Interviuri

Nadia Comaneci: Copiii au nevoie de noi, parintii, si de iubirea noastra

By  | 

Daca e ceva cu adevarat special ce mi-a oferit jobul meu este sansa de a cunoaste un om exceptional, nu doar prin performantele sale pe care le stie o lumea intreaga, ci prin omul care este. Nadia Comaneci, marea noastra gimnasta, este si un om mare. Un om cu suflet mare, un om deschis, care te trateaza cu respect, fara nicio urma de “vedetism”.

Am avut sansa de a fi alaturi de Nadia cu ocazia unor proiecte si pot spune ca m-a cucerit cu naturaletea si modestia ei. Eram intr-un an, cu un proiect, in afara granitelor tarii noastre, si am mers impreuna la cumparaturi. Vanzatoarea a fost uimita de accentul nostru in limba engleza si a intrebat de unde suntem, iar Nadia a raspuns simplu: “Amandoua suntem din Romania, dar eu traiesc de mai multi ani in America”. Si atat. N-a spus cine e sau ce a facut, nu s-a scos pe ea in evidenta si, mai ales, nu m-a lasat pe mine deoparte. Sincer, nu stiu cate “vedete” de la noi ar face asta.

nadia comaneci

Pentru ca o admir foarte mult, nu doar ca sportiva, ci si ca om, am rugat-o sa isi rapeasca putin din timpul ei si sa imi raspunda la cateva intrebari despre ea si familia ei.

  1. Spui de fiecare data ca te simti norocoasa pentru familia minunata pe care o ai, pentru sotul si copilul tau. Au existat vreodata momente in care sa te simti depasita, obosita, sa nu stii ce sa faci, ca mama?

Noi ni l-am dorit foarte mult pe Dylan. Si a fost ca o binecuvantare pentru noi. Am pretuit si pretuim fiecare clipa impreuna cu el. Asta nu inseamna ca nu au fost si momente putin mai grele. Cred ca fiecare mama traieste momente de oboseala, mai ales cand copiii sunt mici, sau momente in care se intreaba daca a procedat corect. Nimeni nu se naste stiind cum sa fie mama. Dar, intr-adevar, am norocul sa am o familie minunata. In primul rand, Bart mi-a fost mereu alaturi. Din prima zi in care a venit Dylan in viata noastra, chiar inainte de a se naste. Cand e vorba de Dylan, suntem intotdeauna impreuna. Chiar daca unul dintre noi are un proiect departe de casa, celalalt ramane cu Dylan si vorbim zilnic, ne trimitem mesaje si poze cu ce a mai facut Dylan, ne consultam chiar si de la distanta atunci cand trebuie sa luam o decizie cu privire la Dylan sau la noi, ca familie. Suntem intotdeauna unul alaturi de celalalt si asta ne-a ajutat si m-a ajutat pe mine ca mama foarte mult.

  1. Citesti carti sau articole de parenting? Crezi intr-un anume stil de parenting?

Nu cred in retete universale. Nu cred ca exista un stil de parenting sau strategie de educatie care sa se potriveasca tuturor copiilor, tuturor familiilor in orice moment. Cred ca trebuie sa ne adaptam copilului, personalitatii sale si diferitelor etape din cresterea copilului. Cred insa, indiferent de cum numim un stil sau altul de parenting, in dreptul copilului la libera exprimare si alegere. Cred ca fiecare copil poate si trebuie sa isi aleaga propriul drum. Sunt intrebata de multe ori daca Dylan face gimnastica sau daca va fi mare gimnast ca noi. Dylan face diferite sporturi si activitati. A fost in sala de gimnastica de nenumarate ori, dar merge constant la fotbal. Joaca tenis, dar canta si la tobe. Pentru ca asta ii place acum. Vom vedea ce va fi mai tarziu. Deocamdata exploreaza si se descopera pe sine. Cred ca toti copiii ar trebui sa fie lasati sa se descopere, sa afle singuri ce le place cu adevarat, la ce sunt buni si ar putea face performanta, iar parintii sa ii sustina pe drumul lor.

  1. Cat de diferita este copilaria lui Dylan fata de copilaria ta?

In primul rand, la varsta lui Dylan eu eram in fiecare zi in sala de gimnastica, deja stiam ca imi doresc sa merg la concursuri si sa urc pe podium. Copilaria mea e definita in special de gimnastica, chiar daca mergeam la scoala sau ma jucam si eu jocurile copilariei noastre. In al doilea rand, ca tot a venit vorba de scoala, este evident ca sistemul scolar in care am crescut eu este foarte diferit de programul scolar pe care il urmeaza Dylan. Aici, copiii sunt implicati in foarte multe activitati practice, de la cresterea unor animale pana la proiecte cu buget, bineinteles adaptate la nivelul varstei lor. Dar scoala este mult mai interactiva si mai orientata spre abilitatile si competentele practice ale copiilor, spre indrumarea vocationala a acestora, in timp ce la noi erau mult prea multe lucruri teoretice.

  1. In Romania este de mare interes subiectul legat de timpul pe care parintele il petrece cu copilul, timp de calitate, in care fac lucruri impreuna, nu doar faptul ca stau in aceeasi camera, fiecare afundat in propriul gadget. Exista chiar o propunere legislativa pentru ca ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, sa fie zi libera, dar sper eu ca, daca se va aproba, ziua nu va fi pentru shopping, ci chiar pentru activitati comune parinte-copil. Ce parere ai tu despre importanta timpului de calitate parinte-copil?

Eu si Bart incercam mereu sa ne aranjam agenda in asa fel incat macar unul dintre noi sa fie alaturi de Dylan. Insa cand nu se poate, chiar nu avem cum, exista cineva care ne ajuta ocazional cu Dylan. Noi credem cu tarie ca un copil are nevoie in primul rand de parinti, nu de bona, nu de bunici, nu de prieteni de familie, ci de parinti. Cred ca, pentru copii, noi suntem temelie, sprijin si punct de reper. Ei au nevoie de noi si de iubirea noastra. Si, da, timpul acela in care faci lucruri impreuna este vital. In America, exista o cultura a activitatilor parinte-copil. In scoala, in comunitate. Si noi ne-am implicat in organizarea unor evenimente pentru familie. “Bart & Nadia Sports Experience”, spre exemplu, este un eveniment care se bucura de mare succes, la care participa numeroase familii cu copii de toate varstele.

  1. Si pentru ca se apropie vacanta de vara, spune-ne cateva cuvinte despre vacantele voastre, in familie.

Vacantele noastre inseamna in primul rand familie. Si eu si Bart calatorim foarte mult, dar niciodata nu renuntam la vacantele noastre in trei. Pentru noi, cele mai frumoase vacante sunt acelea in care suntem in familie. Atunci e cel mai bine, cand suntem toti trei. Si ne bucuram impreuna de locuri noi sau vechi, de oameni noi sau prieteni dragi.

1 Comment

  1. Maria

    June 7, 2017 at 11:59 am

    Foarte bine spune Nadia. Cei mici au mare nevoie de noi si de iubirea noastra! Primul pas spre fericirea lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook