Iluzia cunoașterii la un click distanță

M-am lovit astăzi, pentru a nu știu câta oară, de un video al unui specialist în educație (american, australian, nu știu exact, vorbitor de engleză oricum). După cum e montat, mesajul video e mai degrabă un fragment dintr-un interviu mai amplu. Nu vreau să spun că este rupt din context, dar am convingerea că mesajul redat urmărește ceva anume. În fine, probabil ați văzut și voi: omul povestește cum școala de azi (și nu se referă la cea românească, despre care probabil nu a auzit niciodată) este depășită total și nu mai are nicio șansă să supraviețuiască în forma actuală pentru că astăzi nu mai este nevoie de școală bazată pe informație pentru că informația se află la un click distanță.

Școală vs Google

La prima vedere (sau ascultare), omul are dreptate. De ce mai avem nevoie de cărți, de profesori, de predare, de învățare, când e suficient un ”search” pe ”google” (cât de curând vom vorbi despre a gugăli, că și americanii l-au transformat în verb –  to google). Chiar așa, de ce?… Oare? Chiar așa?

Nu voi ține vreo pledoarie pro-școală – în niciun caz românească și cu atât mai puțin în forma actuală, deși (sau tocmai pentru că) și eu am copil în această școală. Și nici nu neg importanța

Da, școala este depășită! Dar nu neapărat pentru că avem informație la un click distanță. Și nici măcar pentru că nu se potrivește cu așa-numitele ”meserii ale viitorului” (de parcă ar știi cineva cu adevărat care vor fi acelea).

Ci pentru că nu se mulează pe profilul copiilor de astăzi.

În comunicare și marketing, orice campanie pornește de la obiective și profilul publicului țintă. Mai simplu spus, ce îți dorești să obții și cum e individul de la care încerci să obții, pentru a vedea ce faci ca să ajungi la ei și să îl convingi.

Școala de ieri vs copiii de azi

Știu, e complicat să aplici o astfel de metodă pe un ditamai sistemul de învățământ – care nici nu are cum să fie chiar la fel peste tot, ca mai apar și alti factori gen localizare, nivel de susținere financiară și interes pentru un domeniu sau altul etc. Dar cred că niște specialiști în educație ar putea creiona o strategie reală – pornind de la ce ne dorim cu sistemul de învățământ (care e rolul școlii până la urmă) și de la copii – cum sunt ei astăzi.

Ați auzit probabil de mai multe ori replici de tipul ”copiii de azi nu sunt ca noi” sau ”ceea ce funcționa la noi când eram copii, nu mai funcționează la copiii de azi”. Și e adevărat! Nici nu are cum! Trăim în lumi complet diferite, oricât de ciudat ar suna. Vă gândiți, spre exemplu, cei din generația mea sau apropiate la vremea când stăteați la cozi pentru orice, aveați desene animate 10 minute pe zi, vedeați portocale o dată pe an, mâncarea era pe cartelă și așa mai departe? Ați încercat să le povestiți despre acele timpuri copiilor voștri? Li se pare ceva real sau mai degrabă cred că ați citit undeva , în vreun roman toate astea? Și, mai important, realizați că ceea ce povestiți chiar ați trăit și nu acum 100 de ani, ci doar 30? Vă dați seama cam care este viteza cu care s-a transformat lumea? Și că aproape că nu mai e nimic comun între cele două lumi?

A, ba da! Fix școala! Aia fizică! Aceeași pereți, aceleași ferestre, aceleași calorifere! Noroc că s-au mai schimbat băncile Și copiii… Cel mai important: copiii nu mai sunt la fel. Pentru că nu mai trăiesc în aceeași lume.

Învățare vs răspuns online

Și da, școala – ca sistem – trebuie schimbată. Dar nu pentru că avem informația la un click distanță. Mi se pare că ne ascundem după copac – pardon, după tehnologie. Și aruncăm în cârca ei tot răul. De fapt, toată incapacitatea noastră de a – și aici ar trebui să fie cheia școlii – de a ne adapta.

Și nu e vorba de a renunța la informație, la învățare, pentru că există ”google”, ci de a învăța să folosim informația, de a învăța să ne adaptăm la schimbări (care probabil vor veni cu o și mai mare viteză decât am trăit noi în acești 30 de ani), de a învăța ce și cum folosim tehnologia, inclusiv acest magic ”google”

Aversiunea pe care o vedem față de școală doar pentru că astăzi există internet nu ne ajută cu nimic. Accesibilitatea informației ne creează, de fapt, iluzia existenței unei cunoașteri la un click distanță.

Corect, putem accesa o informație printr-o simplă – și rapidă – căutare pe internet. E însă suficient? Ne dezvoltă asta cu adevărat? Ne face mai deștepți? Avem capacitate de analiză și sinteză?

Să vă întreb altceva. De câte ori nu vi s-a întâmplat să nu fiți siguri de sensul unui cuvânt. Sau de cum se scrie corect un cuvânt. Sau care este pluralul unui cuvânt. Sau traducerea unei expresii din engleză, pe care ați auzit-o de mai multe ori. De fapt, din toate exemplele anterioare, niciun cuvânt nu e nou. L-ați mai folosit, l-ați scris, dar nu sunteți sigur acum. Vi s-a întâmplat asta? V-ați panicat? Ați încercat să vă amintiți când și cum l-ați mai folosit? Să îl vizualizați, să spunem? Nu, v-ați grăbit spre prima tehnologie și ați căutat pe net. Și, dacă priviți puțin în urmă, cu atenție și obiectiv, veți descoperi că faceți asta tot mai des.

Pentru că și creierul se antrenează, se obișnuiește. Și se obișnuiește să nu mai caute în sertărașele lui în care a depozitat cunoștințe, ca o furnicuță harnică. Pentru că avem informație la un click distanță, nu-i așa?

O să exagerez acum puțin. Dar îmi și imaginez o ieșire cu prietenii în oraș – peste niște ani. O conversație banală despre ce vreți voi. Și câte un search pe google la fiecare două cuvinte. Discuția însăși va porni de la ceva ce se poate vedea chiar atunci pe internet.

De fapt, cumva, ne ducem deja în direcția aceea. Și cu siguranță recunoașteți scena în care o persoană povestește despre o informație, un video de pe internet. Interlocutorul își amintește – vag – că a văzut deja informația, video-ul, în urmă cu câteva zile. Dar mai bine mai dă o dată search, să mai vadă o dată, ca să poată spune ceva pe marginea subiectului. (Nu ați întâlnit situația aceasta până acum? Norocoșilor!)

Acces la informații vs cunoaștere

A avea acces la informații nu e același lucru cu a știi, cu a avea niște cunoștințe.

Nici eu nu am convingerea că absolut tot ce se învață în școală este util, aplicabil în realitatea de azi. Cu siguranță la multe aș renunța și eu sau le-am lăsa pentru mai târziu, pentru specializări ulterioare.

Aș face loc – și aș insista – pe ceea ce probabil este cel mai greu de predat și învățat. Pe dezvoltare continuă, autoînvățare, autocunoaștere și adaptare.

Programa de azi prevede ore de ”Dezvoltare personală” până la clasa a II-a, inclusiv. Din a III-a, materia dispare. Gata, au ajuns la 8-9 ani, îi avem dezvoltați, Dumnezeu știe la ce și pentru ce!

Se face religie în școli – nu mă înțelegeți greșit, nu sunt neapărat împotrivă, dar aș face niște ajustări – dar sunt curioasă câtor copii li se vorbește despre toleranță, despre încredere și credință, despre puterea sinelui, despre împăcare … mai bine mă opresc, că o să ziceți că o dau în filosofii.

Discuțiile despre materia neadaptată meseriilor de azi pe mine personal mă lasă rece. Chiar credem că avem garanția că dacă am avea materie potrivită cu meseriile de azi pentru copiii de clasa I sau chiar a V-a aceasta va fi actuală și peste 30 de ani, că vor folosi peste două-trei decenii ceea ce au învățat în școală?

Ce ar trebui să învățăm

Ceea ce nu se va schimba niciodată, nu va fi niciodată depășit și cu adevărat util indiferent de transformările (în bine sau mai puțin bine) ale lumii în care trăim – azi, mâine, pe Pământ sau pe Marte – sunt: setea de cunoaștere, priceperea de a găsi și selecta informația (să nu credeți că toată lumea găseste orice pe google), convingerea că poți, încrederea că vei reuși, abilitatea de a te adapta la nou și diferit, capacitatea de a compara, analiza și sintetiza, dar și de a memora, dorința de dezvoltare continuă.

Pe acestea când și unde le învățăm?

De multe ori școala este privită ca locul (sau perioada) în care înveți și când termini ești gata învățat. Iar vocile anti-școală (ca așa sună parcă) se folosesc de această perspectivă și o pun în antiteză cu accesul la informație, făcând de fapt aceeași greșeală: privesc internetul ca locul unde afli un răspuns și când închizi ești gata învățat.

Cunoașterea nu se termină odată cu răspunsul punctual primit pe google și nici cu diploma de la finalul școlii. (Asta-i o iluzie!) Abia începe… sau ar trebui…

Apropos, vă imaginați o zi de mâine (sau mai multe) cu internetul dispărut total de pe fața pământului?