Ganduri. Amintiri

Eva. Episodul 2

By  | 

Eva nu e genul acela de femeie care sa stea cu orele in bucatarie, sa incerce retete noi sau sa planga ca nu i-a iesit o prajitura care trebuia servita la masa de familie.

Dar o mai apuca uneori dorul de duca prin piata ca sa arunce ceva in frigider, ca prea sta gol de multa vreme si consuma curent electric total aiurea.

Asa i s-a intamplat ieri.

Fusese de garda duminica spre luni si, cum e si normal dupa o noapte de stat cu ochii in tavan (ca mai pot pierde si alti oameni noptile, dar daca le pierzi intr-o activitate placuta parca nu mai simti oboseala), cum a ajuns acasa s-a aruncat in pat si vreo patru ore nu s-a clintit.

Putin dupa pranz s-a urnit cu greu manata doar de dorinta de a ingurgita o salata usoara. Bine, bine, dar de unde salata? A, piata nu e prea departe. Cu foarte mare lene (de’ abia se trezise, mai era si dupa pranz si cine se duce dupa pranz la piata), Eva se convinge totusi sa isi arunce pe ea o pereche de pantaloni scurti si un tricou si coboara la piata. Se invarte printre tarabe vreo suta de ani si cand, in cele din urma, se hotaraste sa cumpere totusi macar un kil de rosii (ca doar n-a iesit din casa degeaba), il vede.

Nici n-avea cum sa-l rateze. Inalt, blond, bine imbracat (ai fi zis mai degraba ca tocmai a iesit din mall dupa un tur pe la “famous brands”, decat ca a venit sa faca piata), cumpara mure. Mure, va dati seama. Mure… Eva care e innebunita dupa toate fructele de padure a luat-o razna brusc. Adica mai e si misto (ca era tipu acum coborat de pe podium, nu gluma), mai face si piata (cat barbati pe lumea asta ies de nebuni la piata) si mai cumpara si mure… e prea mult…

Eva nu e genul de femeie care sa cada din picioare cand vede un barbat, chiar si misto, chiar si la piata, chiar si cumparand mure… Dar cu omul asta era ceva… Sau era doar oboseala ei si mai ales foamea…

Si cum statea ea asa incremenita in loc, uitand cu totul si de piata dar si de blondul inalt se trezi cu o voce calda rasunandu-i in ureche: “Cred ca dvs sunteti la rand la rosii”.

Era el! O, Doamne, era el! Si vorbea cu ea! O, nu, asta era prea de tot. In mod sigur inca era acasa, dormea dusa si avea un vis straniu.

Se uita putin ametita la el si ii raspunse: “Nu. Nu iau de aici. Nu-mi plac”. Minti fara nici o retinere. Nici nu stia de unde scotea tampeniile alea. Era acolo pentru ca dorise sa cumpere. Si ar fi putut sa cumpere, macar sa il mai simta la un pas in spatele ei. Dar ea nu. Creierul ei se aruncase in defensiva, scuipase doua minciuni si ii obligase trupul sa se miste in alta directie, cat mai departe.

Dar el o urma. Si ea realiza asta abia cand, oprindu-se in cele din urma la o alta taraba cu rosii, ii auzi din nou vocea. “Da, cred ca aveti dreptate. Acestea arata mult mai bine. Va multumesc”.

Nebun. Omul asta era nebun. Dar de aceasta data, creierul ei ceda. Se intoarse si zambi cum nu mai zambise ea de mult, mai ales unui barbat, atat de romantic, atat de languros, atat de cald.

El ii raspunse printr-un zambet aproape copiat. Si ceru un kilogram de rosii pentru ea si un alt kilogram pentru el. Plati pentru amandoi si apoi ii intinse o carte de vizita.

Eva era in transa. Nu prea stia ce i se intampla. Nici nu era sigura ca i se intampla.

Lua rosile mecanic, multumi la fel de mecanic, zambi ca un robot caruia nu i-au fost unse suruburile si pleca.

Abia azi cand se imbraca sa plece la spital gasi in buzunar cartea lui de vizita.

Si ma intreaba pe mine daca sa-l sune. Daca as stii ce sa-i raspund…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook