Ma-ntorc la mama si la tata

Nu va faceti griji, nu plec de-acasa Nu imi las copilul si barbatul Asa cum am fost invatata de mica, familia mea este astazi formata din “baietii mei”. Dar eu continui sa fiu fetita lu’ mama si tata. Si, cand si cand, ma-ntorc la mama si la tata.

Cand ma simt obosita si-as vrea sa ma asculte cineva, sa fie acolo, sa-mi dea energie, putere si o doza de optimism, ma-ntorc la mama si la tata, telefonic sau face-to-face. Nu-mi trebuie nici prea multe minute, nici prea multe cuvinte.

Cand nu stiu incotro sa o apuc, cum e mai bine, ce si cum sa fac, ma-ntorc la mama si la tata pentru un sfat, o parere sau o mustruluiala, dupa caz

Cand timpul nu-mi ajunge si este evident ca nu pot sa fiu mama pe cat de mult ne-am dori eu si copilul meu, ma-ntorc la mama si la tata pentru ajutor. Sa ia ei copilul de la scoala. Sa le povesteasca lor cum a fost la scoala. Sa faca cu ei diferite activitati acasa. Sa il duca ei la inot sau alte activitati extrascolare. Sa-l invete ei lucruri, despre lume si viata in lipsa mea.

Dar cel mai mult mi-e dor sa merg cu ei in oras. Am (re)trait recent experienta. Noi trei, prin magazine, dupa idei si cumparaturi. Cu rasete pe drum. Cu offuri varsate. Cu planuri si sperante. Asa de bine m-am simtit…

Mie dor de zilele in care dezbateam vrute si nevrute. De serile in care ma bagam intre ei, in pat, sa povestim despre toti si toate.

Probabil ca niciodata nu o sa schimb copilul meu interior. Si intotdeauna o sa vreau sa ma-ntorc la mama si la tata. In suflet. In ganduri. In amintiri.