Fericirea copiilor depinde de fericirea parintilor

Cel mai mare dar pe care il pot oferi copilului este starea mea de bine, altfel copilul simte nefericirea mea si intra in panica. Acesta este unul dintre multele mesaje importante legate de fericirea copiilor pe care psihologul clinician si psihoterapeutul cognitiv-comportamental, Domnica Petrovai, ni l-a oferit la cea mai recenta intalnire marca Totul despre mame.

Ce ii face pe copii sa se simta fericiti? In primul rand, iubirea neconditionata!

Fericirea depinde insa de trei factori: biologia noastra – se pare ca 50% din fericire depinde de biologie; sunt oameni carora le este mai usor sa fie fericiti, altora mai dificil; dar biologia poate fi infulentata; al doilea factor este reprezentat de relatii, iar al treilea, doar 10%, de lucrurile externe, de tipul succes, casa, profesie.

Fericirea si starea de bine sunt abilitati ce se pot dobandi si exersa, nu ne nastem cu ele. Starea de bine depinde exclusiv de inteligenta emotionala, care si ea se exerseaza. Cum? Totul porneste de la parinti, prin acceptarea neconditionata a copilului, ceea ce ii permite copilului sa se simta in siguranta in relatia cu parintele.

Este nevoie de un efort constient si voluntar din partea parintelui. Uneori ne iese, alteori, nu. Important e sa continuam sa depunem acest efort, sa exersam si sa reparam atunci cand gresim. Si nu e nevoie sa spui iarta-ma sau scuza-ma, ci e nevoie de gesturi speciale care sa arate ca intr-adevar iti pare rau si ca iti pasa de ce simte cel mic.

Munca cea mare este a parintelui. Nu-i putem cere copilului sa se controleze, cand nici noi adultii nu reusim asta. In plus, auto-controlul se invata pana la 24 de ani. Normal ca cel mic va fi impulsiv si va reactiona fara sa se gandeasca la consecinte. Auto-controlul e dobandit, doar daca cel mic este acceptat neconditionat.

Un semn ca un copil nu se simte in siguranta in relatia cu parintele sau este intrebarea repetata “esti suparat?” sau “te-ai suparat?”, adresata parintelui aproape la fiecare miscare pe care o face copilul.

Copilul se naste cu empatie, dar o pierde treptat daca este pedepsit si daca parintele nu este empatic. Din cauza lipsei de empatie a celorlalti si a lui fata de sine, copilul devine critic cu ceilalti si mai ales cu el, se gandeste numai la aspecte neplacute si povesteste doar lucruri negative.

Problema este ca toti avem ganduri negative. Si noi, parintii. Importanta este atitudinea fata de aceste ganduri. Nici noi nu trebuie sa ne lasam prada gandurilor. Atunci cand petrecem timp cu gandurile noastre, atunci suntem deconectati de noi insine si de copil. Si trebuie sa ii invatam si pe copii legatura dintre corp – emotii si ganduri. Emotiile produc ganduri si gandurile produc emotii. Copilul trebuie sa aiba grija de gandurile lui – daca gandurile lui nu sunt prietenoase, sa le priveasca cu umor si distanta, pentru ca sunt doar niste ganduri.

Un alt lucru important este reprezentat de exprimarea emotiilor. Simpla exprimare a emotiei in cuvinte reduce disconfortul.

Odihna este, la fel, foarte importanta, pentru ca ne ofera energia necesara in efortul nostru de a nu ne lasa influentati de ganduri si emotii de moment. Ar fi bine ca minimum o ora inainte de somn sa te deconectezi de tehnologie. Mersul pe jos calmeaza. Iar somnul, respectarea orelor de somn, este vital. Copiii cresc in somn, spre exemplu. Iar adultii se calmeaza in somn. Si toti ne reincarcam cu energie cand dormim.

De retinut ca inteligenta emotionala a copiilor este strans legata de inteligenta emotionala a parintilor. Astfel, si fericirea copiilor depinde de fericirea parintilor.

Aveti grija de fericirea voastra, dragi parinti, daca vreti sa aveti copii fericiti!