Interviuri

Cum arata un invatator bun. Mini-interviu cu Oana Moraru

By  | 

 

  • Intre 6 si 12 ani, copilul se lupta intre nevoia de a-si dovedi competenta si probabilitatea instalarii complexelor de inferioritate
  • Un invatator bun va pune bazele procedurilor de lucru: va cultiva rabdarea, atentia, ascultarea activa, rezilienta, capacitatea copilului de a finaliza si finisa o lucrare. Dincolo de achizitiile instrumentelor de invatare, un invatator bun lauda si cultiva gandirea, curiozitatea, procesele de decizie, nivelul de organizare si abordare a sarcinii de lucru
  • Din pacate, competitia școlara este confundata cu concurenta intre copii. La 6-12 ani, in locul competitiilor academice individuale, mai bine competitii sportive, de grup, care stimuleaza colaborarea
  • “Curajul” de a vorbi in fata unui grup, de a ridica mana in clasa si a raspunde in fata colegilor, se construieste la gradinita; la scoala, doar un invatator atent, constient si implicat ii mai poate scoate din carapace pe copiii “timizi”
  • Oana Moraru va invita pe 25 si 26 martie la ateliere aplicat pentru parinti, educatori si invatatori structurate pe copiii de 6-12 ani, respectiv copiii sub 6 ani

In preambulul evenimentelor din Bucuresti despre care v-am povestit aici, evenimente dedicate parintilor, educatorilor si invatatorilor, despre copiii de 6-12 ani, respectiv copiii sub 6 ani, am rugat-o pe Oana Moraru, sa imi raspunda la 3 intrebari, pe care cu siguranta le aveti si voi in minte.

Care este astazi portretul unui invatator bun?

De la 6 la 12 ani, copilul traversează o etapă unică în viața lui, extrem de importantă – cea în care o luptă interioară pornește între nevoia de a-și dovedi competența și probabilitatea instalării complexelor de inferioritate. Această ”luptă” este o stare de fapt naturală, o biologică hipersensibilitate și atenție a minții față de dualitatea competent/incapabil. Pentru școlarii din clasele I-IV, și cele mai mici reușite sunt prilej de mare mândrie, după cum, la polul opus, există tendința, la fel de exagerată, de a lua în tragic eșecurile.  Este perioada, deci, în care, noi, adulții, vom evita comparațiile între copii, topurile valorice, concurența subliniată malițios. Este perioada în care excesul de laude, inflația de diplome și simboluri ale reușitelor sunt la fel de periculoase ca punerea la zid a neștiutorilor, a neatenților, a celor care nu au ritmul majorității clasei. De ce? Pentru că în lupta instalată în identitatea școlarului mic, va trebui să se cristalizeze conștiința creșterii personale, prin reușită și eșec deopotrivă. Este perioada în care, dacă a avut parte de un învățător sănătos mintal și spiritual, copilul tău învață să se ridice din eșec, să o ia de la capăt, fără presiunea comparațiilor sau a judecăților.

Dacă partea asta este bine înțeleasă și respectată, un învățător bun va pune bazele procedurilor de lucru: va cultiva răbdarea, atenția, ascultarea activă, reziliența, capacitatea copilului de a finaliza și finisa o lucrare. Ce are de învățat un copil de la învățător – socotitul și cititul – a rămas o mică parte din responsabilitatea de la clasă. Dincolo de achizițiile instrumentelor de învățare, un învățător bun laudă și cultivă gândirea, curiozitatea, procesele de decizie, nivelul de organizare și abordare a sarcinii de lucru. Un învățător bun nu va face lecții frontale cu toată clasa, în același ritm pentru toată lumea. Va preda 10-15 minute frontal, după care, va angaja fiecare copil sau grupurile de copii în lucru diferențiat, în funcție de ritm și nevoile fiecăruia.

Un învățător bun va acoperi sărăcia programei școlare cu mai multă poveste, joc de rol, experimentare în mediul natural, va dezvolta micro-proiecte de cercetare, de explorare și descriere a fenomenelor lumii vii. Va recunoaște că 6-12 ani este perioada marilor curiozități, a marilor fantezii și va înțelege că scris-cititul-socotitul nu pot ocupa toată viața copiilor, pentru că ele nu sunt scopuri în sine, ci doar instrumente de învățare. Adică 3 superputeri pe care, numai dacă știi să le pui în lucru, în contexte care trezesc curiozități și pasiuni, își dovedesc valoarea. Altfel, rămân la stadiul decorativ, așa cum îl încurajează multe culegeri școlare.

Ce parere ai despre competitia scolara, exprimata prin toate concursurile care se desfasoara inca de la clasa pregatitoare, de tipul Comper, Gazeta Matematica etc?

Din păcate, competiția școlară este confundată cu concurența între copii. A fi competitiv înseamnă a fi mai bun decât ai fost ieri și la standardele colective comun acceptate pe piața muncii, pe piața ideilor. A fi în concurență cu celălalt înseamnă, la vârsta școlarului mic, a-ți extrage valoarea de sine numai în relație cu eșecul sau câștigul celuilalt. Cu imediata pierdere din vedere a faptului că singurul lucru cu adevărat valoros în viață este creșterea personală, în raport cu tine însuți. Niciun om cu mentalitatea creșterii proprii nu va fi deconectat de la standarde academice superioare. Va ști mereu care sunt așteptările, dar își va lua satisfacție din linia crescătoare a succesului său, ca istoric personal. Asta îi va da putere interioară, capacitatea de a se ridica după fiecare eșec, de a se reinventa după fiecare faliment. Cei care cresc cu sentimentul că sunt doar în concurență cu ceilalți, vor stagna sau vor resimți dezamăgirile ca pe vinovății, ca pe prăbușiri ale lumii interioare.

Copiii însă au deja, în intervalul 6-12 ani, o sensibilitate anume și o teamă de a fi depășiți de ceilalți. Iau în tragic locul II la competiții sau oricare alt loc mai jos de cel dintâi. Deocamdată, pentru ei, lumea e ori albă, ori neagră. Nu aș încuraja competițiile academice individuale la această vârstă, ci doar pe cele sportive sau de grup, pe acelea care stimulează colaborarea. S-a demonstrat, prin studii longitudinale, pe indivizi care au atins 30 de ani, că, succesul și stabilitatea financiară au depins de capacitatea lor de a colabora în anii preșcolari și școlari mici.

Cum poate un parinte sau un invatator sa incurajeze un copil sa se exprime, sa ridice mana, atunci cand stie un raspuns sau doar vrea sa spuna o parere?

Vorbiți de vocea socială – de reflexul educat al copilului de a se exprima pe sine în prezența celorlalți. Construcția acestei încrederi asertive începe la 3 ani, în grădiniță, la cercul de dimineață și la toate activitățile în care vom pune accent pe afirmații pozitive despre contribuția fiecăruia la activitate.

La școală este relativ târziu să încurajezi un copil tăcut, nesigur, să se exprime, să ridice mâna. Cu atât mai mult cu cât el a intrat în perioada în care greșeala atârnă ca un pericol eminent peste capul lui. Aici nu părinții pot face mare lucru, pentru că ei pot foarte puțin dirija lumea socială a copilului de pe modul domestic și intim al relațiilor de familie. Deocamdată, când se află în colectivul clasei, copilul se raportează la învățătoare – de la ea emană, providențial, satisfacția împlinirii sau rușinea ratării.

Ca să încurajezi un copil să participe verbal la ore, va trebui să rogi învățătoarea să aplice un program special de stimulare a celor timizi. Se cheamă activizarea clasei în mod echilibrat. De copiii timizi trebuie să tragi, trebuie să-i încurajezi permanent, să îi soliciți des, să îi pui să fie mesagerii clasei, reprezentanții unei idei etc. Trebuie să le dai un rol ca să îi scoți din carapace.

Dacă învățătorul are energia unui controlor, nimeni dintre cei cu profil discret nu va sări cu mâna sus. Va fi nevoie de căldura lui, de încurajări tacite, ochi în ochi și de mare răbdare. Pasivitatea la clasă trebuie ”tratată”  până la finalul clasei I, cel târziu. Constant, conștient și cu mult optimism pentru copiii în cauză.

De regulă, copiii ridică mâna entuziast dacă văd în ochii adultului că ei există și sunt importanți. Nu pot fi dresați de acasă, pentru că participarea verbală ține de spontaneitate, iar aceasta din urmă de o stare de bine interioară, de o seninătate e emoției și a încrederii.

 

Va invit sa va inscrieti la atelierele aplicate ale Oanei Moraru de la Bucuresti:

Fiecare atelier dureaza aproximativ 8 ore, ultima ora fiind dedicata intrebarilor din sala. Costul unui atelier este de 420 de lei si include masa de pranz, pauze de cafea, precum si brosura – suport de curs. Exista reduceri pentru cupluri si cadre didactice, iar inscrierile se fac prin email la voceaparintilor@gmail.com.

Calendarul complet al evenimentelor Oanei Moraru si in alte orase din tara poate fi consultat aici.

 

3 Comments

  1. Pingback: Copiii ne aparțin până încep școala | Despre sufletul meu

  2. Pingback: Copiii invata din conflicte - iulianaroca.ro

  3. Pingback: Oana Moraru raspunde: Copiii invata din conflicte - iulianaroca.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *