Ganduri. Amintiri

ctrl+alt+del

By  | 

Cand calculatorul merge foarte prost, primul lucru la care te gandesti este sa ii dai rapid un “restart”. Cand totul e blocat si nu mai poti ajunge la “start” ca sa dai “restart”, apelezi la formula magica “ctrl+alt+del” ca sa te scoata din incurcatura.

Ce faci, insa, cand creierul e cel care nu mai functioneaza cum trebuie? Cum ii dai restart? Care este solutia ctrl+alt+del pentru propria minte?

Sunt convinsa ca nu sunt prima si nici ultima persoana care a simtit, cel putin o data, nevoia unui restart pentru o minte prinsa parca intr-o bucla din care nu poate sa iasa si in care nu poate produce nimic.

Sa nu va asteptati ca aceste randuri sa ofere raspuns la intrebarile de mai sus. Inca nu m-am apucat sa scriu texte de tipul “cum sa…”. In primul rand, pentru ca nu cred in solutii universale. Cand vine vorba de om – de mintea sau sufletul sau – nu cred ca exista raspunsuri valide pentru toti in egala masura. Ba mint, cred ca exista totusi un adevar la fel de adevarat pentru toti, acela ca fiecare in parte este singurul care poate si trebuie sa gaseasca solutia cea mai buna pentru sine.

Asta nu inseamna ca trebuie sa ne inchidem intr-o cutie de computer si sa stam acolo sa se aseze praful in asteptarea raspunsului, scurtcircuitandu-ne ultimii neuroni ramasi activi. Pentru ca, cu siguranta mai avem macar doi neuroni in viata, in timp ce toti ceilalti au cazut intr-o coma profunda. Daca nu ar fi asa, nu ne-am intreba cum am ajuns in starea asta de blocaj total si cum naiba sa facem sa scapam.

Cei doi neuroni ai mei (pe care ii suspectez de mult ca ma mint ca ar mai avea si alti colegi de birou) se sprijina deja de ceva vreme in coate si isi plang de mila ca au ramas singuri si ca trebuie sa faca treaba celorlalti in asteptarea miracolului de a-si trezi la viata colegii de suferinta. Aseara au rabufnit. Pana aici! si-au zis. Da’ noi suntem mai fraieri? Fa, femeie, ceva si da-le un ghiont si celorlalti amortiti! Noi nu mai putem! Avem nevoie de ajutor!

Bun, perfect, am inteles. Dar cum? Daca erau niste circuite de calculator, ii duceam pe toti pachet la un service. Dar ei sunt piticutii mei de pe creier si au obosit. Nu am nicio fisa cu adrese de service-uri pentru ei. Si nici o placa de baza de rezerva.

[… Pauza de telefon. Si se mai duce din vlaga neuronilor mei…]

Ce ziceam? A, da… Cum dam restart mintii noastre? Nu-mi spuneti de un somn bun, ca nu mai stiu de multicel ce e ala… Nici de program ordonat, ca intram in alta discutie…

De acord, la calculator mai faci putina curatenie, mai stergi ce nu iti trebuie, mai muti pe un hard extern ce nu folosesti prea des… Dar cu creierul cum faci? Ce cureti? Ce stergi? Si de unde iei un creier extern sa stocheze toate tampeniile ca sa lase si sarmanii neuroni sa respire… Sertarele creierului (ca si ale sufletului) nu se golesc chiar asa dupa bunul plac. Unele lucruri raman acolo, ascunse in fund de dulap, si ies la iveala cand te astepti mai putin dand pe rascoale si nelasand loc pentru lucruri / informatii noi, importante.

La naiba, am inceput sa o iau pe aratura. Unul din cei doi neuroni a lesinat. Asta explica totul…

[… Ok. Inca un telefon. Gata. Am pus stop. Ca risc sa nu mai am la ce sa stau ctrl+alt+del… Asa ca eu apas “esc”…]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook