
Am scris (si probabil poate o voi mai face, daca voi avea ocazia) fiecare stire si articolul in stilul ei.
Tastez cu aceeasi viteza si in acelasi ritm, si sterg tot cuvantul daca am uitat o litera, exact asa cum facea ea. (am invatat prin copiere, fara sa imi dau silinta, fara sa caut sa fie asa, pur si simplu mi-a intrat in sange).
Si uneori, in timpul unei sedinte sau intalniri, ma surprind scriind si desenand si facand scheme in agenda exact asa cum facea ea atunci cand se documenta sau imi explica mie diverse.
Plus ca am avut in toti acei ani (si chiar si acum cand nu mai suntem colege si ne vedem foarte rar) un om de la care sa aflu despre lume si viata, un om in fata caruia sa ma prezint asa cum sunt, un om cu care sa discut si sa dezbat vrute si nevrute, serioase si copilaroase.
PS: Intre timp, drumurile ni s-au mai intersectat profesional pentru o scurta perioada. E un sentiment extraordinar sa te afli pe aceeasi linie cu omul care ti-a batatorit primii pasi pe acest drum…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook