Parenting

Când vom deschide școlile, eu aș începe cu o vacanță sau măcar program redus

By  | 

”Mie nu mi-ar strica o lună de șomaj tehnic, să stau acasă pe 2400 lei, să nu fac nimic, să mă odihnesc. Simt nevoia de vacanță. Bine, m-aș duce și în vârf de munte, să mă liniștesc…”.

Am auzit replica aceasta de la mai multe persoane. Bine, aceștia fac parte din categoria cu salarii mai mari decât salariul mediu pe economie, că ceilalți nu pot visa la un asemenea lux și se tem că o astfel de vacanță ar însemna adio job.

Noi, adulții, simțim probabil periodic o dorință din aceasta de izolare, de singurătate, de urcat în vârf de munte, fără nimeni și nimic, nici măcar internet. Și poate pentru unii dintre noi, perioada aceasta înseamnă și timp de curățenie generală, maraton de seriale, muncă în grădină sau chiar o alternativă la urletul din vârf de munte.

Pentru copii lucrurile nu stau chiar așa.

Exclud copiii care abia așteptau timp nelimitat pe gadgeturi, jocuri și internet, și care acum au primit exact asta, fără oră de culcare sau orice formă de program (eu tot sper că nu sunt majoritari).

Mă gândesc la acei copii care alergau pe holurile școlii în pauze, care abia așteptau să se întâlnească în parc cu prietenii și colegii de școală și pentru care weekendul era timp liber de joacă afară până noaptea târziu.

Pentru acești copii, perioada aceasta de izolare e cea mai grea pedeapsă.

Și nici măcar vacanța de Paște, din care a trecut deja o săptămână, nu poate fi numită vacanță. Ci mai degrabă tortură – tocmai pentru că e vacanță și nu se pot bucura deloc de ea.

Și nu vreți să știți cum e să fii un astfel de copil și, în fața unei tragedii, să găsești bun faptul că ești nevoit să ieși din casă și, astfel, să te bucuri în sfârșit de aer, de libertatea de a sta afară.

Nu știu când vor avea voie copiii să iasă afară când și cum vor. Deocamdată am auzit doar scenarii posibile pentru reluarea anului școlar.

Personal, dacă ar fi după mine, atunci când s-ar considera că există siguranță pentru copii să revină la școală, aș începe cu o vacanță sau măcar o săptămână de program special. Adică maximum 4 ore pe zi la gimnaziu și 2 la clasele primare (doar pentru materiile importante, respectiv cele pentru examene și evaluări) și fără teme. Astfel încât să aibă timp să recupereze orele de joacă afară, cu alți copii. Sau dacă tot vrem musai să bifăm program normal, jumătate din timpul de școală să fie petrecut afară.  (Eh, atunci să vezi abilitate de adaptare a profesorilor! J )

Mă enervează și mă doare totodată că sunt profesori care îi anunță (ca să nu spun amenință) de pe acum pe copii că, imediat ce vor reîncepe școala, vor intra puternic în teste, teze și alte lucrări.

De unde și până unde (sau în ce minunăție de carte de psihologia copilului sau dezvoltarea creierului) au ajuns ei la concluzia că un copil pe care l-ai ținut închis între patru pereți timp de una-două luni ar putea să performeze intelectual la prima ieșire din casă? Nici nu contează dacă au făcut sau nu școală online.

Ca și cum școala online ar compensa orice. Și de parcă sportul, mișcarea fizică, mai ales în aer liber, ar fi doar un moft sau doar pentru cei care vor să facă performanță sportivă.

Plus că nu înțeleg unde a dispărut brusc grija pentru starea emoțională a copiilor. Până la coronavirus, discursurile moderne despre școală includeau invariabil și referiri la inteligența emoțională sau echilibrul emoțional al elevilor și rolul pe care școala și profesorii ar trebui să îl aibă în acest sens.

Acum văd că nimeni nu mai zice nimic. Acum interesul pare să fie orientat spre importanța, valoarea și beneficiile școlii online. (Din păcate, mai ales din perspectiva cantității de materie care astfel se poate recupera, ascunsă sub perdeaua menținerii contactului copilului cu școala – de parcă asta era durerea cea mai mare a copilului acum).

Dar mi se pare că uităm ceva.

Copiii noștri nu fac școală online pentru că și-au dorit acest lucru și nu într-un context în care după închiderea calculatorului ar putea să iasă afară, să se plimbe cu bicicleta în parc, să participe la un concurs de alergat în spatele blocului sau să joace fotbal cu prietenii din cartier.

După școala online, copiii se joacă astăzi tot online. Dacă nu stau la curte, nu au frați (deși aici e ușor discutabil), iar părinții nu au timp/nervi/energie să se joace cu ei offline, mai toată ziua copiii și-o petrec online sau oricum în fața unui ecran.

Cam cât de echilibrați emoțional și intelectual credeți că sunt ei acum?

Și-atunci chiar ne așteptăm ca după această perioadă, copiii să se readapteze peste noapte la viața de școală offline și să performeze la teste, teze și alte lucrări?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook