Evenimente

Am mai scris o Feerie. Una magica, cu printi si printese

By  | 

N-am mai scris de ceva timp pe blog. Cu un motiv bine intemeiat. Despre care as vrea sa povestesc acum. Dar nici nu stiu de unde sa incep. Sunt atat de multe de spus. Insa probabil ceea ce ma face sa nu imi curga cuvintele asa cum mi-as dori este faptul ca trebuie sa povestesc despre mine. Adica sa ma laud cumva. Ceea ce nu imi prea sta in fire. Asa cum nu stiu sa reactionez cand vad ca munca mea este apreciata si recunoscuta.

“Nu stii sa te vinzi. Tu stii sa vorbesti bine doar despre altii”, m-a apostrofat intr-o zi o prietena. Si cam are dreptate.

Asa ca probabil acest text o sa fie putin “ametit”. Nici eu nu stiu cum o sa iasa.

Dar sa o luam cu inceputul.

***

Aici am luat o pauza.

Si-apoi mi-am dat seama ce nu se lega. Tocmai inceputul.

Asa ca… s-o luam de la capat.

***

Eu cred in Mos Craciun. Cred in magia sarbatorilor de iarna. Cred in bucuria surprizei cadoului de sub brad. In caldura pe care o simtim, inexplicabil aproape, in suflet in aceasta perioada a anului. Cand se apropie Craciunul, in adancul inimii mele redevin copil. Sau doar scot copilul din mine la suprafata, el fiind mereu acolo.

Poate si acesta este motivul pentru care mi-a fost dat sa ma intorc la prima mea iubire: munca cu cei mici. Iar aceasta munca presupune, de trei ani deja, organizarea unor spectacole.

E drept nu e tocmai meritul meu. Nu intru totul. Aceasta nebunie frumoasa a inceput de la un om pe care il respect enorm. Se numeste Viviana German-Potlog. Si este instructor coregraf, profesor al cursurilor de dans si balet din cadrul proiectului MiniMe al Fundatiei Nadia Comaneci, unde lucrez de mai multi ani. Imi place sa cred ca impreuna suntem o echipa extraordinara. Pentru ca impreuna reusim sa cream spectacole exceptionale, in care bucuram sute de suflete. Atat a celor 150 de copii (anul acesta) care urca pe scena si a celor cateva sute bune de parinti, bunici si prieteni ai acestor copii minunati.

Sa nu credeti ca e munca usoara. Fiecare spectacol incepe cu luni bune inainte de seara propriu-zisa cand se ridica cortina.

Vivi face treaba cea mai grea: coregrafiile. Habar n-am cum reuseste sa gaseasca mereu melodii noi, sa gandeasca pasi noi si sa tina minte toate coregrafiile pe care le lucreaza cu cei mici. Care, apropos, o iubesc enorm. Chiar daca sau poate tocmai pentru ca este si destul de exigenta, ii place sa faca lucrurile cat mai aproape de perfectiune si pune enorm de mult suflet – si nopti pierdute – in ceea ce face.

Stiu insa ca si eu am rolul meu. Toata munca logistica, din spate, care nu se vede in mod direct, e pe umerii mei. De la sala, la parteneri, alegerea medaliilor sau trofeelor, asezarea invitatilor in sala si pregatirea cadourilor pentru copii.

Recunosc ca nu doar o data am spus ca nu mai pot, ca m-am saturat, ca nimeni nu apreciaza. Dar de fiecare data am mers mai departe. Copiii te fac sa nu te opresti.

Cand le vezi zambetele de pe chip, bucuria aceea curata in fata aplauzelor si venirea Mosului, chiar si cei cativa trandafiri cu care vin dupa tine in spatele cortinei, total neasteptat, sterg orice urma de oboseala de la orele prelungi la birou si stresul ca nu vor fi toate gata la timp sau durerea ca tocmai in ziua spectacolului centrala termica de la teatru face figuri si in sala iti cam ingheata mainile.

Pentru ca, da, anul acesta am avut parte de aceasta surpriza deloc placuta. Si ni s-a rupt sufletul vazandu-i pe cei mici ca tremura si nu doar de emotii.

Le-am oferit insa toata caldura din inimile noastre si i-am incurajat cu un zambet larg sa-si duca mai departe munca, sa fie rasplatiti cum se cuvine pentru ceea ce reusesc acesti copii minunati sa arate in fata unei sali arhipline.

Si, Doamne, cat de frumos a fost pana la urma.

“Nu ne asteptam sa fie atat de frumos. Multumim mult!”, mi-a spus o mamica, dupa spectacol, a carei fetita s-a aflat pentru prima data pe scena unei Feerii de Craciun – aceasta fiind deja a treia pe care o punem in scena.

Mi-au dat lacrimile de bucurie.

A fost intr-adevar ceva magic. Si le multumesc parintilor ca au avut rabdare si incredere, desi conditiile n-au fost de partea noastra.

Feeria Craciunului din acest an a fost o poveste mirifica. De fapt, tema spectacolului a fost povestile Disney. Atat eu, cat si Vivi, am ajuns anul acesta la Disneyland Paris. Si cred ca am ramas cumva sub vraja locului. Iar conceptul Feeriei a venit cumva de la sine.

Fiecare din cele noua grupe de dans si balet au intruchipat o poveste Disney. Fiecare grupa a dat viata unei printese Disney. Si, bineinteles, a printilor din povesti; pentru ca avem si cativa baieti la grupele de dans, printre care si al meu print, Robert.

Rand pe rand, Ariel, Alba ca Zapada, Rapunzel, Belle, Cenusareasa, Sofia, Elsa, Aurora, cu printii lor, au urcat scena. Nu au lipsit nici Minnie si Mickey Mouse. Rochitele fetitelor, atent alese de Vivi, au fost absolut incantatoare. Si nici baietii, cu veste tip frac si papion, nu au fost mai prejos.

O lume de basm a parut spectacolul inca de la intrarea in foaierul Teatrului de pe Lipscani, unde a avut loc spectacolul, pana la lasarea cortinei.

Si a venit si Mosu’, cel adevarat, cu daruri multe.

Ce-am mai tras pentru aceste daruri. Cu vreo doua-trei saptamani inainte inca aveam emotii in privinta partenerilor. Dar cumva, cred ca tot magia Craciunului si-a facut simtita prezenta, chiar si in ziua spectacolului am primit noi daruri pentru cei mici. Le sunt profund recunoscatoare partenerilor nostri ca ne-au fost alaturi: Cristim, Boromir, Chipita, Alka, atelierul de sapunuri naturale Skin Novels, Sloop, Pirifan, Dental A2, Aqua Carpatica, Fabrica de Sandwichuri, Editura Corint, Editura Nomina, Editura Katarsis, Constructii Erbasu, International Alexander si Happy Sell. Si partenerilor media: Evenimentul Zilei, Smart and Happy Child, Revista Baby, Revista Ioana si Revista Femeia. Dar si sefului meu, vicepresedintele Fundatiei, Virgil Munteanu, care a tras niste sfori si a pus cateva vorbe bune la Mosu sa mai faca o minune.

Cred ca cei mici s-au bucurat de cadourile primite, iar unii dintre ei au avut chiar nevoie de ajutor sa coboare de pe scena cu acestea.

Bineinteles ca nu au lipsit medaliile si diplomele.

Anul acesta, chiar, pentru prima data, i-am premiat si pe acei copii care vin la MiniMe de cand erau mititei si au participat la toate cele sase Feerii de pana acum.

Pana si eu m-am trezit total surprinsa cu o medalie de „cel mai bun organizator”. Multumesc, Vivi, ca te-ai gandit la mine! Nu ma asteptam! Multumesc mult!

Adevarul e ca doar noi doua stim cu adevarat ce inseamna un astfel de spectacol, cata munca implica.

Dar stiti cum e sa te bucuri cand gasesti cadoul mult visat sub brad? Cam asa ne bucuram noi de fericirea acestor copii la finalul spectacolului. Ei sunt darul nostru cel mai de pret.

Despre asta e vorba de Craciun, nu? Despre bucurie curata, despre fericire deplina si iubire adevarata! Despre magie!

Si cred ca si anul acesta am reusit sa aducem in sufletele celor 150 de copii de la MiniMe, parintilor si familiilor lor, putina magie.

Sa aveti sarbatori minunate, dragii nostri! Sa va aduca Mosul ceea ce va doriti! Si sa ne revedem cu bine la o noua Feerie!

 

1 Comment

  1. Irina

    December 21, 2017 at 7:14 pm

    Ma bucur enorm ca am luat parte la aceste povesti minunate pline de încărcătura emoțională .Felicitarii pentru totul efortul depus si pentru bucuria adusă in inima copiilor .Va pup si sărbători fericite😘😘

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook