Ganduri. Amintiri

Mai bine fără planuri

By  | 

Nu că aș fi avut eu cine știe ce planuri pentru începutul de an, dar în mod sigur săptămâna aceasta nu trebuia să arate așa! Și nici prima postare din acest an nu trebuia să fie despre asta!

Duminică seara. Știți sentimentul acela din ultima zi de concediu? Când parcă nici trei zile n-au trecut? Când simți că ești parcă mai obosit decât înainte de vacanță? Și n-ai nicio tragere de inimă să te reapuci de treabă? Și ai mai vrea o vacanță? Cam așa și eu.

Și începe să ningă.

”Mami, mami, vino să te uiți pe geam! Să vezi ce frumos ninge!”

Mda, fix ce-mi lipsea. În prima zi de muncă să dau la zăpadă. De parcă nu-mi era destul de greu să mă urnesc din loc.

Dar am zis, hai, fă ceva, altceva!

”Ce-ai zice, Robert, dacă am ieși la zăpadă?”

”Când?”

”Acum!”

”Acum? E 10 noaptea!”

”Și ce dacă? Hai afară!”

Și, vorba cântecului, ”hai afară la zăpadă” a devenit realitate. În trei timpi și trei mișcări ne-am echipat și am ieșit la zăpadă. Nu era nimeni, bineințeles. Doar noi, niște nebuni, făcând îngerași în zăpadă, alergând în zăpadă proaspăt așternută în fața blocului, aruncând cu bulgări și, mai ales, râzând în hohote.

Vecinii scoteau capetele pe fereastră, probabil întrebându-se ce se întâmplă. Nu ne-a zis nimeni să nu mai facem zgomot, așa că ne-am distrat în zăpadă până după ora 11 pm.

Deși nu sunt mare iubitoare de iarnă și zăpadă, bucuria spontană și molipsitoare a copilului m-a încărcat cu energie și am îndrăznit chiar să-mi fac în minte niște planuri pentru prima săptămână de muncă.

Luni dimineață, deși mi-am uitat telefonul acasă, mi-am păstrat o doză de optimism. Zăpada din fața firmei nu era chiar de-un cot și, în plus, venise și o colegă de dimineață, din același motiv. Așa că partea asta a mers repede. Și mi-am zis că e de bine.

Dar, știți cum se spune: să nu zici hop până nu sari gardul.

Luni seara am fost loviți din plin. De o conductă din clădire, care s-a gândit că fix acum e cel mai bun moment să se înfunde și să dea pe răscoale.

Și a ”plouat” toată noaptea. Și marți ne-a mai lovit o dată. Cam ca replica de la cutremur. Adică și mai tare, și mai dezastruos.

La un moment dat, țâșnea din tavan, din pereți, în țșpe locuri în același timp, că nu mai făceam față cu gălețile sau mopurile.

Și cu apa murdară s-au dus și planurile mele.

Uite-așa, săptămâna aceasta ne reprofilăm și ne îmbrăcăm în zugravi. Măcar să o scoatem la capăt, că săptămâna viitoare chiar avem treabă serioasă și nu mai avem loc de schimbat planuri.

Iar eu am mai primit o dată lecția ”fără planuri”.

Când ziceați că e următoarea vacanță? Că nu mi-ar strica o pauza de încărcare cu energie pozitivă :)

PS: Aseară mi-am oferit o cină de răsfăț: pizza, profiterol și lego. Am simțit că e cazul, am nevoie și merit. Știu, nu e in trend “sanatos”, “bio”, “mio”, “detox”, “diete”, “fara zahar” si mai adaugati voi cat vreti… Dar asa bine a mers combinatia si asa buna a fost cina, cu joc desert suprem… După o zi ca cea de marți, nici nu se putea altfel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook