Parenting

Copilul nu merge la scoala sa invete, ci sa fie vazut de ceilalti

By  | 

Am fost weekendul trecut la conferinta „Educatie la liber sau liber la educatie?”. Mi-am dorit sa merg pentru ca mi s-a parut interesanta alaturarea, in cadrul aceluiasi eveniment, a psihoterapeutului Gaspar Gyorgy si a consultantului educationa Oana Moraru. Eu i-am ascultat in mai multe randuri si am si scris despre perspectivele lor privind educatia si cresterea copiilor. E drept ca pe Gaspar nu l-am mai auzit vorbind strict de educatie, eventual educatie scolara, iar de la Oana voiam cumva sa aflu ceva nou. Conferinta a mai avut alti doi invitati, dar despre ei o sa vorbesc la final.

Tu cum erai cand erai elev?

Cum poate era de asteptat pentru cei care l-au mai ascultat pe Gaspar sau au citit „Copilul invizibil”, Gaspar a inceput prin a ne invita la un soi de auto-analiza pe care o puteti face si voi, daca doriti.

“Ganditi-va cum a fost experienta voastra scolara. A fost o experienta fericita sau nu? A fost indreptat mai mult spre invatare sau supravietuire? Ce a facut ca experienta sa fie fericita, ce v-a ajutat?”

Ideea e ca, se pare, fiecare dintre noi, parintii de azi, avem anumite asteptari de la scoala sau de la proprii copii in relatia cu scoala oarecum marcati de propria noastra experienta scolara. Va recomand sa cititi „Copilul invizibil” ca sa intelegeti mai bine aceasta perspectiva asupra actiunilor noastre de adulti care isi au, de fapt, originile in anumite experiente (dureri) din copilarie.

Eu, spre exemplu, am fost genul de copil care a invatat. A fost arma mea in fata sistemului care punea pe primul loc fata politistului, baiatul macelarului si tot asa, in functie de interese. Eu n-aveam nimic de dus la scoala sau supra-cadorisit tovarasa. Asa ca am invatat. Si cum nimeni si nimic nu imi putea lua asta, nu imi puteau lua nici notele. Cu invatatul am ramas pana am terminat toate studiile, inclusiv cele postuniversitare si de masterat. E drept ca de la studiile universitare in sus am invatat pentru examene mai mult pentru ca nu aveam nicio bucurie sa imi pun problema unor restante, pentru care chiar nu as fi avut timp.

Asa am invatat eu ca poti fi stapan pe pozitie daca muncesti. Daca stii, n-au ce-ti face.

Si astazi cred ca doar prin munca poti sa reusesti. Si – o fi bine, o fi rau – este exact ce dau mai departe copilului meu. Chiar dupa conferinta am avut o discutie despre filmul “Balerina” pe care l-a vazut in lipsa mea. Despre mesajele filmului: sa nu renunti la visul tau si sa muncesti mult pentru a reusi.

E drept ca in scoala nu e doar despre invatare. E si despre construirea unor relatii (cu colegi, cu profesori), dar si despre supravietuire. Trebuie sa fim onesti, sunt momente cand nici nu se poate altfel. Pentru ca nu toti profesorii au tact pedagogic si, din pacate, chiar nu stiu cum si nu reusesc sa insufle dragoste de carte. Eu am o teorie: nu orice bun specialist este si bun pedagog. Poate ca sunt profesori care chiar stiu materie foarte bine si stiu foarte multe pe langa programa aceea, dar din pacate nu detin abilitatile necesare sa invete pe altcineva. Asta, intr-un scenariu optimist. Pentru ca in realitate, stim prea bine, sunt profesori care nici nu isi bat capul prea tare si nici nu se implica prea mult emotional in activitatea didactica. Ca sa nu mai vorbesc de cei care sunt un soi de tirani, iar elevii invata sau vaneaza note de frica.

A, si ca am ajuns la vanatoare de note, parerea mea e ca oricat am blama noi aceasta tactica, sistemul o cere. Daca o sutime nenorocita de la o medie dintr-a cincea face diferenta la accesul intr-un anumit liceu, normal ca punem accent pe note si mai putin pe cunostinte reale. Si nu vreau sa ma pornesc mai mult pe subiectul acesta; imi pastrez energia pentru cand va fi fi’miu la gimnaziu.

Nu va mai speriati ca sufera copilul la scoala

Ideea ca atitudinea noastra cu privire la situatia scolara a copilului este influentata de propria experienta de elev, a fost abordata de Oana Moraru dintr-un alt punct de vedere.

Copilul nu merge la scoala sa invete, ci sa fie vazut de ceilalti, sa fie oglindit in ochii celorlalti, sa fie apreciat, sa fie relevant. Si asa cum nici unui om nu ii place sa fie obiectul de implinire al celuilalt, la fel nici copiii nu vor sa fie obiectul mandriei tale.

Si cand ma gandesc ca majoritatea dintre noi punem presiune pe copii sa fie mirobolanti ca sa avem motive de lauda!

Mai mult, Oana ne-a scuturat putin (pe placul meu, recunosc) si ne-a indemnat sa nu ne mai fie atat de teama ca sunt copiii ostracizati de invatatoarele dure, ca in fiecare lucru exista si un mugure de bine.

„Suntem o societate in care vrem sa fie totul curat, sa eliberam drumul, sa le facem calea lina. Nu e ok!”

„Lasati ranile sa curga natural! Toti ne bulim copiii! Nu exista evolutie fara conflicte, chiar si cu tine insuti!”

„Nu va mai speriati ca sufera copilul, din suferinta aceea poate sa se nasca miracolul succesului sau!”

Adevarul e ca am vazut suficient de multe atitudini de drob de sare pentru un minus FB, ca imi e si teama de ce ma asteapta din toamna, odata cu clasa I.

Oana spune ca pentru a-l ajuta pe copil sa invete cel mai bine este sa ii arati finalitatea, succesul, de ce invata ceva anume. Pentru copii, predictibilitatea, capacitatea de a anticipa, de a arata foarte clar care este finalitatea, este cheia succesului (exemplu: cand incepi sa il inveti sa citeasca, ii arati o carte si ii spui: in trei luni o sa poti sa parcurgi singur cartea asta).

Nu trebuie sa ii faci tu planul, tot traseul, pe urmatorii 15 ani.

In plus, dincolo de partea emotionala, de conectare, este nevoie de foarte multa pedagogie care din pacate se utilizeaza foarte putin.

„Nu poti sa cresti emotional bine daca nu ai structura buna de gandire”.

Asteptari neimplinite

Nu, nu e vorba despre parinti si copii, aici. Desi, ar trebui poate sa o lasam mai moale cu asteptarile. Asa ne place sa avem asteptari de la parteneri, de la copii, sa vorbeasca asa, sa se comporte asa, sa raspunda asa, si-apoi tot noi suntem suparati ca ne-au fost incalcate asteptarile.

E vorba despre asteptarile mele de la ceilalti doi vorbitori de la conferinta. V-am mai spus, pe langa Gaspar Gyorgy si Oana Moraru, au mai fost doi invitati: Carmen Lica – psiholog si director al Asociatiei Centrul Step by Step pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala, si Larisa Petrini, fost om de comunicare, actualmente Health Coach.

Eu ma asteptam ca doamna Carmen Lica sa vina cu exemple de exercitii si tactici si alte secrete prin care sa ne sprijinim copiii sa aiba o experienta scolara cat mai buna, chiar si suplinind acasa lipsurile din sistem. Iar Larisa sa ne povesteasca despre faptul ca imaginea copilului la scoala nu e data doar de note, ca astazi – din pacate sau din fericire, depinde cum privesti lucrurile – multi copii sunt foarte atenti la aspectul fizic, ca exista un fel de bullying (ca tot e la moda tema asta) si pe seama formelor si greutatii corporale, dar si de excludere a celor care sunt altfel (nu merg la fast-food si nu isi cheltuie banii pe snacks-uri de la magazinul de langa sau chiar din scoala).

Doamna Lica s-a limitat insa la un soi de reclama sistemului Step by Step (pentru mine, insa, nu tocmai convingatoare). Iar Larisa ne-a dat foarte multe cifre de la diferite studii despre cat de rau e zaharul pentru organism. M-a surprins si prezentarea cu foarte mult text, in conditiile in care Larisa a condus o agentie de PR si cu siguranta a facut zeci, daca nu chiar sute, de prezentari prin care si-a convins clientii sa ii lase pe mana comunicarea si imaginea, care trebuie sa fi fost mult mai dinamice si atractive.

Una peste alta, am plecat cu ceva mesaje bune de la conferinta, pe unele cred ca trebuie sa le mai analizez putin – perspectiva experienta-mea-de-elev vs. experienta-copilului-meu-ca-elev, dar si ideea ca un copil nu merge la scoala atat de mult cat sa invete, cat mai ales sa fie vazut. Oricum, pe Oana as mai asculta-o cu siguranta si cu alta ocazie, intrucat cred ca pot lua de la ei acele trucuri de suplimentat si recuperat acasa ceea ce copilul meu nu a dezvoltat, spre exemplu, la gradinita dar de care va avea nevoie cu siguranta la scoala in anii ce urmeaza (cum ar fi partea de desen, atat de importanta pentru atentie si concentrare).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook4k
Facebook