Parenting

Cand copilul te plateste pentru munca depusa

By  | 

Am trait-o si p’asta! N-as fi zis ca o sa ajung acum, la nici 7 ani ai lui, sa ma plateasca pentru ceva facut de mine, oarecum in locul lui. Si fara ca eu sa pretend ceva, ci din propria lui initiativa. Sa va povestesc.

Aseara am ajuns acasa si copilul ma astepta cumva ca pe painea calda. Avea el in plan sa incercam un puzzle nou. Cum nu avea foarte multe piese, l-a facut singur. Dar nu i-a fost de ajuns. Si si-a amintit ca mai avem un puzzle nou, pe care l-a deschis entuziasmat fara sa isi dea seama ca va avea de asamblat 240 de piese mici.

I-a pierit destul de repede interesul si s-a dus sa-si construiasca o autostrada in alta camera.

Am ramas eu pe baricade. Fara nicio suparare, ca mie imi plac puzzle-urile, ma linistesc.

Din cand in cand, venea sa verifice in ce stadiu sunt si cat mai am pana finalizez munca. La un moment dat i-am si spus: “De ce mai vii sa ma intrebi daca am terminat? Oricum fac in locul tau!”

Cand am terminat, copilul a venit mandru si mi-a inmanat 10 lei. Din pusculita lui. Pentru munca mea.

Ce sa zic? N-am “muncit” pentru bani. Pentru mine puzzle-ul in general e o munca placuta, o joaca relaxanta. Dar n-am refuzat copilul. Pana la urma, singur singurel a apreciat munca altcuiva in beneficiul lui si s-a simtit, de la sine putere, in masura sa rasplateasca.

Mi s-a parut foarte tare gestul lui. Pentru ca noi nu i-am dat sarcini pentru care sa castige bani. Dar este clar ca a inteles din toate povestile noastre despre munca noastra, despre munca oamenilor in general, ca munca sa plateste si ca muncim si pentru bani, nu doar de placere.

Si mi s-a parut si mai tare ca tati a zis ca strange el puzzle-ul, sa-i dea si lui 10 lei. Si copilul a replicat ca pentru munca asta ii da 1 leu, maximum 2.

Cumva s-a prins si cum sta treaba si cu diferenta intre efortul depus pentru o munca sau alta.

Va dati seama ca m-a lovit mandria, nu? :) Si imi e clar ca de-acum putem sa punem si copilul la treaba, sa-si castige niste bani de buzunar :)

Despre ce am mai invatat eu de la copilul meu, am mai scris si:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook