Din culisele unui spectacol special – Feeria Florilor

Doamne, cate am sa povestesc! Nici nu stiu de unde sa incep! Nu as vrea sa incep chiar cu inceputul. Ar insemna sa ma duc in urma cu doi ani, la prima “feerie”. Cand ma gandesc cat de mult am evoluat de atunci, mi se pare incredibil.

Scuze, probabil ca nu toti stiti despre ce vorbesc, desi – trebuie sa ma mandresc – azi aproape tot “wall-ul” meu de la Facebook a fost plin de imagini si filmulete de la spectacolul de aseara “Feeria Dansului – Editia a III-a – Feeria Florilor”. Este spectacolul de dans si balet pe care Fundatia Nadia Comaneci – in cadrul careia sunt Project Manager pe proiectul MiniMe – il organizeaza cu si pentru copiii de la cursurile MiniMe de dans si balet, coordonate de Coregraf Viviana German-Potlog.

Cu Viviana lucrez excelent de multi ani. Am inceput cu o mana de prichindei si printese in miniatura. Multi dintre acesti copii au crescut sub ochii nostri, in sala de dans. Au crescut la propriu, pentru ca au mai bine de trei ani de cand vin la noi. Dar mai ales au crescut ca dansatori si balerine.

La inceput incheiam fiecare modul de curs cu o mica reprezentatie in sala. Parintii erau asa de emotionati si incantati! De-ati stii cate lacrimi de fericire si mandrie am vazut eu in ultimii cinci ani!

Vivi, coregraf de emotii si zambete

In urma cu doi ani, Vivi – caci asa ii spunem noi, cei din echipa MiniMe, copiii si parintii de la cursuri, coregrafei noastre – imi spune: “Ce zici daca facem un spectacol cu toti copiii, pe o scena mare?”. “Facem”, i-am zis fara sa stau pe ganduri si fara sa stiu de fapt ce ne asteapta cu adevarat. Pe atunci aveam vreo 70 de copii la grupele de dans si balet. Intre timp am ajuns la 140. Copii cu varste cuprinse intre 2 si 10 ani. Deja, scenele si salile de teatru ne devin neincapatoare.

Avem doua tipuri de feerii: Feeria Dansului – spectacolul de vara, de dinainte de vacanta, care a ajuns acum la a treia editie si Feeria Craciunului – spectacolul de iarna, de la care nu lipseste Mos Craciun, care are deja doua editii.

Pentru fiecare spectacol in parte munca incepe cu cateva luni inainte. Si este o munca titanica. Pentru ca nu facem lucrurile la intamplare si doar asa ca sa bifam ca am mai facut un spectacol. Toate lucrurile sunt gandite in cele mai mici detalii. De la alegerea melodiilor care acopera cat mai multe ritmuri si stiluri, la definirea coregrafiilor care arata evolutia copiilor, starnesc ropote de aplauze si ii pun in valoare pe micutii dansatori si balerine, pana la alegerea costumelor potrivite varstei copiilor din spectacol si temei editiei respective – spre exemplu, anul trecut la spectacolul de vara am avut ca tema “feeria fluturilor”, in iarna “feeria cadourilor”, iar acum “feeria florilor”.

Vivi face o treaba fantastica pe partea artistica! Nu ma intrebati cum reuseste – desi stiu cumva raspunsul si cred ca il intuiti si voi: ii place enorm ceea ce face, lucrul cu copiii ii da o energie extraordinara si isi doreste teribil de mult sa aiba rezultate cu cei mici, sa se vada ca munca lor in sala de dans si balet este serioasa. Vivi este o perfectionista!

Si, chiar daca nu lasa sa se vada, si ea are emotii inaintea fiecarui spectacol. Sper sa nu se supere prea tare ca dau din casa, dar sa stiti ca inaintea ridicarii cortinei, cu cateva ore inainte, ca un profesionist adevarat, vine la sala pentru probe de sunet si lumini si cu ochii minti repeta coregrafiile de la fiecare grupa. Si anul acesta au fost noua grupe – cinci de balet si patru de dans – fiecare cu 2 pana la 5 coregrafii diferite. Si nu doar ca are in minte toate aceste coregrafii, dar stie si cine si cand s-ar putea incurca, astfel ca, din stanga scenei, intervine cu indicatii, arata pasi si miscari de brate, doar atunci cand trebuie. Doar la grupele cu cei mai mici dintre dansatori si balerine – care au in jur de trei ani fiecare – mai intra si in dans alaturi de ei, sa le dea curaj; ca nu e usor nici pentru om mare sa performeze in fata unei sali cu peste 400 de spectatori, dar pentru o gagalice mica si dulce! J In rest, de dupa cortina, le striga, cat sa auda doar copiii: “Capul sus!”, “Da-i inainte!”, “Asa! Bravo!”.

Subsemnata, dirijor de detalii tehnice si logistice

Si daca tot am ajuns la capitolul “din spatele cortinei”, sa va mai spun cum e cu munca din spatele culiselor. Cu partea logistica, sa-i spun asa. Un spectacol de succes implica si multe alte detalii. In primul rand, alegerea salii – din fericire, de cateva ferii incoa, am gasit in echipa de la Teatrul de pe Lipscani un sprijin extraordinar. Ne-au ajutat enorm cu toate doleantele noastre, unele chiar aparute in ultimul moment.

Mai avem alegerea trofeului, realizarea bannerului din spatele scenei, a diplomelor pentru copii si chiar a biletelor pe care le oferim parintilor inainte de spectacol, tocmai pentru a nu pierde timp la asezarea in sala si pentru a avea grupele de copii asezate la un loc. Nimic din toate astea nu e la intamplare. Trofeele sunt alese in tema spectacolului. Anul trecut, la feeria fluturilor, am ales un trofeu cu aripi, iar anul acesta am cautat foarte mult sa gasim un trofeu-floare. Cautarea imaginii perfecte pentru banner si diplome este la fel o munca ce necesita timp si rabdare. Ca sa nu va povestesc cate ore mi-a luat sa fac asezarea pe locuri, in ordinea intrarii grupelor in scena, sa ne asiguram ca incapem toti in sala si in conditiile in care randurile nu sunt multiplu de trei (locuri, alocate per copil). Scrierea locurilor pe bilete a parut apoi floare la ureche

Si mai este o parte extrem de importanta – identificarea partenerilor pentru eveniment. Ne dorim atat de mult ca cei mici sa fie fericiti la sfarsitul spectacolului si sa fie rasplatiti pentru munca lor! De aceea cautam sa avem cat mai multe si mai dragute si variate daruri pentru ei. Anul acest am avut alaturi de noi parteneri care ne-au sustinut si la feeriile anterioare, dar si parteneri noi, carora vreau sa le multumesc inca o data ca au avut incredere in noi: Orange, Tymbark, Alka, Chipita, Sloop, Family Care, Boomerang, Aqua Carpatica, Fabrica de Sandwichuri, Jolly Kids, atelierul oradean de sapunuri 100% naturale facute manual Skin Novels, dar si parteneri media precum Realitatea TV, Evenimentul Zilei, Smart & Happy Child, Careers Business, Fashion Premium Magazin, Star Junior si subsemnata. Pot fi mandri ca au sustinut un spectacol cu adevarat special!

Eu am si experienta spectacolelor si concursurilor la care am fost cu fiul meu, in calitate de parinte si, dincolo de orice doza de subiectivism, chiar stiu ce spun cand spun ca avem cu ce ne mandri cu feeriile noastre! Nu vreti sa stiti cum e sa dai o taxa spre 100 de lei, sa ajungi la un spectacol sau concurs, sa nu poti intra in sala ca participantii au fost impartiti pe grupe pentru ca sala e chiar mica, sa constati ca probabil organizatorii s-au gandit ca cei mici vin singuri sau cel mult cu un singur adult insotitor (al doilea parinte urmareste transmiterea live pe Facebook a parintelui prezent, probabil) si ajungi sa stai in picioare pentru ca dupa jumatate de ora de “spectacol” sa pleci cu un trofeu si o diploma. La noi sunt peste doua ore de spectacol in toata regula pe care iti e drag sa il privesti, chit ca ai sau nu copil pe scena.

Dar numai eu si Vivi stim probabil cata munca e in spate, cate ore nedormite, cate zile cu program prelungit, cati nervi si cate dureri de picioare si de spate implica un astfel de spectacol.

Emotii pana in ultima clipa

Iar anul acesta a fost parca cu si mai multe emotii fata de alti ani.

Cu trei saptamani inainte de spectacol mi-a aparut in program o delegatie de trei zile – pentru ca, asemeni lui Vivi care e si educatoare si profesor de dans pentru alti copii, in afara celor de la MiniMe – si eu am si alte joburi pe langa coordonarea activitatii de la MiniMe. Asa ca am tras tare inainte de plecare sa am definitivate cat mai multe dintre aspectele logistice ale spectacolului, iar cand m-am intors am reluat procesul. Plus ca mai aveam si ziua de nastere a copilului, cu o aniversare surpriza in excursia cu scoala programata chiar a doua zi dupa ziua lui. Iar weekendul prelungit de 1-5 iunie, mi-a mai furat niste ore de munca, prelungindu-mi programul de lucru mai ales in saptamana de dinainte de spectacol. Numai eu stiu cate zile am plecat la 9 seara de la birou, dupa 12 ore de munca, in ultima luna! Pentru ca totul sa iasa bine!

Insa ziua de vineri, chiar inainte de saptamana care se deschidea cu spectacolul nostru, mi-a pus capac!

Stiam deja ca voi lucra si in weekend. Pentru ca, asa a fost sa fie, majoritatea produselor cadouri pentru copii aveau sa soseasca abia vineri, deci aranjarea lor in pungi nu putea fi facuta decat in weekend. Intai am primit vestea ca unele produse nu vor ajunge nici vineri, ci abia luni. Apoi am descoperit ca pungile nu au mai ajuns odata cu produsele. Am pus-o pe mama sa alerge dupa pungi si nu e lucru usor sa gasesti 150 de pungi la fel, vineri la 6 seara.

Dar lucrul care pe mine m-a terminat a fost vestea ca nu mai avem banner, desi subiectul fusese clarificat cu vreo trei saptamani inainte. Cumva, mailul cu grafica bannerului, pe care eu aveam raspuns de “read” nu fusese tocmai vizualizat si era prea tarziu sa ne mai garanteze ca il vom avea la timp. In clipa aceea am simtit ca a cazut cerul pe mine si s-a deschis o groapa sub picioarele mele in acelasi timp. De unde bip!bip!bip! fac rost de banner vineri seara, sa fie gata luni cel tarziu la pranz?

Am dat nici nu mai stiu cate telefoane. Dimensiunea bannerului era usor atipica si asta era o problema. Ar fi fost o posibila varianta cu dimensiune modificata. Plus ca, sa fim seriosi, nu toata lumea e dispusa sa lucreze in weekend. Primeam sanse si sperante, dar nu garantii. Iar eu aveam  nevoie de garantie!

Am venit sambata dimineata la birou cu inima cat un purice, inca, dupa ce in prealabil achizitionasem cele 150 de pungi lipsa. Nu era nici 10 dimineata, iar eu eram iar pe telefoane. Doar ca nu raspundea nimeni. Din fericire, cumnatul meu mi-a dat o mana de ajutor. De fapt, o fata minunata, cu acelasi prenume cu al meu, care mi-a garantat bannerul pana duminica, cu dimensiunea modificata. Eu stresasem deja omul care ne-a ajutat cu grafica, sa imi refata bannerul pe noile dimensiuni. Asa ca am predat la timp datele necesare. Doar ca, dupa atatea emotii, pana duminica dupa-amiaza, cand am vazut fizic bannerul la noi in sediu, nu pot sa spun ca m-am linistit. Noroc ca ziua de sambata a fost toata ocupata cu pregatitul pungilor

Inca o data, emotii si mandrie la dublu: de mama si organizator

Luni am completat pungile cu ultimele doua daruri de la parteneri si ne-am pregatit sa mutam toate emotiile in sala de teatru.

Eu aveam emotii de doua ori. Inca o data eram organizator, dar si mama de copil ce urma sa urce pe scena. Iar daca la feeriile anterioare, emotiile erau cum erau, copilul fiind unul dintre dansatori, acum era vartej mare in sufletul meu: copilul era invitat in spectacol, sa cante in deschidere. Urma sa urce pentru prima data singur singurel pe scena, in fata unei sali arhi-pline, cu peste 400 de oameni de toate varstele, si cante, cu negativ, un cantec tare drag din copilaria noastra: “Sa fim copii”, al Mihaelei Runceanu.

Cand s-a ridicat cortina a inceput sa imi bata inima ingrozitor. Doua minunatii de copii, Amalia si Cristian, fosti colegi de grupa la dans de-ai lui Robert (Robert renuntand la dans anul acesta pentru muzica), au incarcat atmosfera din sala cu energie si emotii pozitive. Apoi Vivi l-a prezentat pe Robert. Si am simtit cum incep sa tremur. Si el avea emotii – ca nu se juca degeaba cu cravata de la gat Ma rugam sa nu rataceasca niciun cuvant din melodia invatata in nici doua saptamani. Dar a fost brici! E drept ca nu si-a mai gasit in sus punctul de siguranta (acel punct in care te uiti fix ca sa nu vezi toata sala), pentru ca de sus te orbeau reflectoarele (stinse, la singura repetitie pe scena de dinainte de spectacol), si a aplecat usor privirea uneori, dar vocea si spiritul i-au fost acolo, in aplauzele salii, pe toata durata melodiei. L-am privit (si l-am filmat) cu lacrimi in ochi.

Dar emotiile mele nu s-au oprit odata cu coborarea de pe scena a copilului meu.

Mai aveam de dus pana la capat un spectacol care de fapt abia atunci incepea. Cele noua grupe de dans si balet au fost exceptionale. Am stat langa Vivi, in dreapta scenei, si i-am preluat din emotii, returnand totodata fiecarui copil din energia cu care ma incarcam tot de la ei.

Am oferit fiecarui copil, dupa incheierea reprezentatiei grupei respective, cate un trofeu-floare. Acelasi trofeu pe care am simtit ca il merita si Vivi, alaturi de o diploma de excelenta, pentru ca nu e lucru usor sa ajungi la a cincea feerie si sa vii de fiecare data cu noi coregrafii.

La final, i-am rasplatit pe cei mici cu daruri. Si momentul piramidei de trandafiri oferiti de cei mici coregrafei lor a incheiat inca un spectacol de succes marca MiniMe.

Sincer, nu stiu daca mai exista un alt eveniment de asa nivel care sa fie muncit de doi oameni, care pot dansa cu adevarata abia la final, dupa luni de munca. Trebuie sa fi fost in sala ca sa intelegeti ca nu exagerez cu nimic. Dar va invit pe Facebook sa cautati Centrul MiniMe, sa vedeti scurtele fragmente din ceea ce inseamna “feeria” noastra.

Cred ca eu si Vivi facem cu adevarat o echipa grozava! Reusim cumva sa ne echilibram, sa ne motivam, sa fim una mai calma cand cealalta este nervoasa si una mai optimista cand cealalta este dezamagita si fara speranta. Si asta fara sa ne vorbim inainte. Simtim si ne iese! Si asa reusim sa ducem la bun sfarsit un eveniment minunat, pentru a cincea oara de fapt, in doar doi ani. Probabil ca seful meu, vicepresedintele fundatiei, Virgil Munteanu, o sa spuna ca ne “facem de cap”, dar stiu ca e mandru de ce iese din “distractia noastra”, de rezultatele muncii noastre si de bucuria pe care o sadim in inimile atator copii si parinti. Plus ca, in sambata, de dinainte de spectacol, si-a rupt din weekend si a muncit cu mine la pregatirea pungilor cadou; altfel probabil ajungeam sa “dorm” la birou.

In loc de incheiere

Nu stiu cum vor arata spectacolele viitoare. Dar stiu ca imi doresc sa fie mai multa bucurie si inainte de spectacol si mai multa incredere ca nu ne dam peste cap de-amorul artei, ci pentru ca ne dorim din suflet sa iasa totul bine pentru acesti copii, nu pentru noi. Probabil ca noua nu ne-ar strica orele de somn pe care ni le furam ca sa punem la punct toate detaliile unui astfel de spectacol. In ultimele seri (de fapt in mai toate serile din ultimele saptamani), spre exemplu, am avut in cap doar spectacolul acesta, ca pana si copilul meu a obosit de la atata “feerie”.

Dar ne-a iesit! Am facut-o si p-asta, cum se spune!

Felicitari, dragi copii, pentru ca ati facut fata cu brio emotiilor firesti intr-un astfel de context si pentru ca ati fost absolut minunati pe scena! Felicitari, dragi parinti, ca aveti incredere sa veniti la MiniMe, la cursurile de dans si balet cu Vivi! Si felicitari noua ca ne pricepem sa punem in scena spectacole magnifice!