Cu teme sau fara teme, asta-i intrebarea

In ultima perioada, am vazut si am auzit nenumarate discutii despre temele de la scoala. Daca sunt intr-adevar necesare. Daca fac diferenta pentru rezultatele scolare. Daca nu le rapeste copiilor prea mult din timpul liber. Daca… Daca…

Noi suntem la inceput de drum, adica abia la nivel de clasa pregatitoare. La clasa la care este fiul meu nu se dau teme, caietele de lucru raman de fapt in clasa toata saptamana. Dar am auzit despre alte clase unde copiii primesc deja teme si chiar si calificative, desi la clasa pregatitoare acestea nu apar in programa.

Personal, inca dinainte de a incepe scoala, am incercat sa imi dau seama, intreband in stanga si-n dreapta, cum e mai bine.

Cele mai multe pareri ale parintilor de copii din clase primare sustin ca temele sunt uneori prea numeroase. Cele mai multe plangeri le-am auzit de la parinti ai caror copii erau in clasa a doua sau mai mari.

Am incercat sa trec peste mesajele de tipul ”prea multe teme” sau ”ar trebui sa nu avem teme deloc” si sa evit comparatiile cu alte tari. Am incercat, pe cat mi-a stat in putinta, sa gasesc motivele din spatele acestor teme.

Am ajuns la programa scolara. Am aflat ca in fiecare saptamana manualele prevad un capitol nou. Si aproape la fiecare ora o noua pagina de lucru. Ceea ce inseamna ca in fiecare ora se face predare. Sau, hai sa o numim mai dragut, prezentare de informatii noi. Ba chiar am auzit de la unii parinti ca, la tabla inmultirii spre exemplu, ”invatarea” s-a derulat astfel: luni – inmultirea cu 1, marti – inmultirea cu 2, miercuri – inmultirea cu 3 si tot asa, astfel ca in doua saptamani tabla inmultii era gata. Gata de predat, as zice eu. Ca despre invatat si aprofundat, nu prea cred ca poate fi vorba.

Nu-i de mirare ca sunt cadre didactice care sfatuiesc parintii, la finalul clasei I, sa profite de vacanta de vara si sa ii invete pe copii tabla inmultirii si, daca se poate, si tabla impartirii inainte de a incepe clasa a II-a.

Stiu parinti care s-au revoltat in fata unei astfel de recomandari, ca nu e treaba parintelui sa-l invete pe copil in vacanta de vara, ca de-aia merge la scoala… Dar daca ai stii ce urmeaza, cum arata programa si cum va trebuie ca al tau copil sa invete in doua saptamani o poezie numita ”tabla inmultirii”, pentru ca nu cred ca se poate obtine in acest ritm o intelegere si o gandire logica…

Chiar si la clasa pregatitoare nu ar trebui sa ne grabim sa punem un mar ”nu” in fata temelor pentru acasa. Am auzit voci cum ca la clasa pregatitoare copiii sunt prea mici. Majoritatea au peste 6 ani. Iar cei care au ales sa mearga la scoala inainte de 6 ani au facut-o, presupun, considerand ca cel mic este suficient de dezvoltat cat sa faca fata provocarilor scolare.

Sa ne amintim ca la 6 ani, noi mergeam direct in clasa I si invatam sa citim si sa scriem caligrafic.

Iar clasa pregatitoare de azi nu presupune nici citire, nici scriere caligrafica. Ba seamana destul de mult cu grupa mare de la gradinita, unde programa prevedea oricum recunoasterea literelor mari de tipar, scrierea propriului nume cu litere mari de tipar, recunoasterea si scrierea cifrelor, ba chiar si exercitii cu multimi si descompunere de numere pana la 10.

Stiu, nu toti copiii au fost la gradinita si nu toti recunosc litere sau scriu cifre. Dar tocmai de aceea, poate n-ar strica un studiu individual acasa. Chiar si sub forma de ”teme”. Atata vreme cat clasele nu sunt compuse din copii cu acelasi nivel de cunostinte, nu putem nici sa avem asteptari ca acei copii care au invatat niste lucruri la gradinita, conform programei, nu neaparat suplimentar, sa stea si sa coloreze la nesfarsit pana recupereaza ceilalti. Nu e nimeni vinovat ca sunt copii care n-au fost la gradinita sau in grupe de gradinita unde nu s-a respectat programa. Invatatorul care trebuie sa ii aduca la un nivel similar, nici atat.

Cand a fost introdusa aceasa pregatitoare, cu vreo 20 de ani in urma, era de fapt ”grupa pregatitoare”, la nivel de gradinita, si era obligatorie pentru toti copiii. Nu puteai sa inscrii copilul la scoala, daca nu fusese la aceasta grupa pregatitoare, la gradinita. Tocmai pentru a aduce in scoala copii la nivel cat de cat apropiat ca nivel de cunostinte si abilitati practice. Nu e treaba mea sa spun ca e bine sau nu ca grupa pregatitoare a fost transformata in clasa pregatitoare, dar in forma aceea de atunci mie mi se parea mai logica.

Astazi, le povestim copiilor ca merg la scoala. Ca nu mai e ca la gradinita. Ca au program. Ca nu mai au jucarii. Ca trebuie sa fie mai seriosi sau mai constiinciosi.

Si ajung la clasa pregatitoare. Fara teme. Fara note. Ok, stau in banci si respecta niste pauze. Dar e foarte usor, cum spun foarte multi copii, mai ales daca au fost la gradinita.

Si dupa o clasa pregatitoare ”floare la ureche”, vine clasa I. E tot la scoala, nu? Da, dar acum e cu teme, care cresc cantitativ de la o zi la alta. Si cu note. Si cu presiune pe note. Si cu presiune pe ”cine nu si-a facut tema”. De ce? Nu e tot scoala?

Da, poate ca ar trebui sa schimbam denumirea acestor exercitii de acasa. Si poate nu ar trebui sa fie toate la fel pentru toti copiii. Poate ca ar trebui mai mult accent pe ideea de studiu individual si mai putin pe teme. Daca vrei performante.

Ganditi-va la un sport sau la cursuri de pian. Poti oare sa speri sa participi cu succes la un concurs daca nu studiezi si acasa? Daca nu muncesti suplimentar orelor de pregatire de la antrenamente? Daca am privi scoala asa, daca am accepta ca pentru note mari, pentru performanta, este nevoie de munca individuala, poate ca nu ne-am mai speria atat de tare de temele pentru acasa.

Mai ales ca, la cum arata programa, orele de la scoala de cele mai multe ori nu pot asigura o intelegere si o aprofundare a cunostintelor.

Nici macar evaluarea nu poate fi mai prietenoasa decat faimoasele ”lucrari de control”. Pentru ca intr-o clasa sunt 30 de copii. Iar ora, in multe scoli, are doar 45 de minute. Si cum aproape fiecare ora implica predare, raman undeva la 20 de minute de relatie directa cu elevii. Adica nici macar un minut pentru fiecare. Asta ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca, la clasa pregatitoare, fiecare ora ar trebui sa implice si activitati interdisciplinare. Unde mai incape deci relatia unu la unu copil-invatator? Poate oare un invatator sa afle, la fiecare ora, care elev nu a inteles ceva sau cat de mult a retinut un altul?

Poate ca temele pentru acasa nu ar trebui sa fie obligatorii pentru toti. Sau poate ar trebui sa fie in trepte. In functie de cat de mult vrei sa aprofundezi un subiect, faci mai multe sau mai putine exercitii acasa. Dar cred ca si pretentiile privind notele copiilor ar trebui sa fie proportionale.

Da, poate ca rolul unui invatator este sa il invete pe copil sa citeasca, spre exemplu, dar nu si sa-i umple biblioteca de acasa cu carti.

*Publicat in smartandhappychild.ro