Parenting

Eu cred in serbari. Mai ales pentru copiii timizi

By  | 

Stiu ca e sezon. Sezon de serbari vreau sa zic. De sfarsit de an scolar sau de gradinita sau chiar sfarsit de ciclu prescolar, primar, gimnazial si tot asa.

Si mai stiu ca e un curent de opinie anti-serbari. Ca e stresant, ca e bataie de cap, ca vai si vai. Ca e pentru binele copilului. Aici nu sunt de acord.

Eu cred in serbari. Mai ales pentru copiii timizi, oricat de paradoxal ar suna.

Gradinita inseamna serbari

“Bai, eu nu inteleg! Pentru mine gradinita mai ales asta inseamna: serbari, jocuri de rol, scenete, spectacole”, imi spune o prietena si ma bucur ca nu sunt singura nebuna care crede in serbari.

Daca ma gandesc la vremea gradinitei mele, primul lucru care imi vine in minte este un soi de serbare-spectacol, in afara gradinitei. Imi amintesc ca aveam dansuri populare si, cum nu erau suficienti baieti in grupa (cam ca si acum, de altfel, in multe clase), cateva fete mai pricepute la condus pasii de dans (cred eu) am imbracat haine de baiat. Si imi amintesc momentul acela atat de bine, pentru ca am gasit cu greu cusma potrivita, imprumutata de fapt de la tatal tatalui meu.

Apoi imi amintesc ca in clasa a V-a, cu profesoara de romana am pus “in scena”, schita “Un pedagog de scoala noua” a lui I.L. Caragiale. Ce ne-am mai distrat!

Si imi mai amintesc ca intr-a VIII-a, parca, am fost cu profesorul de istorie la Muzeul de Arheologie din oras.

Astea sunt lucrurile care imi vine in minte, serbarile, spectacolele si excursiile. Dar poate ca am eu o memorie mai speciala sau am avut noroc cu evenimentele astea si nu am ramas traumatizata pe veci. Ba, dimpotriva, as spune!

Serbarea, ocazie pentru copiii timizi sa fie auziti si aplaudati

Eu sunt o persoana extrem de emotiva.  Cand trebuie sa vorbesc in public, oricat de mic sau numeros ar fi, simt cum incep sa imi friga obrajii si urechile si sa imi tremure vocea. E drept ca sunt (mai) constienta de treaba asta in primele minute, ca apoi incep sa ma simt in largul meu si sa ma exprim mult mai degajata. Imi intru oarecum in rol. Asa cum faceam si la serbari.

Asa cum am observat ca face si copilul meu, spre exemplu, care este la fel de emotiv. Desi ii tremura mainile si spune singur ca are emotii, si se vede pe chipul lui la inceputul evenimentului, dupa primele clipe, dupa ce isi intra in rolul serbarii sau spectacolului respectiv, se descurca foarte bine. De parca n-ar avea nici urma de emotii.

Cred ca atunci cand intra in personaj, copilul emotiv nu mai este acelasi copil in fata publicului, ci personajul care isi duce numarul la bun sfarsit. Si cred ca tocmai jocurile de rol din cadrul serbarilor de scoala sau gradinita le ofera copiilor sansa de a fi altcineva, mai curajos, si astfel le creaza contextul sa se faca auziti si aplaudati.

Ganditi-va ca sunt copii care, din timiditate, abia deschid gura in timpul anului sau altii, pentru ca nu vorbesc corect, nici nu sunt prea mult bagati in seama. Ori la serbare toti spun ceva, chiar daca unii mai mult si altii mai putin, si toti sunt aplaudati in egala masura. Stiti cat de mult conteaza?

E drept ca depinde mult si de dibacia educatorului sau invatatorului. De cum alege scenetele, de cum imparte rolurile si de cum ii incurajeaza sa-si joace rolurile. Si, din pacate, multi au tendinta sa ii scoata in fata tot pe cei care sunt mai infipti, de teama sa nu se faca de ras cu cei timizi. Dar, din experienta, am vazut mult mai multi copii timizi exceland in jocuri de rol decat copiii “cu tupeu”, care sunt foarte dezinvolti, dar mai putin in rol, in timp ce, copiii timizi reusesc sa isi construiasca masca rolului pana aproape de perfectiune, tocmai pentru ca se pot ascunde mai bine in spatele acestei masti. Dar ce minuni pot face aplauzele de final pentru increderea unui copil timid!

De ce curs de teatru si nu serbare?

Daca ar fi dupa mine, eu as recomanda aceste manifestari la gradinita si la scoala, in niciun caz nu as vota pentru eliminarea lor din program. Si stiu ca sunt impotriva curentului!

Mi se pare insa putin ciudat sa vad parinti care isi duc copiii, de foarte mici, la cursuri de teatru sau public speaking (pe bani grei inca), in schimb sunt foarte revoltati de ideea unor manifestari artistice sau serbari ale copiilor in scoli si gradinita.  Ca trebuie sa memoreze roluri, poezii sau cantece. Ca trebuie sa alerge dupa costume. Ca e stres mare, domne! Ce-o fi rau in memorare de orice natura o fi ea, nu stiu sincer. Iar la cursurile acelea de teatru nu fac si joc de rol? Nu fac exercitii de dictie si improvizatie? Si o serbare implica pronuntie corecta, intonatie, ritmicitate, imaginatie (a unor decoruri si chiar costume inexistente).

Si cand gasesti oameni la catedra care chiar vor sa isi bata capul cu pregatirea unor astfel de evenimente – pentru ca, va rog sa ma credeti, nu e usor deloc; le-ar fi si lor chiar mai comod sa sara peste spectacole  – sa vii si sa ii spui “lasati, doamna, ce atatea serbari!”, pe mine atitudinea aceasta ma pune pe ganduri.

O fi si defect profesional, nu stiu, dar tot cred in serbari, in rolul lor benefic (daca sunt facute cu suflet si implicare – ma refer la cadrul didactic), mai ales pentru copiii timizi, care inca nu au o voce sociala.

4 Comments

  1. Ana

    June 16, 2017 at 7:45 am

    Pe mine ma emoționează de fiecare data, serbările.
    Sunt pentru. 👍

    • iulianaroca

      June 16, 2017 at 9:23 am

      Super! Facem o gasca de sustinatori :)

  2. valerica oprisanu

    June 16, 2017 at 10:35 am

    serbarile sunt cu adevarat emotionante pentru parinti dar implica alt soi de emotii din partea copiilor. imi place ca ai amintit de scenetele de la clasele mari si eu as merge mai degraba pe promovarea acestora decat pe a celor la grupele mici. oricat de simpatici par si oricat se bucura parintele, mie mult mai tare mi ar placea sa vad activitati in care parintele sa fie si el parte la spectacol nu doar prin cautarea costumelor, care la unele scoli sau gradinite chiar implica costuri. mi ar placea sa vad implicata si echipa parintiooor in reprezentatia artistica, un dans popular impreuna cu ei, o piesa de teatru la care sa fi lucrat impreuna. mi s ar parea un mult mai mare castig. nu fac neaparat opozitie fata de serbari, din fericire am avut parte de dascali care nu au sarit calul, serbarile au fost rezonabile ca timp si dificultate, dar cred ca se poate face si altceva. iar la clasele mari ar fi un mult mai mare castig in educatie implicarea elevilor in activitatile artistice de tipul dansurilor, teatrului sau chiar dezbaterilor stiintifice pe diferite teme.

    • iulianaroca

      June 19, 2017 at 9:23 am

      Si eu sunt pentru activitati parinte-copil la scoala, chiar daca inseamna ca trebuie sa iti iei o zi de concediu sa fii prezent in clasa si sa faci ceva impreuna cu copilul tau. Dar cred ca beneficiile – inclusiv pentru increderea si starea de bine a copilului in scoala – sunt semnificative.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook