Ganduri. Amintiri
monolog
Am incetat sa mai comunic cu tine pentru ca ma plictiseai.
Mereu aceleasi texte de doi lei, mereu aceleasi reprosuri inutile, mereu aceleasi incurajari de forma.
Ba ca ar trebui sa fac asa… ba ca mai bine, atunci, ar fi trebuit sa… ba ca altadata sa nu….
Ca trebuie sa ma port frumos… ca trebuie sa am bun simt… ca trebuie sa tratez pe toata lumea cu respect…
La ce ma ajuta?
Daca ma uit la ce raspuns am primit urmandu-ti sfaturile, ajung la concluzia ca mai bine nu te mai iau in seama.
Poate doar sa fac pe dos.
Poate nu mi-ar strica putin egoism… putin nesimtire… putina rautate…
Dar pot?
Nu. Tu nu si nu.
Si ma iei iar la rost. Ca eu nu trebuie sa fiu asa… ca si ce daca ceilalti sunt asa… ca eu nu trebuie sa-i urmez…
Am tot incercat sa scap de tine.
Dar tu te tii scai si imi faci umbra la fiecare pas.
Nu pot sa misc un deget fara sa nu te aud cum imi sufli in ceafa.
Ma tragi inapoi de cate ori incerc sa fiu altfel.
Si faci ce faci si ma aduci tot in punctul pe care il vrei tu.
Chiar daca mie nu imi convine intru totul.
La ce imi folosesti tu de fapt?
Nu vrei sa-ti iei un concediu? Sa ma lasi si pe mine in pace?
Nu pot nici sa respir fara sa nu-ti bagi tu nasul si sa nu-ti dai cu parerea.
Hai, nu te incapatana si fa un efort sa te mai schimbi. Lumea nu mai e aceeasi. Dar tu continui sa traiesti intr-un univers paralel.
Sau macar schimba-ti numele.
Constiinta s-a perimat.
Cred ca ar mai merge mai bine un “ghimpe-n coasta”.
Fa ceva!
A, multumesc! Ai si inceput!
Pai ce, se putea sa iei si tu o pauza de 5 minute?!
0 comments