Parenting

Gras, frumos si sanatos. Oare?

By  | 

Imi amintesc cand l-am dus prima data pe Robert la gradinita. Era in martie, in a doua parte a semestrului doi, v-am mai povestit. Tata il lua de la gradinita si, in fiecare zi, era intampinat de doamna educatoare cu mesaje de tipul “a mancat tot” sau “a dormit bine”.

Hai, o zi, doua, dar deja obosisem de cat manca si dormea si, aparent, nu facea nimic altceva copilul la gradinita. Si, ca sa fie si mai dragut, copilul mai ca lingea castroanele acasa, ceea ce sincer noua ne-a dat de gandit cu privire la “a mancat” si “a dormit”.

I-am explicat doamnei ca nu ne intereseaza sa manance tot si ca nu e o tragedie daca nu mananca. Important e sa ne spuna, ca sa stim noi sa hranim copilul acasa.

Pentru ca cele trei luni pana la vacanta de vara au trecut repede, n-am acordat prea multa importanta insistentei pe comunicarea referitoare la mancare si dormit si cam atat. Ma rog, a mai fost si o serbare.

Dar, cand am reluat gradinita in toamna, am constatat ca exista aceeasi pasiune. Si, de aceasta data, ne-am si lamurit de unde vine.

Majoritatea parintilor aveau un singur stres: “A mancat? Cat a mancat? A mancat si ciorbita? Cat a mancat din felul doi? A luat macar doua linguri?” De parca tot universul copilului se rotea in jurul unei farfurii.

Chiar si dupa trei ani de gradinita, stresul a ramas acelasi. Prin urmare si primele comunicari zilnice ale doamnei aveau aceeasi tinta: mancarea si, pentru cei care ramaneau la programul prelungit, somnul.

S-a jucat, a relationat cu ceilalti copii, a povestit, a fost activ, a fost atent, informatii de acest gen erau se pare mult prea pretioase si veneau pe principiul “mai rarut, ca-i mai dragut”.

Mie mi-a spus doamna de nenumarate ori ca nu e ok ca Robert nu mananca orice, ca face nazuri, ca nu prea mananca in general. I-am spus onest ca Robert e bine, ca, in comparatie cu cat de mai deloc am mancat eu ca si copil, Robert e foarte bine.

Si parintii mei au fost la un moment dat stresati ca traiam mai mult cu aer, pana cand le-a zis un medic ca nu cantitatea e importanta, ci calitatea alimentelor consumate, ca nu greutatea copilului conteaza, ci sanatatea lui.

Ca, vezi, in ciudata multor pareri, “gras, frumos si sanatos” nu e tocmai valabil. Ca poti fi gras si cu o multime de carente de vitamine si minerale, dar poti fi slab si sanatos.

Dar, ce sa-i faci, asa am fost crescuti, asa am mostenit: sa mancam tot din farfurie (cum era aia cu “iti lasi puterea in farfurie”? parca asa era, nu?), sa fim grasi, cu falcute, rotofei, ca daca ai burta plina esti sanatos. Cred ca ni se trage din vremuri de razboi, cand nu era mancare, sau nu stiu… Din fericire, la cat nu mancam eu in copilarie, ai mei nu aveau stresul cu linsul farfuriei, se multumeau si sa gust. Iar Robert si acum lasa macar o lingura de mancare in castron, indiferent de cantitatea pe care i-o pui; asa, sa fie :)

In schimb, in proportie total inversa interesului pentru mancare, sta problema mersului la medic. Acum, sincer, cati dintre noi si-au vazut parintii mergand la medic, in mod regulat, la un control de rutina? Si cati dintre noi facem asta, adulti si parinti fiind la randul nostru?

Eu recunosc am oroare de medici si de spitale in special pentru ca tata a fost de atatea ori internat cat pentru trei familii la un loc, cam de cand aveam eu 5 ani. Si avand in vedere ca stiu ca desi a fost la atatia medici, desi a fost operat de atatea ori, a ramas fara un ochi si cu o boala careia nu-i da nimeni de cap nici astazi, parca nu-mi vine sa ma duc cu inima deschisa la medic. Din fericire, am un medic ginecolog si un medic stomatolog (pentru care trebuie sa plec din Bucuresti, la nevoie) la care merg cel putin o data pe an, linistita si cu incredere. Si un medic de familie si pediatru ok. In rest…

Stiu, daca ne uitam la marea majoritate dintre parintii de astazi, avem mult de lucrat la capitolul sanatate si grija de propriul corp, dincolo de “gras, frumos si sanatos”. Cei mai multi dintre noi, bine intentionati, incercam sa le explicam copiilor nostri cat de importanta este sanatatea, uitand ca cei mici invata mai bine prin puterea exemplului si ca, pentru ei, cuvintele nu au acelasi impact ca propriile noastre fapte. Si daca noi nu avem grija de noi, de ce avem asteptari ca ei sa o faca?

Vorba lui Gaspar Gyorgy: “daca vrem sa avem copii constienti de propriul corp si de ce inseamna sanatate, avem nevoie intai de parinti constienti de propriul corp si de ce inseamna sanatate”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *