Ganduri. Amintiri

cerere

By  | 
“Rasfoind” blogul unei prietene, mi-am amintit un moment unic in viata mea: prima cerere in casatorie.
Cine zice ca prima cerere nu se uita niciodata, are dreptate. Doar ca eu am un motiv in plus pentru asta. Chiar a fost o cerere speciala.
 Asa ca trebuie sa va povestesc.
Predam la o gradinita si unul dintre baieti, sa fi avut vreo cinci anisori, ma intreaba intr-o zi foarte hotarat: “Vreti sa fiti nevasta mea?”
Prima reactie: n-aud bine. Imi cazuse cerul peste mine. Ma uitam la el ca la un ozn. Ceva clar nu era in regula.
Baietelul, destul de perspicace asa cum veti vedea, continua. “Stiti, imi sunteti draga. Eu ma gandesc la dumneavoastra in fiecare seara. Si vorbesc mereu despre dumneavoastra. Si am auzit eu ca asta e iubire. Si oamenii se casatoresc din iubire”.
Mai sa lesin de ras. Dar saracul copil nu merita asa ceva.
I-am zambit si i-am spus cu toata caldura de care as fi putut fi capabila intr-o asemenea faza: “Esti prea mic”.
Si, bineinteles, cum altfel, vine raspunsul prompt: “Dar eu cresc”.
Am ras. Si i-am raspuns: “Si eu”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook