miros de portocale

La noi la birou miroase a portocale.

Nu stiu de ce, dar odata cu venirea iernii parca si portocalele au alt miros. Si imi place mai mult. Si sa mananc portocale, si sa simt mirosul lor proaspat decojite.

Ba cred ca stiu de ce. Imi aminteste de copilarie.

Poate nu e tocmai o amintire placuta, dar eu asa o retin.

In vremea copilariei mele, portocale si banane gaseam doar in preajma Craciunului. Erau cozi imense. Stateam cu orele, pe rand, cand ni se vindea un pont. Si de cele mai multe ori nu erau tocmai coapte.

Imi amintesc de parca ar fi fost ieri cum inveleam bananele in ziare si le puneam sus pe sifonier “la copt”. Din verzi deveneau direct maro, dar tot ni se pareau delicioase. Doar mama avea niste probleme, ca i se parea ca au gust de pepene galben, care nu era tocmai favoritul ei. Intre timp si-a mai revenit si in privinta pepenelui galben si in privinta bananelor.

Iar portocalele, ca de la ele am pornit, erau dulci, zemoase. Si imi amintesc ca nu le curatam asa la repezeala. Ci usor, trasam niste dungi cu cutitul, si decojeam in asa fel incat sa ramana unite ca niste petale de floare. Si pastram aceste flori de coaja de portocala cat sa se pastreze mirosul in casa.

Cand inchid ochii simt si acum acel miros.

Cam asa miroase acum in birou.

Miroase a portocale. Miroase a iarna. Miroase a Sarbatori.