Parenting

Nu cred ca un copil trebuie sa se joace singur

By  | 

Am auzit de mai multe ori indemnul acesta: copilul trebuie lasat sau trebuie sa invete sa se joace si singur. Personal nu inteleg de ce. Daca acel copil nu vrea sa se joace singur, de ce sa il fortezi, sa il izolezi, sa il trimiti in camera lui pe principiul ca trebuie sa invete sa se joace singur. Daca pe voi v-ar trimite cineva in alta camera sau ar refuza sa comunice cu voi pe principiul ca trebuie sa invatati sa fiti singuri, ati fi brusc fericiti de lectia primita?

Stiu teoriile privind obisnuirea copilului de la varste fragede sa se joace singur. Spre binele lui si binele tau. Se vorbeste de creativitate si independenta. Personal cred mai mult in beneficiile jocului in doi sau trei (copil-parinte, daca nu se poate copil-copil), decat in jocul de unul singur. Si credeti-ma ca sunt expert la jocul de unul singur!

Eu am fost si sunt unic copil la parinti. In vacante eu nu mergeam la bunici ca mai toti prietenii si vecinii mei. Asa ca ma descurcam foarte bine la “creativitate” si “independenta”. Nu imi amintesc sa ma fi plictisit, sa ma fi vaitat ca nu aveam parteneri de joaca sau sa imi fie teama sa stau singura in casa, chiar si peste noapte. Si vorbesc de anii copilariei aici.

Imi amintesc insa foarte bine ca, atunci cand ne reuneam toti copiii din cartier, de cele mai multe ori eu nu ma jucam cu ei, ci doar priveam de la distanta. Ma obisnuisem singura. Si ideea de a-mi rupe mainile (la “Tara, tara vrem ostasi”, spre exemplu), doar de amorul jocului cu ceilalti, nu ma convingea. Imi era bine pe bancuta. Devenise mediul meu natural.

Si astazi imi este mult mai usor sa lucrez singura. Imi stabilesc singura regulile si ritmul jocului.

Tocmai de aceea, fiind la randul meu parinte de copil unic, mi-am spus ca atata timp cat ma tin nervii voi fi partenerul de joaca al copilului meu. Fara a inceta sa-i fiu si mama, sa pun limite cand este nevoie.

Nu ii zic du-te si joaca-te singur, ci du-te si alege ce vrei sa jucam impreuna.

Sa nu credeti ca ne jucam tot timpul impreuna. Sunt multe momente cand copilul singur alege sa se in alta camera. Pur si simplu se ridica de la masa sau din spatiul in care ne jucam impreuna si pleaca singur sa isi construiasca propria lume, propria poveste, propriul scenariu cu jucariile sale.

Dar atunci cand spune ca vrea sa ne jucam impreuna, ne jucam. Ce vrea el. Eu aleg doar cand imi cere el sa aleg o activitate pentru amandoi.

Cand chiar sunt extrem de obosita sau agitata, nervoasa, si nu sunt convinsa ca acela este momentul potrivit pentru o activitate impreuna, ii spun onest ca nu pot, ca nu sunt in stare, ca am nevoie de o pauza scurta. Daca insista, ii amintesc ca si eu l-am lasat singur atunci cand a vrut sa se uite la un anumit desen animat, in dormitor, cu usa inchisa.

Cu sau fara explicatii imi ofera spatiul de care am nevoie. Si daca se intampla sa nu mai apucam sa ne jucam impreuna in seara respectiva, din cauza orei tarzii, spune foarte deschis ca n-a fost tocmai fericit. Pentru ca nu ne-am jucat impreuna. Desi el s-a jucat.

Eu nu cred ca acei copii care se joaca mereu singuri chiar isi doresc si sunt fericiti tot timpul in contextul respectiv. Cred ca s-au obisnuit asa. Dar sunt convinsa ca daca parintii s-ar oferi sa se joace impreuna, lumina de pe chipul lor ar fi cu totul alta.

Nu trebuie sa ma credeti pe mine pe cuvant. Puteti sa faceti o proba. Si daca rezultatul nu este el asteptat, puteti sa continuati sa il lasati singur mereu. Mie nu-mi iese si nici nu vreau.

Eu si cand citesc o carte sau vad un film si dau peste o actiune tare sau o replica buna imi doresc sa imi pot impartasi gandurile din acel moment cu cineva. Eu sunt obisnuita cu singuratatea, dar nu-mi place deloc. Si cred ca tot cam asa sunt si copiii singuri.

Stiti cand il imping eu de la spate sa nu stea pe langa mine si sa nu ma traga de maneca sa ne jucam impreuna? Cand sunt alti copii in jur. Atunci, da, ies din modulul partenerul lui de joaca si intru in modulul parintelui care nu se joaca. Pentru a-l lasa mai mult in interactiune cu alti copii. Iar daca il vad ca nu ii este confortabil, atunci mai stau eu putin si ma joc cu toti copiii, pana se simte el stapan pe sine in acel univers.

De ce prefer sa renunt la treaba mea pentru jocul impreuna in loc sa il trimit sa invete sa se joace singur?

  • Joaca impreuna nu inseamna limitarea creativitatii si imaginatiei, atata timp cat il lasi pe copil sa seteze regulile, sa vina cu idei de jocuri, sa improvizeze, iar tu, ca parinte partener de joaca, doar te iei dupa copil, il urmezi in joc.
  • Joaca impreuna ofera, in schimb, posibilitatea unui schimb de replici, impartasirea unor idei, provocarea chiar a creativatii si imaginatiei prin lansarea unor intrebari, propuneri de schimbare a contextului de joc (unele chiar capcana) – un soi de brainstorming in ale jocului. Intrebari de tipul “ce-ar fi daca?”, “esti sigur ca?”, “cum ziceai ca?” ii da si mai multa putere de dezvoltare a jocului – acea independenta, putere de decizie si de conducere.
  • Joaca impreuna inseamna munca in echipa, impartasirea bucuriei reusitei, curajul de a cere ajutor, intelegerea si acceptarea limitelor celuilalt.
  • Joaca impreuna inseamna dezvoltarea vocabularului, capacitatea de exprimare si argumentare a unor reguli, decizii, capacitatea de repovestire, de punere in scena
  • Relatia din timpul jocului impreuna se poate transfera mai usor in activitatile din casa de tipul curatenie, spalat vase, gatit impreuna. Daca el se joaca tot timpul singur sau de fiecare data cand ai treaba ii ceri sa se joace singur, de ce ar veni sa faceti treaba impreuna?
  • Joaca de unul singur are doua taisuri – poate ca te invata sa te descurci singur, dar te obisnuieste sa fii singur, sa gandesti doar tu pentru tine, sa nu intrebi ce cred sau simt ceilalti, te inchide mai mult in tine si iti taie din elanul de a spune celorlalti ce simti, ce ti-ai dori. Pentru ca te obisnuiesti sa nu primesti raspuns.

Nu, nu e usor sa fii mai mereu partenerul de joaca al copilului tau. Si da, de multe ori ai face orice altceva, mai ales dupa o zi lunga si plina la munca. Dar eu inca nu am gasit vreo jucarie, vreun film de desene animat sau vreo alta activitate care sa egaleze bucuria din ochii copilului meu atunci cand ne jucam sau facem diferite activitati impreuna, in familie.

Despre joaca si jocurile noastre am mai scris si:

3 Comments

  1. Alina

    April 28, 2017 at 10:27 am

    Si eu gasesc ca e mai bine sa ne adaptam la copil, daca el te cere, te joci cu el, pe cat posibil, decat sa il fortezi impotriva naturii lui sa fie doar el cu el mereu…mi-a placut :)

    • iulianaroca

      April 28, 2017 at 12:09 pm

      Multumesc! Ma asteptam sa-mi iau injuraturi ca ma pun contra valului :)

  2. Pingback: Copilarie in familie - iulianaroca.ro

Leave a Reply

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook