Parenting

Lecție de bunătate. Text preluat

By  | 

Text preluat. Despre educație. Despre iertare. Despre bunătate. Despre a rezolva o problemă, fără arătat cu degetul, aruncat vorbe grele, fără umilire.

Am găsit textul de mai jos pe Internet, exact așa ”text preluat”. Sincer, nu știu cine l-a scris sau dacă este o poveste adevărată. Dacă aș fi știut autorul, aș fi citat sursa, pentru că așa mi se pare corect. Cât despre adevărul din spatele poveștii, dacă există sau nu, acest aspect mi se pare irelevant.

Ceea ce cred că este cu adevărat important este mesajul, morala, învățătura, sau cum vreți să îi spuneți. Pentru că aud în jurul meu tot mai multe povești despre răutate gratuită, despre dorință nefondată de a face rău, de a umili, de a pune ”cu botul pe labe” pe cel de lângă tine, pe colegul de birou, pe colegul de clasă. Și îmi pare, de cele mai multe ori, nu doar că tolerăm răutatea, ci o și încurajăm sub pretextul că așa arăți că ești puternic, că așa reușești, că așa faci educație.

Dar zic să nu mă mai întind la vorbă. Mai bine vă redau textul, așa cum l-am găsit eu în online și vă las pe voi să trageți concluziile. Recunosc, însă, că mi-ar plăcea ca aceste concluzii să fie cu și despre bunătate.

 

Un elev se întâlnește cu profesorul lui. Profesorul este salutat de elev, apoi profesorul îl recunoaște că i-a fost elev. Elevul completează că i-a fost profesor în clasa a treia. Continuând conversația, profesorul îl întreabă ce a făcut în viață, cu ce se ocupă.

“Sunt profesor, sunt în sistemul educațional”, răspunde elevul.

”Ce te-a determinat să devii profesor?” întreabă profesorul elevului.

“Dumneavoastră” a răspuns elevul. “Când am vazut ce impact ați avut asupra mea și când am înțeles ce impact poate avea un profesor asupra elevilor, am spus: asta vreau să devin.”

“De ce am avut acest impact?”

“Nu vă aduceți aminte, domnule profesor?… În clasa a treia un coleg a venit cu un ceas, pe care îl primise cadou de la tatăl sau mama lui. Îmi trebuia și mie un ceas, și mi-a plăcut, așa că l-am furat. El v-a spus și dvoastră ați făcut un anunț că cine a furat ceasul să-l dea înapoi. Aș fi vrut să fac asta, dar nu am avut curajul să spun, îmi era rușine să vadă clasa ce am făcut.

Văzând că nu spune nimeni nimic, dvoastră ați încuiat ușa, ne-ați aliniat și ne-ați anunțat că ne veți căuta în buzunare și în felul acesta se va găsi ceasul și va fi înapoiat proprietarului de drept.

M-am gândit ce urmează: ce rușine și ce imagine, să vadă toți că am furat ceasul.

Dar ați completat: aș vrea ca toți să închideți ochii, când voi căuta în buzunare. Și așa am făcut. Ați ajuns la mine, ați luat ceasul, ați continuat să căutați în buzunare până la capătul liniei de elevi, apoi la sfârșit ați înapoiat ceasul fără să pomeniți nimic nici atunci și nici vreodată după aceea.

Dvoastră mi-ați salvat demnitatea, nu ați făcut din mine un stereotip, nu m-ați făcut hoț, furăcios, nu ați pomenit nimic. Și am înțeles atunci ce impact ați avut asupra mea și mi-am zis: asta vreau să devin și eu.

Nu vă amintiți, domnule profesor?”, spuse elevul.

“Nu.”

“Dar cum de nu vă amintiți, că este totuși ceva ce rămâne imprimat, un furt, o situație de genul acesta, cel ce a făcut asta?”

“Nu îmi amintesc”, spuse profesorul, ”pentru că știu că și eu am închis ochii când am căutat în buzunare.”

(Text preluat)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook