Ganduri. Amintiri

multumiri

By  | 

Cati dintre noi sunt recunoscatori pentru ceea ce au, ceea ce primesc sau intalnesc?

La birou cand seful iti arunca o apreciere sau te lasa sa te vaiti fara sa-ti tranteasca usa in nas, acasa cand gasesti totul curat luna si aranjat frumos ca din reviste si cu o floare pe masa care in mod clar nu era acolo cu o zi in urma, pe strada cand o persoana total necunoscuta iti atrage atentia ca ti-a cazut o bancnota din buzunar sau in autobuz cand ti se ofera un loc doar pentru ca arati toata oboseala acumulata intr-o zi la birou.

Cati dintre noi apreciem toate acestea si cati le luam ca si cum ni s-ar cuveni de la sine?

Si mai ales, cati dintre noi stim sa returnam gestul?

“Elle” este poate singura persoana pe care o cunosc care stie sa spuna multumesc fara sa joace teatru, care are curajul sa-si ceara iertare cand a suparat pe cineva, care isi cere scuze anticipat in caz ca te-ar deranja cu actele sale, povestile sale sau cu un simplu telefon si care iti sare de gat sincer fericita pentru orice gest sau vorba buna la adresa ei.

“Elle” este poate singura persoana pe care o cunosc care nu ia nimic de-a gata, care lupta sa iti castige increderea si aprecierea si care, mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul, gaseste o solutie sa iti rasplateasca tot ce nici tu nu iti mai amintesti ca ai facut pentru ea.

“Elle” este poate singura persoana pe care o cunosc care nu asteapta nimic in schimb, dar care prin felul ei de-a fi te invata in fiecare clipa sa fii mai bun.

Uneori iti vine sa-i spui ca nu trebuie sa-ti multumeasca chiar pentru orice si parca ai tendinta sa te intrebi daca vorbele calde si bucuria cu care primeste tot ce i se ofera sunt chiar adevarate.

Realitatea este insa ca ai vrea ca toata lumea sa fie asa.

Realitatea este ca suntem mult mai inclinati sa spunem o singura data multumesc, atunci cand suntem luati prin surprindere de un gest sau cuvant, dar daca acesta se repeta si devine obisnuinta, incetam sa ii mai vedem valoarea si intentia si efortul celui care ni-l ofera si sa il luam ca si cum ar fi fost de drept al nostru, ca si cum l-am merita apriori.

Realitatea este ca ne pierdem in importanta propriei persoane si uitam cat de importanti sunt toti cei de langa noi si ca, de fapt, de cele mai multe ori, noi suntem importanti pentru ca ei ne fac sa ne simtim importanti, pentru ca ei ne considera importanti, pentru ca ei dau importanta la tot ceea ce facem, ce spunem, ce suntem.

Poate ar trebuie sa fim mai atenti la ce ni se intampla, la ce e in jurul nostru.

Poate ar trebui sa dam crezare celor care isi cer dreptul – nu neaparat in cuvinte – de a primi mai multa consideratie.

Poate ar trebui sa invatam ca trebuie sa facem ceva ca sa meritam aprecieri, ca trebuie sa fim recunoscatori daca ni se ofera ceva si ca n-ar fi rau sa mai si returnam favorul din cand in cand.

Poate nu e prea tarziu.

Hai sa incepem cu o imbratisare, un zambet, un sarut. De ce nu chiar azi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *