Parenting

Mai usor cu rosiile in scoala! Exista si oameni buni acolo!

By  | 

Astazi a avut loc o conferinta despre educatie. Nu am putut fi prezenta, dar am prins fin zbor niste postari pe aceasta tema.

Se pare ca in cadrul conferintei respective s-a povestit si dialogul cu un cadru didactic din Finlanda care, intrebat ce ar face daca ar trebui sa lucreze la clasa cu 30 de copii, ar fi spus ca si-ar da demisia.

Prima mea reactie a fost: deducem de aici ca nu prea mai are sens sa facem comparatii intre cele doua sisteme.
Din alte perspective – si pot sa inteleg si aceste opinii – “joaca” asta de-a pedagogul la clase de 30 de copii si peste e un fel de “joaca cu propria sanatate”.

Pentru cadre didactice, da, se poate spune si asa. Pentru ca – pe cuvant – nu e deloc usor sa fii educator sau invatator, spre exemplu, la o astfel de clasa.

Pentru copil, la fel. Pentru ca adevarul e ca atentia de care are nevoie in invatare un copil de gradinita, clase primare si chiar mai tarziu nu are cum sa fie satisfacuta intr-o clasa cu minimum 30 copii, cand ora dureaza 45 minute si trebuie sa includa si predare.

Pentru parinti, daca e vorba de sanatatea lor… ce ar trebui sa faca un parinte care nu isi permite o clasa cu 10-15 copii? Pentru ca majoritatea nu isi permit. Si nu e vorba de ce iti permiti azi- maine, ci pentru cinci, opt sau 12 ani.

Plus ca, recunosc, nu pot sa nu am retineri privind priceperea unui cadru didactic – din orice tara ar fi el – care are un astfel de raspuns la o astfel de intrebare.

Da, nu contest, calitatea invatarii poate fi alta cand ai 30 copii in clasa vs un colectiv pe jumatate. Dar va asigur ca si in sistemul nostru – atat de blamat – exista oameni care fac meseria asta din placere si se gandesc in fel si chip sa gaseasca solutii de mentinere a calitatii invatamantului chiar si cu clase de aproape 40 de copii. Acesti oameni dedicati simt durerea de a nu putea acorda mai mult timp fiecarui copil in parte. Si cu siguranta ca si lor le-ar placea sa se laude cu un invatamant exceptional avand sali spatioase, cu dotari moderne si un numar mai mic de copii cu care sa poata lucra si unu-la-unu. Dar tot acesti oameni reusesc sa faca “minuni” chiar si in conditiile astea hulite.

Eu stiu ca imaginea de ansamblu de peste hotare arata mai atragator. Dar are sens sa aruncam cu rosii in tot sistemul autohton, bagand la gramada si oamenii exceptionali, doar pentru ca realitatea noastra nu se pupa cu realitatea celorlalti? Ne ajuta cu ceva in mod real? Atat timp cat nu se construiesc scoli  – si nu ma refer la cladirile alea de prin nu stiu ce cotlon in care cad tavanele in capul copiilor, ci la scoli mari, durabile, inclusiv in orasele mari – cam in ce spatii i-am putea baga pe copii ca sa avem si noi clase cu 15, max. 20 copii? La noi sunt scoli si cu 8- 9 clase, fiecare cu peste 30 de copii si scoli in care clasa pregatitoare, spre exemplu, invata in doua schimburi, iar schimburile sunt tot la media de peste 30 copii pe clasa.

Nu mai bine, in loc sa generalizam atat, sa ne imbatam cu comparatii nu tocmai relevante, sa aruncam cu rosii in intreg sistemul, uitand ca exista si oameni buni in sistemul asta, nu mai bine – cum ziceam – ne ocupam noi timpul si ne consumam energia cu sustinerea acestor “exceptii exceptionale”, nu cumva sa ramanem si fara ele? Nu stiu, zic si eu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook