Parenting

Ne-am linistit! Nici el nu-si doreste un fratior

By  | 

Nu ca noi am fi avut vreo neliniste in acest sens. Pentru mine era clar de mult. Dar stiti cum e. Cand nu ai copii, toata lumea te intreaba cand faci copii. Cand ai un copil, toata lumea te intreaba cand il faci pe al doilea. Iar cand copilul creste, il intreaba direct pe el daca nu vrea (totusi) un fratior.

Un film pentru si despre fratior

O mamica, tinand de mana o fetita, spune: “Ai vazut cum se purta baietelul cu fratiorul lui? Cum faceai tu cu Maria cand era bebe. Si ai vazut, dupa aceea, ca l-a vrut pe bebe inapoi? Si ce fericit era cand erau impreuna? Asa cum esti tu acum cu Maria”.

Asa mi-am amintit eu ca saptamana trecuta am fost sa vedem “The Baby Boss”. Daca nu ati vazut filmul, merita. E haios, dar si emotionant.

Daca aveti insa doi copii, cantariti bine relatia lor, ca e putin tricky mesajul filmului.

Pe scurt, ca sa nu va stric pofta, un baietel are un fratior. La inceput tot ce isi doreste este sa demonstreze ca e ceva in neregula cu bebelusul, ca nu e un bebelus ca toti bebelusii (ceea ce, ma rog, intre altele, asa si era), dar pare ca doar isi doreste sa scape de el. Pentru ca in final sa ceara sa i se intoarca fratiorul inapoi, fiind dispus chiar sa ii lase lui toata dragostea parintilor.

Dureri de frate mai mare

In prima parte a filmului, eu chiar mi-am spus: „Asta nu e film la care sa vii cu copilul care urmeaza sa aiba un fratior.”

Sunt in prima parte mai toate intrebarile si durerile fratelui mai mare:

– spatiul lui este invadat de bebe

– atentia parintilor se va indrepta mai mult (spre exclusiv) catre bebe

– ritualul de seara cu povesti, cantecele si pupici va fi, treptat, uitat; pentru ca bebe are nevoie de mami si tati

– dragostea parintilor se va duce (aproape) toata catre bebe

– toate discutiile vor fi acaparate de bebe, de ce face si are nevoie bebe

Si toate incercarile fratelui mai mare de a arata adevarata fata a bebelusului si de a recastiga atentia si increderea deplina a parintilor esueaza.

Final fericit

Cum spuneam, finalul este unul fericit. Dupa ce fac echipa impotriva raufacatorilor, cei doi descopera ca se inteleg foarte bine si se simt bine impreuna. Iar cand se despart (pentru ca misiunea bebelusului sef se incheiase – va las sa vedeti filmul ca sa descoperiti detaliile), li se face dor.

Asa ajunge fratele mai mare sa isi ceara fratiorul inapoi. Si ii spune chiar lui bebe asta. Ba mai mult, ii spune ca, daca trebuie sa ii cedeze din iubirea parintilor, i-o da lui pe toata.

Normal ca ultimele imagini sunt cu bucurie mare, cu lacrimi de fericire. Iubirea asta de frati e lucru mare 😉

Cred ca orice adult care are frati, privind acest film, este lovit brusc de dor. La fel cum cei care nu au avut niciodata frati parca si-ar fi dorit.

Nu vreau sa patesc la fel

Dupa un astfel de film, intrebarea „nu vrei si tu un fratior?” este aproape inevitabila.

Ce crezi ca raspunde al nostru: „Nu! Nu vreau sa patesc la fel!”

Iar insistentele de tipul „dar ai vazut ce echipa buna faceau”, „ai vazut ca la final se intelegeau, se iubeau”, au fost primite cu „doar daca ar fi la indemana bagheta <uita-l pe bebe>” (va mai spun si asta: cand bebe incheie misiunea, memoria parintilor despre bebe si tot ce a fost legata de el este stearsa cu o bagheta magica care se pare ca functiona cu fraza „uita-l pe bebe”).

Mie mi se pare ca, daca mai avea cineva dubii, acum este clar: nici el nu isi doreste un fratior.

De fapt, eu stiam asta de mult. Pentru ca l-am auzit de multe ori raspunzand la fel intrebarilor de tipul „nu vrei si tu un fratior?” – „Nu!”

Eram la inceputul anului, in vacanta, la un hotel. In lift, urcam eu si copilul alaturi de o doamna. Doamna il intreaba cum il cheama, cati ani are, daca are vreun frate sau o sora. Si apoi, cum era de asteptam, loveste: „Si nu vrei si tu un fratior?”. La care al meu, fara nicio secunda de gandire, dintr-o suflare si foarte ferm: „Nu!”. „Sau poate vrei o surioara?”, insista doamna, habar n-am de ce. Si el, la fel, „Nu!”.

Mai clar de-atat nu stiu daca se poate.

Doar in varianta de frate geaman

Cred ca singura perioada in care si-ar fi putut dori un frate sau o sora a fost undeva pe la 2-3 ani.

Imi amintesc ca nasa noastra era insarcinata si al nostru vorbea cu bebe in burtica. Suna, apasand pe buric, si apoi vorbea.

Cand a venit insa cea mica, al nostru a zis: „Mami, dar nu e cam mica? Nu putem sa o bagam la loc in burtica sa mai creasca?”.

Cred ca el avea alte asteptari.

Atunci a mai avut cateva momente scurte de apropiere si gata. Si-a infipt bine in cap ca el nu are treaba cu bebelusii, ca nu se poate juca cu ei. Nici acum nu se apropie prea mult de bebelusi. Abia se joaca cu cei care sunt cu 3-4 ani mai mici ca el.

Cand era la gradinita si a constientizat ca are in grupa doi frati gemeni, ma intreba mereu de ce nu are si el un frate de varsta lui.

Si pana pe la 6 ani si ceva, de cate ori era intrebat de frate sau sora, raspundea cu „da, unul care sa fie la fel de mare ca mine”. Si iti si spunea varsta exacta, cu ani si luni, identica cu a lui.

Acum, dupa atatea explicatii privind imposibilitatea aparitiei prin magie a unui frate geaman, a trecut la acel ferm „nu”. Si-o fi spus ca ce sens mai are sa dea explicatii, ca i-ar fi placut daca ar fi avut aceeasi varsta ca el, daca oricum nu e posibil. Nu mai obosim, spunem „nu” si basta!

Cum sa ii spun eu, insa, ca din pacate nu va scapa prea curand de aceasta intrebare? Ca nici eu nu sunt scutita…

Fabrica de bebelusi

Inainte de a incheia, trebuie sa remarc ca este al doilea film pe care il vedem in ultima jumatate de an despre bebelusi, in care ni se spune ca bebelusii sunt facuti intr-un soi de fabrica de bebelusi.

Daca ati vazut „Berzele”, probabil stiti la ce ma refer. Cam pe acelasi principiu apar si bebelusii din „The Baby Boss”. In acesta este si o faza la un moment dat cand bebelusii vorbesc intre ei cu privire la aparitia lor si isi susotesc explicatiile oferite de parinti (clar, adevarul)  si se stramba toti J

Stau si ma intreb: care e smecheria? Noi ne luptam sa fim deschisi cu copiii nostri, sa le spunem franc cum se numesc organele genitale, cum apar copiii, inclusiv cum ajunge bebe in burtica, si filmele astea ne dau toate zbaterile peste cap.

Ori noi suntem in urma cu acest curent in care le explicam copiilor de la gradinita cum e treaba cu reproducerea, in timp ce americanii si-au dat seama ca s-au cam grabit si acum intorc roata si o dau iar cu fabrica din cer si berzele aducatoare de bebelusi, ori filmele astea sunt facute de niste nostalgici care in copilaria lor stiau ca bebelusii sunt adusi de barza – desi nu am convingerea ca americanii de varsta mea, spre exemplu, au crescut cu aceleasi povesti ca noi.

Despre weekendurile noastre, am mai scris:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook