Lasati mamele in pace!

Sincer, am obosit. Cand deschid pagina de Facebook si dau scroll pe wall este aproape imposibil sa nu dau peste cel putin trei articole cu privire la cat de rele sunt mamele azi. Si asta in nici un minut de scroll.

Inteleg dorinta de a creste copii fericiti. Ce mama pe lumea asta, Doamne iarta-ma, nu-si doreste asta?

Inteleg si ca psihologia a evoluat, ca perspectivele asupra relatiilor parinte-copil sunt altele acum, ca ne-am desteptat, cum s-ar spune. Dar, pe bune, sunt mamele asa de nenorocite azi?

Nu vreau sa spun ca toate articolele despre cresterea si educatia copilului au ton acuzator, dar marea lor majoritate le spun mamelor ca sunt praf si pulbere si ca trebuie sa se repare ca sa nu distruga copiii pe veci.

De multe ori imi e suficient titlul sa ma inspaimant; nici nu trebuie sa citesc intreg materialul.

Imi amintesc cand eram in liceu si faceam psiho-pedagogie speciala, cand am ajuns la boli si sindroame, pe cuvant ca aveam impresia toti ca avem toate bolile pamantului la un loc. Citind descrierea lor, nu era situatie in care sa nu prezentam unu-doua sau chiar trei simptome pentru fiecare boala in parte. Si daca ne-am fi luat doar dupa asta, trebuia sa fim institutionalizati toti, in mod evident.

Asa si cu materialele astea. Citind ai impresia ca nu stii nimic si ca faci totul aiurea, ca gresesti la fiecare pas si copilul tau nu mai are nicio scapare.

Intr-o zi, o prietena imi spune, mai in gluma, mai in serios: “Te duci la toate evenimentele alea de parenting. Nu s-a lipit nimic de tine?”. Atunci am aruncat un raspuns, putin la misto, “Daca as face exact cum spune la carte si la evenimente, cred ca ar fugi si copil si barbat de-acasa, si toti”. Era o gluma, dar stiti cum se spune, gura pacatosului adevar graieste.

Nu stiu, oameni buni, cum si daca intr-adevar reusesc unii parinti (in special mame, ca ele sunt vizate cu precadere) sa puna in practica toate zicerile si sfaturile intelepte in materie, dar eu nu sunt convinsa ca este omeneste posibil. (Ii aplaud si ii felicit pe care care chiar reusesc mereu, non-stop, 100% ca la carte; poate ne spun si noua reteta magica).

Suntem oameni, cu sechele si frustrari, si oricat am respire noi adanc tot nu ne transformam in roboti. Si chiar si respiratul adanc se simte.

Acum sa nu intelegeti ca sunt de acord ca la nervi se accepta totul, dar nici nu putem sa pretindem ca nervii dispar ca prin minune doar daca respiram adanc de trei ori. Uneori simti cum cresc in intensitate tocmai pentru ca incerci sa-I bagi sub pres. Nu mai bine recunosti ca esti un car de draci, ca ai avut o zi de doi bani, ca te-ai lovit de un client sau un sef care ti-a stricat tot cheful de existenta si ca in ziua aia nu poti sa fii la comanda parintele perfect?

Chiar credem ca ai nostri copii, cand vor fi mari, vor avea parte doar de adulti zen, ca nu vor avea zile de cacao si momente in care vor simti ca-si iau campii? Si ca, in situatiile astea, ei ar trebui doar sa zambeasca si nu sa se descarce totusi si ei cumva?

Pe la 20 si ceva de ani eu am ajuns la doctor pe motiv de inima slaba (ca sa fiu draguta). Imi amintesc si acum ca unul dintre medicii la care am ajuns mi-a spus: “Domnisoara, daca vreti sa apucati 30 de ani, invatati sa injurati, sa urlati, sa trantiti, sa bufniti, sa orice ca sa va descarcati! Nu le mai adunati pe toate in dumneavoatra, ca o sa plezniti!”. Noroc ca atunci lucram in presa si am avut de la cine sa invat cum e cu descarcatul asta.

Poate ne-o placea noua sa visam ca daca ne crestem copiii zen (presupunand ca ne iese treaba asta) vor exista in viitor doar fiinte zen, dar ceva imi spune ca nu sta in firea umana viata doar lapte si miere relationala.

Eu as vrea sa va aplaud, dragi mamici, pentru tot ce faceti pentru copiii vostri, pentru eforturile si sacrificiile pe care le faceti, pentru iubirea neconditionata pe care o oferiti, pentru noptile nedormite si palpitatiile de griji pe care le simtiti, indiferent de varsta copilului, pentru toate cautarile si lupta de autodepasire si adaptare la lumea copilului vostru, pentru toate incercarile si reusitele de a fi cele mai bune mame pentru copiii vostri. Va imbratisez tare tare! Stiu ca aveti nevoie si ca meritati!