Parenting

Jungla din parc

By  | 

– Nu ma mai duc in parc cu copilul! E mai rau ca in jungla! Tu cum reuseai sa rezisti?

M-am uitat lung la prietena mea si i-am zambit.  Banuiam care e problema.

– Draga mea, eu am cam evitat parcul, recunosc. Preferam fie sa merg pe trotuarul mare din zona statiei de metrou, ca era umbra si suficient spatiu de alergat. Sau, pur si simplu, ma plimbam ore in sir aiurea, pe strazi.

Acesta e adevarul. De cate ori mergeam in parc ajungeam sa-mi stric buna dispozitie. Fie erau parinti care te interogau si, mai ales, te judecau – “cum?! al tau nu face nu’s ce?!” -, fie erau copii invatati sa dea pe oricine la o parte ca sa se dea cu doua ture mai mult pe tobogan. Si eu care ii atrageam atentia ca trebuie sa isi astepte randul, sa ii respecte pe ceilalti.

“Trebuie sa invete sa se descurce”. “La fel e si in viata, daca nu dai din coate, nu reusesti”. “Viata e dura! Tre’ sa fie pregatit”.

Cam asa sunau replicile din jurul meu.

Copiii se impingeau, isi imparteau pumni, aruncau cu nisip si pietris unul in altul si parintii nimic. Niciun cuvant, niciun gest, nimic. Unii (parintii copiilor „puternici”) priveau, cel mult, de la distanta, cu un zambet de satisfactie pe chip.

Asa e si acum. Caci aceasta era durerea prietenei mele.

Cica e un curent nou in educatia copiilor: sa ii lasi liberi, sa se descurce – inclusiv sa iasa in fata, prin violenta. Ca asa cresc puternici, independenti, lideri, cu sanse de reusita.

Pe bune? Asa ne educam copiii? Sa calce pe cadavre? Doar ca sa aiba un mot in plus in frunte?

Parcurile sunt un soi de jungla din care scapa cine poate si in care libertatea de exprimare nu are limite sau consecinte. Si ce daca impinge, loveste, scuipa? E el cel mai smecher din parc(are)?!

Inainte se spunea ca regulile sunt facute ca sa fie incalcate. Acum pare ca regula de baza este fara nicio regula. De ce?

Eu si astazi evit jungla din parc. Si junglele astea cu multi copii moderni, care “mana-n lupta vijelia-ngrozitoare, / Care vine, vine, vine, calca totul in picioare”, si parinti “zen” care privesc la copiii lor ca la o piesa de teatru.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook