Parenting

Aparitia copilului si selectia naturala a prietenilor

By  | 

Daca inca nu aveti un copil sau copilul este mic, sa va asteptati ca randul prietenilor sa se subtieze incet, dar sigur. Personal, nu inteleg de ce si va doresc sa nu vi se intample, dar daca va confruntati cu aceasta situatie, sa stiti ca nu sunteti singurii care o patesc.

V-am mai spus eu, la un moment dat, la ce sa te astepti cand devii mama – o varianta.

Imi amintesc acum ca, cu multi ani in urma, o buna prietena, inca din vremea copilariei noastre, imi spunea ca de cand a devenit mama aproape ca nu mai are prieteni. Atunci n-am inteles. Ce treaba are copilul cu prietenii?

Dupa niste ani, eram la randul meu mama de putin timp, vorbesc cu o alta prietena, mama inaintea mea cu vreo doua – trei luni, imi spune ceva similar. Cum ca prietenii ei fara copii o cam evita. Am ridicat din umeri. Si am zis ca poate tine de prieteni.

Au inceput sa treaca zilele si saptamanile, Robert era un bebe cuminte si purtabil peste tot. Ca doar n-am mers cu el saptamanal la cinema sau la munte sau o fuga la mare, ca avea concert Mika, doar pentru ca eram noi nebuni.

Da, oricat de greu de crezut ar parea, cat a fost Robert bebelus, am iesit foarte des cu el si prietenii fara copii. Am fost la cinema, eram clienti Orange Film, si Robert era cel mai tanar cinefil. Nu avea nicio luna cand l-am luat prima data la film.

Ne vedeam de cel putin doua ori pe luna cu prietenii nostri. Mergeam in weekend la munte sau la mare. Am fost si la nunti cu Robert. Iar la botezul lui, pe care l-am facut chiar inainte de a implini patru luni, a stat toata noaptea cu noi in aceeasi sala.

Dar, cum unele minuni tin trei zile, nici ale noastre n-au tinut o vesnicie.

Primele semne au aparut de Revelion. Robert nu avea un an. Si, ca un facut, cand aveam casa plina de musafiri, pentru prima data copilul a varsat de vreo trei ori. Si a trebuit in loc de ciocnit sampanie sa schimb lenjeria patului si sa deranjez oamenii cu fataiala mea spre cosul de rufe. A fost un Revelion scurt, dar – culmea – dupa ce am eliberat calea spre cosul de rufe, s-a linistit si copilul.

Iesirile noastre cu copilul s-au mai rarit, dar asta nu ne-a impiedicat sa bifam mai toate concertele posibile, inclusiv Bon Jovi, cand Robert avea putin peste un an. De fapt, cand Robert implinea un an, noi doi eram in Polonia. Si tot in anul acela am fost si in Cipru.

De la doi ani, am inceput sa luam copilul cu noi in vacante, in afara tarii. E drept, vacantele urmau un anumit program, respectiv programul de somn de la pranz al copilului, dar asta pe mine nu m-a deranjat niciodata, pentru ca oricum la ora aceea era mult prea soare de stat la plaja.

“Ce-i aia sa-ti faci programul dupa programul copilului”, a fost cel mai des repros care mi-a fost servit in vremea respectiva.

Dar, pe principiul “iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac”, aceeasi oameni, deveniti parinti la randul lor, pun astazi in practica exact lucrurile pe care ni le reprosau noua. Mai putin mersul la film, iesitul la munte, ca – vorba ceea – au copii mici, nu-si permit.

Pe masura ce Robert a crescut si am inceput si eu, ca omul normal, sa mai si dorm noptile, am zis ca lucrurile vor reveni la normal.

Aiurea! Pentru prietenii de altadata, deveniti parinti de scurt timp, cu bebelusi mici acasa, ne-au plasat parca undeva in afara cercului, de parca n-am fi trecut si noi prin aceleasi greutati de parinti ca si ei.

Da, e adevarat, poate ca interesul nostru pentru discutii despre scutece si diversificari nereusite nu mai era acelasi. De fapt, cred ca noi n-am fost niciodata atat de interesati de concentrare a discutiilor doar pe aceste teme… Acesta a fost si motivul pentru care, cat a fost foarte mic, cu mine, Robert n-a prea vazut parcuri. Fugeam de mamici prin parcuri ca stiti voi cine de tamaie. Simteam ca o iau razna la intrebari de genul “cum, al tau nu mananca de nspe ori pe zi?”, “cum, inca ii mai dai sa manance noaptea?”. Voiam sa vorbesc si despre altceva, ca despre copil oricum erau mai toate gandurile mele; voiam sa imi dea altcineva si alte teme de gandire (probabil ca d-astea m-am si intors prea devreme la munca).

Probabil pentru ca al nostru e mai maricel, nu ne mai vaitam de oboseala, il luam iar cu noi la nunti, unde ne mai si distram, probabil ca se considera ca noi nu intelegem.

Ba intelegem foarte bine. Inca n-am uitat cei peste doi ani de nesomn, spre exemplu. Dar suntem exemplu viu ca supravietuiesti. Mai bine sau mai putin intreg la cap, asta e alta discutie. Dar ajungi la momentul in care e bine. Trec si durerile de dintisori, trec si colicii, trec si mofturile de la diversificare, trec si chinurile de integrare in colectivitate, trec toate. Si vin altfele. Dar are sens sa le spun acestor prieteni ca vin altele?

Si ma intorc la povestile prietenelor mele mai vechi, cum ca atunci cand apare copilul intervine si un soi de selectie naturala a prietenilor. Si inclin sa le cam dau dreptate.

Doar ca, de la un anumit moment incolo, si mai ales in timpurile noastre – cand “capra vecinului” pare ca a devenit un soi de tel in viata – nu mai ai asteptari de construit prietenii noi. Ramai tot cu alea din copilarie, de care te leaga o istorie intreaga, cu bune si cu rele, cu urcusuri si cu coborasuri, si eventual niste “prieteni de betie”, cum mai spunem noi, niste oameni cu care te simti bine la o terasa, cu sau fara copii, dar de care nu poti spune ca te leaga o viata.

Sau, poate, cine stie, vom intalni in cale oameni la fel de nedumeriti ca noi in ale selectiei naturale a prietenilor pe motiv de copil si care vor fi deschisi sa porneasca pe un nou drum.

Pana atunci, noi, in familia noastra, asa cum suntem, ne vom bucura de cele pe care le traim, de minunea noastra de copil, de zilele noastre mai bune si mai putin bune, de reusitele noastre personale si de familie si cine isi va aminti ca am fost candva prieteni… ne vom bucura sa povestim la un vin fiert – nu neaparat despre scutece, in timp ce copiii se joaca in camera alaturata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook