Parenting

“Copilul invizibil” sau despre parintele constient de sine si emotiile sale ca si copil si adult

By  | 

Am cumparat cartea lui Gaspar Gyorgy la conferinta sustinuta de Tina Payne Bryson la Bucuresti. “Sper sa iti fie de folos”, mi-a spus atunci Gaspar. Stiam deja ca o sa imi placa. Nu ma intrebati de ce. Pur si simplu stiam.

Exista o teorie cum ca, de multe ori, nu oamenii aleg cartile pe care le citesc, ci cartile ii aleg pe ei. Mie mi s-a intamplat asta de mai multe ori. Si in aceeasi categorie cred ca intra si “Copilul invizibil”. Pentru ca, trebuie sa recunosc, cand am ajuns la conferinta Tinei si m-am oprit la standul de carti nu aveam in gand sa plec si cu cartea lui Gaspar, dar pur si simplu nu am putut sa o las acolo, parca ma chema.

Si, desi nu am inceput sa o lecturez imediat, pentru ca eram la mijlocul unei alte carti, “Copilul invizibil” m-a chemat soptit pana cand, am pus deoparte pentru moment cartea pe care o citeam atunci, si am lasat “Copilul invizibil” sa mi se dezvaluie. Si, iata, exact azi (de fapt, in plina noapte), pe 14 aprilie, de ziua lui Gaspar si inaintea lansarii oficiale a “Copilului invizibil”, am inchis ultimul rand al cartii. Sincer, eram convinsa ca imi va lua mai mult timp, dar poate ca unele lucruri nu sunt atat de intamplatoare. De fapt, eu chiar cred ca viata este o insiruire de intamplari nu tocmai intamplatoare.

Nu vreau sa va dau foarte multe detalii despre carte. Dar imi permit sa va indemn sa o cititi, chiar daca nu sunteti parinti. Iar daca sunteti parinti, ceea ce va pot recomanda este ca, inainte de a citi aceasta carte, sa fiti deschisi cu voi insiva si sa va ganditi ca niciodata nu este prea tarziu, pentru nimic.

Pentru ca eu am plecat deja de la conferinta Tinei cu o doza importanta de optimism si incredere, “Copilul invizibil” mi s-a dezvaluit prietenos si cald. Si chiar daca stiu ca va trebuie sa reiau de mai multe ori anumite exercitii practice recomandate de Gaspar, recitind pasajele din carte, pentru a-mi consolida relatia cu “copilul interior” si in acelasi timp cu propriul meu copil, in acest moment simt acea liniste pe care in mod normal ti-o da un prieten drag care iti este alaturi.

Copilul invizibil

Terminand cartea, mi-am reamintit o discutie cu o prietena despre faptul ca intalnim tot mai multi parinti care spun ca trebuie sa mearga cu copilul la psiholog, ca ceva nu e in regula cu copilul, ca nu se mai inteleg, ca una, ca alta. I-am spus atunci ca eu cred ca parintii care simt nevoia sa isi duca un copil la psiholog ar trebui sa mearga intai ei insisi la psiholog. Sa descopere intai problema care este la ei, ce abordare a lor nu se mai potriveste cu momentul din dezvoltarea personala la care a ajuns copilul, si abia apoi sa evalueze necesitatea prezentarii copilului in cabinetul psihologului.

Situatia este simalara cu acea senzatie de “copilul face inadins, ca sa ma enerveze, sa ma scoata pe mine din minti”, care in fapt nu are nicio legatura cu vreo actiune intentionata a copilului. Ci cu starea noastra interioara – de iritare, de frustrare, de tristete – care este preluata de copil si, aparent, amplificata prin faptul ca el, copilul, isi expune emotiile in cuvinte si fapte, nu le infraneaza cu mintea unui adult.

“Copilul invizibil” este un bun inceput sau o confirmare, depinde de fiecare, pentru cunoasterea si acceptarea de sine. Este despre adultul constient de bagajul de bucurii, dar mai ales dureri, strans cu grija inca din primii ani de viata pana in prezent si care trebuie acceptat ca parte din noi, pentru ca astfel sa nu mai stea in calea imbratisarii cu inima larga a prezentului.

Multi va veti regasi mai mult sau mai putin printre randuri. Am convingerea, insa, ca fiecare dintre voi, la finalul cartii veti fi ceva mai luminosi.

 

PS: Gaspar ofera si o confirmare a importantei lecturii in dezvoltarea copilului, dar si a adultului, precum si a valorii tamaduitoare a scrisului. In aceasta orinde de idei, pot spune ca de ceva timp am reinceput sa ma vindec…

 

 

 

2 Comments

  1. Pingback: Gras, frumos si sanatos. Oare? - iulianaroca.ro

  2. Pingback: Falling in love is not the same with being and staying in love - iulianaroca.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook