Dragă Covid, ce pot să spun… (Nu) Mulțumesc!

Dragă Covid, ce pot să spun azi, la fix șase luni de când ai dat buzna în viața noastră? (Nu) Mulțumesc!

Vă amintiți acea zi de luni, 9 martie, când s-a anunțat că începând de miercuri, 11 martie, se închid școlile? Vă amintiți și ce gândeați atunci? Câți dintre voi își imaginau atunci că lucrurile se vor desfășura așa cum s-au desfășurat, că vom vorbi și vom auzi despre acest Covid mai mult decât ne auzim și ne rostim propriile gânduri, că viața noastră va arăta așa sau că vom trăi acest haos la începutul anului școlar, după șase luni?

Au trecut șase luni, dragă Covid, șase luni și tu ești tot aici. Așa că, iată ce îți pot spune eu, după această jumătate de an.

(Nu) Mulțumesc că ne-ai închis școlile și ne-ai aruncat copiii cu totul în online de zici că telefonul sau tableta este o extensie a mâinii, a ființei lor!

(Nu) Mulțumesc că ne-ai scutit de cheltuielile unor aniversări adevărate, cu oameni dragi alături, cu râsete și bucurie, de parcă n-ar mai fi trecut timpul și noi n-am mai fi îmbătrânit deloc!

(Nu) Mulțumesc că ne-ai anulat vacanțele și planurile de călătorie, ne-ai determinat să stăm loco –  să ne (re)descoperim țara, unde, ce să vezi?, am stat la cozi pe trasee de munte, cum stăteam în traficul bucureștean în zi lucrătoare –  sau ne-ai lăsat să ne asumăm o plecare la mare, cu masca la purtător și speranța că ne va proteja Dumnezeu!

Și dacă tot vorbim de călătorii, poate singurul mulțumesc adevărat ar trebui să ți-l spun pentru că ne-ai anulat călătoria pe care abia o așteptam în bătrâna Anglie, pentru că ne întorceam într-un loc cu multe amintiri pentru noi, dar mai ales cu revederea unui suflet atât de apropiat; pentru că, rămânând acasă, în plină stare de urgență, am putut să fim printre puținele persoane permise să ne luăm adio pentru totdeauna de la un alt membru al familiei noastre – de parcă nu pierdusem destui în nici jumătate de an înainte… Da, știu, nu ai fost tu, draga Covid, de vină că s-a dus. Dar poate dacă nu erai tu și toată situația creată, nu se întâmpla așa. Și cu siguranță, dacă nu erai tu, nu am fi fost doar opt să ne plângem durerea și dorul. Așa că, dragă Covid, NU mulțumesc!

(Nu) Mulțumesc că ne-ai ținut departe de prieteni și familie, de oameni dragi sufletului nostru, pentru protecția noastră fizică, în timp ce emoțional ne ducem în jos pe zi ce trece!

(Nu) Mulțumesc că ne-ai amăgit (sau ne-am amăgit noi) că vom fi mai buni, mai empatici, mai înțelegători, mai împreună după această experiență – pentru că, nu-i așa?, oamenii cresc laolaltă în fața greului -, când de fapt ne-am răcit, ne-am distanțat – o altă lecție învățată acum această ”distanțare socială” – și ne-am transformat într-un soi de vânători ai greșelilor și nerespectării regulilor de către alții, ca și cum noi am fi fost mereu niște uși de biserică!

(Nu) Mulțumesc că ne-ai ținut în case – că am petrecut mai mult timp în familie – atât de mult că visăm la pauze lungi și dese (cheia marilor succese)!

(Nu) Mulțumesc că ne înveți copiii să facă (alte) diferențe între ei – cei din familii care au grijă să nu uite să poarte mască și în casă, după ce au dezinfectat totul cu clor și cei din familii inconștiente, care ies libere pe stradă, fără mască, cei din familii ”bogate” care nu trebuie să facă cerere pentru o tabletă pentru școala online și cei din familii ”sărace” care se roagă să prindă o tabletă din alea multe promise dar nu suficiente, cei din familii care își protejează bunicii și refuză să meargă la școală și cei cărora nu le pasă decât să scape de problema învățăturii copiilor și îi trimit la școală indiferent de riscuri!

Și că tot vorbim de școală, spune-le tu, dragă Covid, copiilor de ce unii se pot bucura de emoția primei zi de școală, de revederea cu colegii și doamna, sau de primul contact cu noua doamnă, iar alții trebuie să ”sărbătorească” momentul din fața unui calculator. Și să le mai spui tu de ce doamna nu se mai poate apropia de ei, de ce nu îi mai poate lua de mână sau strânge în brațe la grădiniță sau la școală, de ce trebuie să zâmbească din spatele unei măști, de ce nu își pot șterge lacrimile cu mâinile, de ce vor înțelege jumătate din cuvintele doamnei, rostite din spatele unei alte măști. Așa că, dragă Covid, NU mulțumesc!

(Nu) Mulțumesc că ai lăsat oameni fără locuri de muncă și mulți alții se întreabă cât timp își vor mai permite luxul de a veni cu un salariu decent acasă, la familie și copii!

(Nu) Mulțumesc că ai despărțit familii, că pe unii i-ai închis din spitale și mulți nu s-au mai întors decât în niște cutii sigilate, iar cei dragi au spus ultimul bun rămas de la distanță, din izolare!

(Nu) Mulțumesc că și după șase luni ești încă aici și nu vrei să ne lași să ne adunăm, care cum putem, și să mergem înainte, conștienți că nu ne mai putem întoarce exact la ce a fost (și ce am fost), dar dorinci să ne bucurăm de ce (încă) mai avem!

Dragă Covid, că tot ești tu Covid-19, mai lasă-ne ceva din acest 2020, să nu ne dorim să ni-l ștergem pe tot din memorie! Și lasă-ne să sperăm că măcar 2021 va fi mai darnic cu noi, mai blând, și că vom apuca mai mulți, cât mai mulți, să ne bucurăm de un viitor!

Așa că, dragă Covid, ce pot să spun… (Nu) Mulțumesc!

PS: Dragă Covid, să nu te surprindă, dar vom continua să ne încăpățânăm să trăim cât și cum vom putea noi mai bine, să zâmbim, să sperăm, să visăm…