Parenting

La pomul laudat, sa nu te duci cu sacul. Sau da

By  | 

Asta este povestea despre una dintre putinele si rarele situatii in care nu ma pot abtine. De obicei ascult, tac, ii las pe oameni in pace si imi vad de drum. Dar uite ca, uneori, nu pot…

Doamna arata foarte bine. Aranjata, dichisita, ai fi zis ca se duce cel putin la un botez, in niciun caz la cumparaturi. Eu eram cu o prietena care o stia pe aceasta doamna; ne-am intalnit intamplator. Din “ce mai faci, draga”, “cum a fost de sarbatori”, “ce-ti fac copiii”, “cum stau cu temele de vacanta”, nu stiu cum ajunge discutia la cadourile de Craciun, in special la cele pentru doamna diriginta si doamna invatatoare (doamna aceasta cu care ne-am intalnit, am dedus eu, avea doi copii, unul de gimnaziu si unul de clasa a II-a).

Ei, si doamna aceasta era super mega extra ofuscata de faptul ca copilul cel mic, de clase primare, s-a pus – iar – problema intre parinti sa stranga bani toti pentru un cadou pentru doamna.

Revin asupra lui “iar”, ca nu era prima data cand se punea problema, nici prima data cand doamna participa la aceste actiuni.

Si dupa ce am ascultat-o cum spurca intregul sistem de invatamant si pe parintii care inghit si nu stiu ce mai fac, ma trezesc vorbind.

– Dar era obligatorie participarea la cadoul comun?

– Nuuuu! Normal ca nu!

– Adica, daca voiati, puteati refuza?

– Da! Au fost vreo 2-3 parinti care au refuzat! Dar ei mereu fac nota discordanta!

– Si le-a zis cineva, ceva, ca nu participa?

– Nu! Au fost intrebati daca vor sa contribuie, au spus nu si gata!

– Nu i-a apostrofat nimeni? Nu s-a uitat nimeni urat la ei?

– Nu! Doamne fereste, dar suntem oameni normali! Nu facem d-astea! E treaba lor!

– Stati ca nu inteleg. Credeam ca nu sunteti de acord cu practica, dar n-ati avut incotro. Ca poate avea doamna invatatoare niste asteptari, sugerate eventual.

– A, nu! Femeia n-are nicio pretentie… Dar, asa, ideea in sine…

– Dar dvs sunteti multumita de doamna invatatoare?

– Foarte! Doar nu ne-am zbatut degeaba sa ajungem la ea in clasa!

– Adica n-ati ajuns intamplator la doamna.

– Nuuu… daca stiti cate sfori am tras. Dar stiti cum e, ca peste tot e asa. Daca vrei sa pici pe maini bune, tre sa te agiti. Intelegeti ce vreau sa spun.

Ma fac ca nu inteleg. Ca imi venea sa o intreb daca in agitatiile ei nu a aflat si de practicile cu cadourile comune. Dar nu asta ma interesa, de fapt.

– Daca sunteti multumita de doamna, cred ca asta e cel mai important.

– Daaaa! Foarte multumita! Este extraordinara si copilul foarte fericit!

– Pai asta conteaza, nu? Nu cum se da cadoul de Craciun.

– Da, dar nu stiu….

– Daca nu era faza cu stransul banilor la comun, i-ati fi luat doamnei un cadou de Craciun?

– Bineinteles! Cum sa nu? Merita! Adica, io ma duc cu cadou la niste rude la care n-am nicio placere sa merg, dar n-am ce face, trebuie! Si nu ma duc cu mana-n san, va dati seama. Iau ceva serios! Ca mai au si pretentii!

– Deci oricum i-ati fi luat doamnei un cadou…

– Da, clar!

– Si v-ati fi incadrat in bugetul stabilit pe clasa?

– E, aiurea! De unde? Pai am dat 30 de lei si pentru doamna invatatoare si pentru doamnele de engleza, sport si religie. Pai ce luam eu cu 30 de lei? O cutie de bomboane?

Mi-am facut repede in minte un rezumat: doamna aceasta care initial se vaita de mama-mama era la o doamna invatatoare pentru care agitase niste ape, de care era de altfel foarte multumita, careia oricum i-ar fi luat cadou de Craciun pentru ca merita, cadou pe care ar fi dat probabil de cel putin doua ori mai mult decat a dat alaturi de ceilalti parinti nu doar pentru doamna, ci pentru inca alte trei profesoare.

Ori eu aveam mari probleme la capitolul logica, ori…

Si m-am oprit doar la un zambet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook