Ganduri. Amintiri

Munca în timp de pandemie. Sau când biroul e la doi pași de frigider

By  | 

Sună alarma. E 6 dimineața. Cobori repede din pat. Știi că ai maximum o oră la dispoziție să pregătești micul dejun, să trezești copiii, să le pui pachetul în ghiozdan…

Stai! Acesta era vechiul program. De dinainte de pandemie. Înainte ca aproape toată lumea să își petreacă timpul doar în casă.

 Și-atunci de ce sună alarma?

A, da! Ești acasă, dar nu ești în vacanța. Nici tu, nici copiii. Tu intri la aceeași oră la muncă, doar că online, de-acasă. La fel și copiii – merg la școală online.

Bine că Moș Crăciun i-a adus în dar celui mic o tabletă, iar cea mare oricum prefera să stea cu ochii-n ecranul smartphone-ului, că altfel ar fi fost război pe singurul laptop vechi din casă.

O, și de-ar fi acesta singurul război…

Camerele nu sunt izolate fonic și parca tot sunetul dintr-o încăpere zboară cu viteza luminii pe sub ușă în toată casa. Așa e la bloc. Nimeni nu s-a gândit, în anii 70 sau de când o fi blocul, că va veni o vreme când toate camerele vor fi locuri de muncă. Doar de sufragerie nu se atinge nimeni, e singurul spațiu în care parcă mai respirați normal, a viața de dinainte.

Pentru cine nu e obșinuit să lucreze de-acasă sau într-un open space… Stai, de fapt, într-un birou open space fiecare știe să își restrângă activitatea în propriul pătrat și nu să îi invadeze spațiul celuilalt mai ales cu întrebări despre aplicații tip clasă online despre a căror existență nici nu știai până acum, despre transcrieri teme, completări fișe pe calculator – și tu care militai pentru reducerea timpului petrecut în fața ecranelor…

Să revenim. La birou. O nouă zi la noul tău birou. Din bucătărie. Singura încăpere disponibilă după ce toți ceilalți membri ai familiei s-au grăbit să își ocupe un teritoriu. Cică tu erai deja obișnuită cu bucătăria. Ha, ha.

Problema nu e nici măcar că tu ești omul care spală cel mai des vasele. Sau că oricum și înainte erai singurul care reușea cumva să vadă dimineața suficient cât să pregătească micul dejun. Problema – și adevărata luptă pe care o duci în această perioadă – are un singur nume: frigiderul.

Da, da, frigiderul! Pentru că biroul tău este la doi pași de frigider. La propriu! Și uneori – de prea multe ori – parcă te strigă, parcă de vrăjește să îl deschizi, să adulmeci ceva din interiorul lui și să nu-i închizi ușa până nu iei ceva care îți face cu ochiul. Sau până nu ți se înfiripă bine în minte că frigiderul are un aliat la fel de puternic: dulapul cu provizii!

Știi tu că te-ai înarmat bine pentru perioada aceasta, ți-ai luat și biscuiți, și croissante, dar mai ales făină. Și ce te plângeai tu înainte că n-ai mai făcut niște gogoși…

Cum supraviețuim în noul context astfel încât după ce ieșim din toată această nebunie să nu trecem pragul ușii pe-o parte sau prin rostogolire?

Specialiștii din Programul Alimentar Mondial al ONU ne oferă 7 trucuri atât pentru întărirea organismului, cât și pentru menținerea unui echilibru nutrițional.  Recunosc, cifra 7 e cifra mea preferată, așa că nici nu puteam alege altă ”rețetă”, chiar dacă încă funcționez după vechea zicală ”fă ce zice popa, nu ce face el”. Dar poate vouă ve iese mai bine.

  1. Hidratare și iar hidratare

Corpul nostru este 75% apă. Recomandarea obișnuită este de 8 pahare de lichide pe zi. Dar cum în această perioadă nu suntem la fel de activi și cel mai probabil nu vom simți mai deloc că ne este sete, este important să ne stabilim un program fix inclusiv pentru a ne hidrata. Dacă vi se pare că apa nu e atât de apetisantă, puteți adăuga felii de castravete, lămâie sau portocale pentru a-i da puțină savoare. Evitați băuturile dulci și acidulate.

  1. Alimente ”GO”

Aceste alimente sunt esențiale pentru energie, importantă pentru concentrare, efort și combaterea bolilor –  orez, paste, pâine sau rădăcinoase. Dar alege variante care eliberează mai lent energia, precum pâinea integrală sau mix de orez cu cereale, pentru a putea prelungi sentimentul de sațietate și energie mai mult timp și, prin urmare, să îți menții greutatea.

  1. Alimente ”GROW”

Aceste alimente sunt importante pentru creștere, în special pentru copii. Alimentele ”GROW” ajută organismul să se refacă atunci când nu te simți bine sau ai o infecție. De obicei se consumă în cantități mici, dar este esential să fie consumate zilnic.

În această categorie intră carnea, ouăle, laptele și produsele lactate, ca bârnza și iaurtul. În această perioadă puteți cumpăra lapte UHT și produse lactate cu termen mai lung de valabilitate, dar și carne și pește congelat, pentru a evita să ieșiți din casă.

În funcție de termenul de valabilitate, ouăle pot fi păstrate la frigider până la trei săptămâni de la data de cumpărare. Ouăle sunt o bună sursă de vitamine și proteine slabe.

Nu consumați foarte multe conserve, pentru că de obicei sunt foarte sărate sau grase (ulei). Conservele de ton pot fi o alternativă mai sănătoasă. Alimentele bogate în proteine vegetale, precum lintea sau fasolea, au termen lung de valabilitate și sunt bogate în vitamine și minerale. Spălați bine produsele alimentare înainte de a le găti.

  1. Alimente ”GLOW”

Aceste alimente ajută la buna funcționare a corpului și lupta împotriva îmbolnăvirii. Toate alimentele au cam aceleași vitamine și minerale, dar fructele și legumele colorate sunt de obicei bogate în vitamine și antioxidanți.

Fă-ți o farfurie colorată folosind:

Fucte și legume verzi: broccoli, spanac, varză, salată verde, mazăre, castraveți, ardei gras verde, mere verzi, kiwi, struguri, lime, avocado.

Fructe și legume galbene și portocalii: morcovi, dovleac, porumb, cartofi dulci, ardei gras galben, roșii galbene, caise, portocale, grapefruit, piersici, mango, papaya, pere, ananas.

Fructe și legume roșii: roșii, ridichi, varză roșie, struguri roșii, căpșuni, pepene, cireșe, zmeură, portocale roșii, mere roșii.

Fructe și legume violet: vinete, cartofi mov, afine, mure, prune, stafide, smochine.

Fructele și legumele conservate, congelate, uscate sau murate pot fi o alternativă foarte bună atunci când nu aveți la dispoziție fructe și legume proaspete sau când nu le puteți cumpăra în fiecare zi, cum este cazul și în această perioadă.

  1. Alimente fortificate și suplimente alimentare

În funcție de situația fiecăruia, este posibil să fie nevoie să apelați la alimente fortificate sau suplimente alimentare în combinație cu alimentația de zi cu zi, pentru a asigura nutrienții necesari, mai ales când alimentația nu este de cea mai bună calitate sau este limitată.

  1. Exerciții fizice

Nu uitați să strecurați și ceva exerciții fizice în programul zilnic. Organizația Mondială a Sănătății recomandă 30 de minute de activități fizice pe zi pentru adulți și o oră pe zi pentru copii. Și chiar dacă în această perioadă ni se recomandă să stăm în casă, nu înseamnă că nu putem face mișcare, fie după un antrenament video online, fie dansând liber pe muzică, practând yoga sau urcând și coborând scările. Aici eu adaug să fiți atenție dacă stați la bloc, să nu atingeți balustrada și să vă ștergeți bine încălțămintea la intrarea în casă!

  1. Alimente ”NO” – ce trebuie să evitați

Alimentele bogate în grăsimi, zahăr sau sare (alimente procesate) nu sunt recomandate pentru o dietă sănătoasă. Mai ales în această perioadă trebuie să evitați aceste tipuri de alimente pentru că oricum nu aduc niciun beneficiu nutrițional.

Sincer la ultima parte, recunosc, mie îmi răspună în minte: nu-i sănătos, dar e delicios :)

Dar încercăm măcar să nu sărim calul, nu-i așa? Chiar dacă frigiderul ăla – și prietenul lui, dulapul cu provizii – se ține tare în lupta asta :)

 

2 Comments

  1. Carmen

    March 26, 2020 at 9:59 pm

    Mă bucur că sunt însărcinată în perioada asta de izolare, nu am nicio reținere în a adăuga câteva kilograme :))

    • iulianaroca

      March 26, 2020 at 10:54 pm

      Fiecare cu norocul lui 😉 Sarcina usoara! Sa fiti bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook