Ganduri. Amintiri

doi neuroni

By  | 

Cand ma amuz (sau nu) imi place sa spun ca mai am doar doi neuroni dar foarte eficienti, care uneori sunt prieteni si ma ajuta si pe mine sa dau bine la lume (hi,hi), iar alteori urla fiecare pe cate o voce (ba chiar pe mai multe) si ma zapacesc de tot (atunci ma rastesc si eu la ei sa termine cu balacareala ca imi strica imaginea si isi mai si consuma din energie degeaba, ca doar nu vor sa ma ramolesc prea devreme).

Recunosc ca nu i-am botezat (inca), am vaga impresie ca sunt gemeni identici – si deci mai greu de deosebit – dar imi place sa ii ascult si sa ii observ de la distanta, sa vad ce le mai poate pielea. Si chiar daca aparent nu suntem noi tocmai cea mai grozava gasca, le sunt recunoscatoare pentru efortul pe care il depun in beneficiul meu. (Tocmai au rosit la auzul acestui compliment.)

In cele mai multe cazuri, neuronii mei sunt cumintei si isi vad de treaba, respectiv sa dea cu sapa pentru a raspunde la toate cererile mele mai mult sau mai putin complicate (era sa zic stupide). Uneori ma intreb cum fac fata, pentru ca trebuie sa admit ca ii pun sa faca gimnastica destul de mult. Sunt foarte activi si muncesc cu drag si spor.

Doar de ceva vreme fac pe nebunii. Au chef de petreceri (muzica, dans, d’astea), de plimbari (nu prin aer liber, ca e mai greu totusi pentru ei, dar cateva alunecari pe circumvolutii nu le displac deloc) si de povesti (stau si trancanesc zi lumina despre vrute si nevrute). Sunt pusi pe sotii si lenevit. Exact ce nu-mi trebuie mie acum. Dar ce sa le fac? Sunt neuronii mei, asa ca ii las in pace, pentru ca stiu ca revin ei la ganduri mai bune curand.

A, si zilele trecute, s-au gandit ei ca vor sa o puna de-o greva. Au venit mot-cocot cu gura mare ca vor concediu, altfel intra in greva si dupa isi dau demisia. Au avut noroc cu o masea care isi pregatise bagajele mai de mult sa plece si tot scormonea sa vada daca mai are ceva resturi de luat cu ea (ceea ce bineinteles nu ma incanta deloc), asa ca le-am dat cateva ore bune liber. N-are rost sa va mai povestesc ce fericire a dat peste neuronii mei cand au aflat ca sunt liberi sa faca ce vor (sa mai respire si ei, ca sa ii citez).

Acum sunt putin euforici, cica e de la primavara, soare, flori si alte cele, dar sunt gata de actiune. Doar sa strig eu Motor!

***

V-am mai povestit de cei doi neuroni ai mei, nu-i asa?Ei bine, in acest weekend, la ei in casuta lor mica si frumos aranjata a fost party mare. Nu stiu sa va spun exact de ce, dar au fost in mare forma si plini de viata. Or fi avut ei ceva de sarbatorit, dar au tinut secret. Stiu doar ca a fost galagie, muzica si dans la ei, ca la maraton. Si desi corpul meu dadea semne evidente de oboseala – spre exemplu ochii isi trageau obloanele, iar membrele se aruncau pe un pat invizibil de nori – neuronii mei nu vroiau sa faca liniste si pace. Erau activi si functionau la parametrii normali (sau poate peste, avand in vedere ca reuseau sa convinga corpul sa reziste peste program).

Dupa un asemenea weekend, cam cum credeti voi ca sunt neuronii mei azi? Bineinteles, lenesi. Dar au o lene de-aia in ei de te doare. La propriu. Ma doare capul de atata lene care a dat buzna peste neuronii mei.

De dimineata erau cat de cat in priza, dar au cedat rapid. Si acum stau cu picioarele intinse in sus (normal, la cat au topait in ultimele zile) si bratele intinse la orizontala, parca-s rastigniti.

Si oricat incerc eu sa ii anim, degeaba. Parca sunt niste copii pe care incerci sa-i trezesti sa-i trimiti la scoala. Nu stiu sa zica decat “mai lasa-ma putin”. Si ii las.

Sa nu-si faca insa iluzii ca vor ramane asa. Dupa ce ca le-am dat liber in weekend si au facut ce a vrut muschiuletul lor, sa nu ii prind ca isi prelungesc perioada de recuperare ca trec la artileria grea. Si sa vezi atunci ce de sinapse…

***

Cei doi neuroni ai mei au intrat in razboi. Unul se declara nedreptatit pentru ca nu este apreciat pentru munca depusa, in timp ce al doilea se tavaleste pe jos de ras vazandu-l pe primul cum se bate cu pumnii in piept de cat de grozav e si cum de fapt doar el face totul. Si de aici, stai sa vezi scandal si lupte.

Ca se injura si se scuipa intre ei, e problema lor. Pe mine nu ma pasioneaza atata timp cat nu ma afecteaza. Asa ca, i-am lasat in durerea lor.

Pana azi. Neuronul meu muncitor a zis ca “gata, pana aici” si a intrat in greva. Cica sa ii demonstreze celuilalt cat de rau este fara contributia sa.

Esti nebun? Pai tu crezi ca lui ii arati vrute si nevrute? Crezi ca pe el il doare undeva? Eu sunt cea care are de suferit in toata afacerea asta.

De parca m-ar fi auzit cineva.

Liniste si pace.

Grevistul meu s-a asezat frumos pe o marginea unei circumvolutii, cu mainile la san si balanganindu-si picioarele si asa mi-a stat toata ziulica pierzand timpul.

Lenesul numarul doi, de fapt ala mai visator si creativ, ca doar n-o fi mai prejos, si-a intins frumos un sezlong si sa vezi ce frumos e sa stai si sa te bucuri de adierea aerului conditionat din birou de la prima pana la ultima ora de program.

Si cum terenul era liber si nesupravegheat, sa nu va faceti iluzii ca am avut ocazia sa respir. Da de unde. Locul a fost rapid ocupat de piticuti care au si incins o hora batuta suficient cat sa ma oboseasca de tot.

Va puteti imagina in acest context cat de eficienta ar fi trebuit sa fiu eu astazi. Cum – necum, am reusit totusi sa fac fata. Am gasit puterea sa imi las locatarii creierilor mei sa se bucure de toanele zilei de marti, iar eu mi-am vazut – mai cu greu ce-i drept – de ale mele.

Mai am cateva ore de suportat. Pentru ca din momentul in care s-a stins lumina, toate vietuitoarele de pe creieri trebuie sa isi inchida pliscurile si sa se duca pas-pas la culcare. Iar maine sa mai lase fitzele si sa revina la atitudini mai normale. Asta daca mai vor sa ramanem prieteni. In caz contrar, s-ar putea sa nu le mai placa. Si-or sa planga ei dupa o gazda care sa le dea nas si sa le permita mofturi de razboinici. Si-atunci: vise, tata, vise…

***

De o vreme cred insa ca unul dintre neuroni e in coma profunda. Iar celalalt face si el ce poate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook