Ganduri. Amintiri

hoinar

By  | 
Simtea ca peretii il incatusau. Aerul devenise irespirabil. Asa ca deschise geamul in ciuda frigului de afara care oricum se strecura pe langa tocul nu tocmai bine izolat.
Se intinse pe pat si inchise ochii, asteptand in orice clipa sa fie imbratisat de aerul rece care acum avea invitatie speciala sa intre in casa. Dar acea revigorare la care sperase intarzia sa se produca. Si dupa cateva clipe se ridica si iesi pe balcon. Se intinse si fiecare por ii ingheta la sarutarile gerului. Zambi.
Se urca pe balustrada si – cu ochii inchisi si bratele intinse – se arunca in gol.
Cazu pe o frunza care abia acum afla ca iarna isi cere drepturile de proprietar temporar. Iar vantul ii purta pe amandoi lin pana pe trotuar. Si totusi nu se asteptau. Cat pe-aci sa se rostogoleasca de pe bordura si sa fie raschetat de o roata cu anvelopele proaspat schimbate.
Ii multumi frunzei pentru gazduire si o porni alene la drum. Nu prea stia unde sa se indrepte, dar topaitul aventuros pe marginea soselei i se parea ca ar putea sa-l remonteze.
Traversa neregulamentar strada si se strecura intr-o librarie. Arata ca pe vremea tineretii lui. Cred ca era ultima de acest gen. Daca l-ar fi intrebat cineva in oricare alte conditii cum erau librariile acum nspe ani, n-ar fi putut lega doua fraze inchegate. Dar acum, avand in stanga rafturile cu carti, in fata produsele de birotice si in dreapta jocurile si jucariile din plus, ceva ii amintea de vremea cand – copil fiind – isi tragea parintii periodic in librarie (sau papetarie, sau cum se mai chema). Il atrageau si acum creioanele de colorat si acuarelele. Nu mai pusese mana pe o pensula sa astearna ceva pe un bloc de desen de mult prea multi ani. Probabil ca uitase demult cum se masoara proportiile obiectelor de la departare.
Se furisa printre coperti de carti lucioase si pentru cateva clipe rasfoi cateva pagini. O, cat ar fi vrut sa poata citi mai mult din fiecare carte. Cat i-ar fi placut sa poata sti din prima ce poveste sa ia cu el. Dar renunta. Oricum, isi spunea, nu avea prea mult timp pentru asta. Si nici pierdutul timpului in metrou spre birou nu mai era un mediu propice lecturii (si nu pentru ca n-ar fi reusit sa se rupa de lume, la asta era expert, ci pentru ca lumea nu i-ar fi lasat spatiul necesar sa deschida cartea).
Iesi din librarie si isi continua drumul aiurea. Intalni in cale niste copii alergand dupa o minge. Da, si el julise destui colegi pe un teren de fotbal. Nu se pricepea la lovitul in minge, dar gleznele partenerilor de joc ii cunosteau destul de bine duritatea pantofilor. Mda, si vremurile acelea erau demult trecute. Acum ii ramaneau meciurile difuzate la tv pe care le traia din plin (si la comentarii se pricepea). Lovi usor mingea copiilor pentru a le-o returna si isi vazu mai departe de drum.
Mai multe mirosuri amestecate ii trezira narile. Nu departe era o florarie si langa o gogosarie. Nu rezista ispitei si arunca mai multi bani pentru floarea care probabil n-avea sa reziste nici pana la intoarcerea acasa si numai cativa pentru o gogoasa fierbinte. De ce totul ii amintea de alte momente similare dintr-un trecut mult prea indepartat. Cand era tanar – tanar, si era purtat pe strazi tinut fiind de mana de unul dintre parinti, abia astepta sa ajunga la patiserie de unde nu pleca fara o corabioara. Azi n-ar putea spune de ce ii placeau atat de mult produsele acelea care erau in mod sigur doar faina cu apa si niste zahar pudra pe deasupra. Un fel de fursecuri probabil. Nici nu isi mai aminteste gustul lor. Dar stie foarte clar ca erau preferatele lui.
Trecu pe langa o scoala, se uita prin vitrinele magazinelor abia deschise la parterul blocurilor invecinate, se opri pentru cateva minute in statia de autobuz, doar ca sa simta pulsul multimii nervoase din cauza intarzierii masinii, trecu pe langa o balta cu o crusta subtire de gheata (si isi dori sa danseze in ploaie, macar de-ar fi picurat) si mai hoinari aiurea cateva ore fara sa mai bage in seama locurile.
Amintirile il purtau oricum spre alte zone, alti oameni, alte intamplari. Acum era la gradinita incercand sa fuga pentru ca tocmai fusese certat; acum era in facultate incercand sa-si convinga un profesor sa-l primeasca in examen; acum era in scoala generala dezbatand cu profa de franceza versurile celor de la Guns’n’Roses; acum era la munca asteptand sa ia o declaratie de la un primar de sector; acum era in liceu, de serviciu la cantina, curatand tone de cartofi sau spaland vasele de tabla cu apa rece. Acum era acum, hoinarind pe strazi deloc pustii, cu oameni agitati, intersectandu-se si lovindu-se cu coatele pentru mai mult spatiu pe trotuar.
Se uita in jur fara sa recunoasca vreo cladire. Noroc ca mai stia traseele troleibuzelor. Se urca intr-unul, mai schimba cateva si intr-un final ajunse inapoi pe aleea care il ducea acasa (ma rog, locul pe care acum il numea acasa). In cate “acasa” statuse in ultimii nu mai conteaza cati ani. Nu contase niciodata cat de mare era camera, cat platea pentru ea sau cu cate persoane o impartea, intotdeauna o numise “acasa”. Nu avusese niciodata o casa a sa, dar acolo unde putea sta si se putea simti (macar in singuratatea fiintei sale) cat de cat bine, acel loc devenea imediat – chiar din clipa in care ii calca pentru prima data pragul pentru a se instala – “acasa”.
Cauta frunza care il ajutase sa evadeze, dar nu o mai gasi. Probabil hoinarea si ea dupa povesti atemporale si intamplari pierdute-n timp.
Zari un gugustiuc si se arunca repede pe spatele lui. Pasarea il purta pana pe o creanga de unde putea zari balconul de-“acasa”. Ii multumi, sarutandu-l pe capul mic, si sarind de pe un ram pe altul ajunse “acasa”.
Intra in camera care il astepta in fiecare zi sa o incalzeasca si isi zari trupul intins pe pat, cu ochii inchisi, probabil adormit, visand departe. Ii zambi – aceasta era adevarata lui “acasa”. Si apoi se strecura acolo unde ii era locul – in minte, in inima, in vene, printre coaste, umpland orice locusor din trupul care il ingaduia de multa vreme.
Era doar un suflet care uneori isi dorea ca trupului sau sa-i creasca aripi si impreuna sa vada lumea, sa se uneasca cu iubirea adevarata, sa danseze cu fericirea.
Era doar un suflet care nu voia sa imbatraneasca si care se lupta cu propriul trup sa nu lase urmele timpului sa se acomodeze prea mult pe pielea ridata.
Era doar un suflet care periodic repeta dansul, cantecul, rasul, jocul, pasiunea, bucuria, alintul, visul, speranta, iubirea, mangaierea, copilaria, ploaia, desenul, povestea, lacrima, scrisul, tineretea, ninsoarea, florile, imbratisarile, dezamagirea, fuga, inchipuirea, sarutul, pentru a nu uita ceea ce este – un suflet viu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook