Elevi protejati de printesa cavaler

O sa dau din casa. Fara sa cer permisiunea. Stiu, urat din partea mea, dar unele povesti trebuie spuse, no matter what.

Copilul meu a fost ieri in excursie cu scoala, in Saptamana Altfel. Destinatia si excursia in sine are mai putina importanta. Ideea e ca in aceasta excursie, clasa copilului meu s-a intersectat cu alti elevi din alte scoli, din alte orase, de varste diferite. Unii dintre ceilalti elevi, cu cativa ani mai mari.

Si la una dintre opririle in excursie, in locul unde se vindeau lucruri apetisante si atragatoare pentru copii era coada. Colegii lui Robert s-au asezat frumos la coada. Dar, deh, traim unde traim si datul din coate si calcatul peste oricine ca sa fii tu primul undeva (nici nu conteaza unde) primeaza. Niste copii mai mari si-au facut loc pe langa ai nostri de clasa I, s-au bagat in fata cum s-ar spune. Moment in care, vazand ca nu e chip sa se aplice vreo doza de bun simt, doamna invatatoare a copiilor nostri a inceput sa stranga bani de la copii, sa-l intrebe pe fiecare ce-si doreste, si sa cumpere dumneai in locul picilor peste care mainile celor mai mari treceau cu usurinta.

„Daca nu intervenea doamna invatatoare, nu stiu cand mai plecam acolo. Era ca o printesa cavaler”, a povestit Robert dupa aceea.

Desi probabil negandita expresia folosita de Robert, cuvintele nu sunt intamplatoare. Subconstientul lucreaza la orice varsta J

De ce cavaler? In piesa in care Robert a jucat recent el a fost cavaler si salva un tigru nevinovat si neajutorat.

Iar printesa… pai doamna invatatoare nu poate fi asemanata decat cu o printesa: eleganta, finuta, zambitoare, diplomata, impaciuitoare, prietenoasa, iubitoare, protectoare, demna si ferma totodata.

Nici ca putea fi o descriere mai buna a omului de care copiii nostri au nevoie la scoala, in clasa, in excursiile cu colegii. O printesa cavaler!

Da, mai, copiii nostri au nevoie de o printesa cavaler la clasa, in primul rand! De cineva care sa ii protejeze, sa le sara in ajutor, sa le faca dreptate atunci cand dezavantajati. Si-apoi de cineva care sa le predea diferite cunostinte.

Copiii nostri se simt mai raniti atunci cand nu sunt ascultati, cand nu sunt intrebati care este si parerea lor, decat atunci cand nu si-au insusit anumite cunostinte sau cand au luat un punctaj mai mic la test. Sau, in cazul unui test, nu sunt marcati atat de rezultatul in sine, ci de reactiile celor dragi (parinti, bunici si chiar profesori) in fata rezultatului respectiv.

Cu sau fara comparatii venite din partea parintilor, copiii oricum se observa si se compara intre ei (stiu exact cine unde se claseaza, cine la ce e mai bun, cine pe cine place etc), sunt mai deschisi in exprimarea sentimentelor si se consuma mai mult cand se rupe sau este amenintata o prietenie, cand intr-un conflict se simt nedreptatiti sau argumentele in apararea lor nu sunt luate in seama, cand nu li se intelege durerea sufleteasca sau cand nu sunt reconfortati.

Asa ca rolul invatatorului de astazi – cel putin din perspectiva mea, din cele observate si constatate la propriul copil, dar si la alti copii de varsta lui – nu mai este in principal de predare a unor cunostinte, cat mai degraba de mentinere a unui echilibru emotional, de incurajare si insuflare a increderii de sine, de protectie si aparare, de indrumator, de mentor.

Din fericire, avem norocul unei doamne – printese cavaler – careia ii pasa si de partea aceasta emotionala si a abilitatilor pe care trebuie sa le dezvolte copiilor, nu doar de acumularea de cunostinte de catre acestia.

Dar din pacate, sistemul, programa, nu lasa mult loc de miscare unor astfel de invatatori. Cand ai peste 30 de copii in clasa (stiu clase si cu 40 de elevi), cand ora dureaza 45 de minute, scurtata la 40 de minute pentru a incadra intr-un timp limitat si recuperarea orelor din saptamana anulata pe motiv de vremea rea, cand pauzele sunt de 5 minute, abia reusesti sa-i vezi pe toti copiii din clasa; de unde sa mai ai si timp sa-i intrebi de suflet, de vise, de bucurii.

Dar uite ca in astfel de momente, de iesiri din perimetrul scolii, copiii au sansa de a revedea in omul din fata clasei acea printesa razboinica pe care stiu ca se pot baza, la care pot apela si care le va alina durerile atunci cand va fi nevoie.

Si ce sentiment de liniste, bucurie si pretuire poate avea un parinte cand stie ca al sau copil e pe maini bune, ca are un scut si un sprijin atat de important in dezvoltarea lui!

Ceea ce va doresc si voua si copiilor vostri! Si copilului meu, in anii ce vor urma…