Ce ofera scoala copiilor nostri

Stie scoala romaneasca ce sa le ceara elevilor ei? Aceasta a fost intrebarea la care Mircea Miclea, Psiholog principal, doctor in psihologie, profesor universitar la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca,  a incercat sa ofere un raspuns in cadrul evenimentului marca Totul despre Mame.

Pe scurt, raspunsul este ”nu prea”. La nivel prescolar, se pune prea mult accent pe cognitiv, cand ar trebui sa fie urmarite in special abilitatile non-cognitive, pentru o mai buna adaptare la scoala, la noi colegi si prieteni, spre exemplu. In timp ce la nivel primar si gimnazial, nu exista un profil al elevului. Ca sa poti stii ce anume sa ceri cuiva – in orice domeniu – , trebuie mai intai sa stii ce iti doresti sa obtii. Si abia apoi poti stabili ce si cum sa faci pentru a-ti atinge obiectivul.

La fel si in invatamant. Teoretic trebuie sa stii cam cum vrei sa arate un absolvent, ce iti doresti sa stie acesta si cum sa fie, atunci cand termina un anumit ciclu de invatamant. Si in baza acestui profil, stabilesti prin urmare informatiile si metodele prin care isi insuseste informatiile, abilitatile, pentru a se potrivi profilului dorit. Lucru care, spune dl. prof. Miclea, lipseste cu desavarsire.

Tot dl. Miclea ne-a raspuns si la intrebarea referitoare la evaluarile din doi in doi ani de scoala, al caror rost, recunosc, nu il intelegeam. Dl. Miclea sustine ca aceste evaluari aveau ca scop strict evaluarea nivelului la care au ajuns copiii si lacunelor pe care acestia le au, pentru a putea fi recuperate si corectate in urmatorii ani de invatamant. Evaluarile nu ar trebui sa aiba scop de ierarhizare.

Sincer, am niste dubii cu privire la cati dascali stiu care era scopul initial al evaluarilor, cand acestea au fost introduse in sistem. Si-apoi, onest vorbind, la cata materie include programa claselor a III-a si a IV-a, chiar credem ca ar exista timp si de recuperat informatii/cunostinte/abilitati pierdute in clasele I si a II-a?

Da, am inteles ca – cel putin teoretic si normativ – cadrul didactic ar trebui sa aloce aproximativ 30% din timpul de la clasa unei predari/educatii individualizate. Dar, chiar credem ca se face asa ceva sau ca ar fi posibil chiar sa se faca astfel?

Scoala romaneasca are trei bube mari.

1. Numarul mare de copii intr-o clasa. Stiu ca legea zice ca la clasele primare trebuie sa fie in jur de 20 si nu mai mult de 25. Realitatea este alta. In foarte multe clase de la noi sunt peste 30 de copii. Si nu e vorba doar de clasele in care parintii se bat pentru o anumita doamna invatatoare. Iar cu 30 de copii si 45 de minute intr-o ora, sincer nu stiu cat de multe poti face. Imaginati-va o ora in care trebuie sa exersam citirea. Cam cat credeti ca citeste fiecare copil, in conditiile acestea, cam cat poate sa fie atent sa urmeareasca cu degetul pe carte pana ii vine iar randul – daca mai apuca – si cam cat si intelegere din text? Normal ca vorbim de analfabeti functionali (persoane care stiu sa citeasca, dar nu inteleg textul citit).
2. Numarul mare de ore de curs. Numarul de ore pe saptamana la gimnaziu a crescut de la 30 la 34. Ceea ce inseamna ca doar intr-una dintre zile sunt 6 ore de curs, iar in celelalte 4 zile copiii stau 7 ore la scoala. Aproape cat sta un adult la munca. Adult care nu are teme pentru acasa si nici activitati extrascolare. Ca sa nu mai spunem ca fiecare copil are nevoie de prieteni, de socializare. Si le mai si cerem sa fie pasionati de citit, de parca ar mai avea cand. Si, bineinteles, ca avem asteptari ca la finalul anului scolar sa fie gata pentru evaluari nationale, ca doar un copil de 12 -13 ani nu are cum sa fie obosit dupa un an intreg de munca mai multa decat proprii parinti.
3. Programa super-mega incarcata. Stiti ca la clasele primare sunt materii unde sunt 34 de capitole in manual, pentru cam tot atatea saptamani de scoala? Are sens sa avem asteptari de cunostinte aprofundate? Era o intrebare retorica.

Nu mai vorbim de clasele mici. De lipsa materialelor didactice. De problema manualelor. Sau a dotarii claselor cu videoproiectoare.

Despre scoala romaneasca putem vorbi ore in sir. Prof. Miclea considera ca e timpul ca parintii sa ia atitudine.

Personal nu cred ca lucrurile se pot schimba peste noapte. Nu cred ca toti parintii sunt dispusi sa preia puterea. Asa cum stiu ca sunt cadre didactice la fel de nemultumite de conditiile din sistem – si nu ma refer la salariu – ca si foarte multi parinti.

Cred insa ca pentru cei care nu au ca varianta decat acest sistem de educatie formala, o colaborare parinte-educator poate echilibra putin situatia. Ca parinte nu poti sa spui ca, daca iti trimiti copilul la scoala, tu te-ai spalat pe maini. Asa cum nu poti, ca educator, sa ceri parintelui sa tina locul unui meditator particular. Mai ales ca sunt multi parinti depasiti total de informatiile primite de copil la scoala.

In conditiile existente, va doresc sa intalniti in scoala cadrul didactic potrivit asteptarilor pe care le aveti, potrivit copilului dvs, si cu care sa puteti stabili o relatie in interesul educatiei propriului copil.