Ganduri. Amintiri

Care este cel mai bun lucru care ti s-a intamplat in 2016?

By  | 

Eu nu sunt omul retrospectivelor. Cred ca niciodata n-am stat sa imi fac un bilant al unui an si nici vreo lista de obiective pentru anul sau anii urmatori. Nefiind o optimista de felul meu, vremea mi-a demonstrat ca – pentru mine, cel putin – functioneaza cel mai bine schema pasilor marunti, a obiectivelor pe termen scurt si a inaintarii in trepte. Asa nu ma descurajez si imi mentin un soi de pui de ambitie, foarte util. De aceea am urat intotdeauna intrebarea standard de la interviuri: unde te vezi peste cinci ani? Acum am raspunsul: in viata! Dar mi-a placut o alta abordare pe care am auzit-o recent. Nu cu bilant, nu cu plusuri si minusuri, ci doar cu cel mai bun sau cel mai important lucru din 2016. Sa pastram o nota pozitiva, zic! Cred ca ne-ar ajuta mai mult intru energia necesara pe mai departe.

Asa ca m-am gandit si eu la asta. Care este cel mai bun/important lucru care mi s-a intamplat in acest an? Am incercat sa ma gandesc la acele lucruri care sunt ale mele ca individ, dincolo de rolurile pe care le am in societate – dincolo de job, dincolo de rolul de mama. Am avut tendinta la un moment dat sa ma duc in directia reusitelor in evolutia copilului meu, dar mi-am dat seama ca acelea sunt mai degraba lucruri importante si bune care i s-au intamplat copilului meu si de care m-am bucurat si eu ca mama. Asa am ajuns la concluzia ca as pune cel putin trei lucruri pe un prim loc. De fapt doua dintre acestea decurg din al treilea (sau primul?), doar ca valoarea mi se pare ca nu mai suporta subordonari.

  • Blogul. M-am reapucat de scris pe blog, de aceasta data pe unul personal. E adevarat ca nu scriu pe atat de des pe cat mi-ar placea. De fapt sunt texte pe care nu apuc sa le scriu deloc, din lipsa de timp. Unele au ramas undeva intr-un sertar al mintii, poate vreodata or iesi la lumina. Dar il vad ca pe un inceput bun, un drum care imi da aripi si pe care sper sa il urmez cat mai mult timp.
  • Redescoperirea. Odata cu acest blog, am avut sansa de a cunoaste oameni care mi-au dat de gandit. Mie, ca om. Care m-au facut sa inteleg anumite aspecte ale mele ca individ. Care m-au facut sa (ma) accept si care cred ca ma vor ajuta sa schimb putin perspectiva. Aici voi incepe in primul rand cu Gaspar Gyorgy cu al sau “Copil invizibil” si tipurile de atasament, si durerile pe care le purtam cu noi in viata de adulti, in relatiile noastre de la job si de-acasa. Intalnirile cu el sunt, de fiecare data, iluminatoare. Si mai e apoi Otilia Mantelers, care dincolo de invataturile despre relatia cu copiii, ne-a mai oferit ceva pretios: invataturile despre relatia cu sine, unde eu pun in prim plan acest vindecator Listening Partnership.
  • Oamenii de/cu blog. Tot datorita acestui blog mi-a fost dat sa cunosc oameni din aceasta lume a bloggingului, sa-i zicem asa, pe care ii apreciez si ii admir pentru munca lor, pentru felul in care scriu si in care se implica in diferite proiecte. Imi plac Ioana pentru perseverenta si credinta in propria putere, Tily pentru energia fantastica, Ioana M. si Carmen pentru constiinciozitate; Miruna are un farmec aparte care se vede si pe blog, Ana e un fel de mama bloggeritelor mame si parca esti mai linstit cand e prin preajma; Raluca e calda si generoasa, Gabriela pare ca nu are niciodata emotii; Florina e puternica si implicata; Anca e mereu vesela, iar Ruxandra e frumoasa nu doar la exterior. Si mai sunt si alti oameni atat de buni si minunati, cum e Monica de la Itsy Bitsy sau fetele de la Social Moms. Si mai sunt, o sa mai vorbesc despre ei, pentru ca in fiecare zi invat ceva nou si bun de la ei.

Anul 2016 a fost un an “greu” si din alte perspective. Copilul a inceput scoala, din fericire avand in fata clasei un om deosebit, pentru care al meu copil se duce la scoala cu drag; cred ca nici n-ar vrea vacante. Apoi, a avut primul concurs la inot si primul spectacol la canto si pian, asta pe langa deja traditionalele spectacole de dans sau antrenamente de arte martiale, de data aceasta si cu lupta la sol :)

Iar eu… Dincolo de sentimentul ca, la job, stau pe umerii mei un univers intreg, in viata personala mi-am dat seama sau poate mi-am intarit credinta personala ca prietenia nu e o relatie de convorbire telefonica, ci de respect si apreciere reciproce. Ca nu distanta de timp sau spatiu ii face pe oameni prieteni, ci onestitatea sufletelor. Si ca prietenia adevarata rezista peste timp si in fata tuturor incercarilor. Si ca, daca descoperi ca persoane pe care le-ai considerat prietene iti reproseaza tocmai prietenia cu care le-ai tratat, e doar o alta lectie si-atat.

Nu o sa inchei prin a spune ce-mi doresc pentru anul care vine, ci prin a va ura voua sa aveti momente minunate si in 2017, sa fiti sanatosi, fericiti si impliniti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *