Ganduri. Amintiri

Nu vreau sa ajung batrana, bolnava si singura

By  | 

Aveam o colega in liceu care spunea ca prefera ca viata ei sa se termine mai devreme decat sa ajunga batrana si bolnava.

Probabil, undeva in viata ei, traise o experienta care ii determinase aceasta dorinta. N-am inteles-o atunci. Si am si dat uitarii. Pana ieri.

Am ascultat ieri povestea unei femei se 81 de ani care m-a impresionat foarte mult.

“Sunt batrana, bolnava si singura. Nu credeam ca o sa fie batranetea asa de rea cu mine”.

Isi stergea des lacrimile si se pierdea in ganduri. Trecea de la un eveniment al vietii la altul. Ba despre sotul care i-a murit in brate. Ba despre vremurile bune din tinerete. Ba despre problemele cu unicul sau fiu. Ba despre relatia buna pe care a avut-o cu sefii si subalternii in cei peste 40 de ani de munca. Ba despre tarile in care a calatorit. Ba despre starea de despresie in care a intrat si din care simte ca nu mai poate iesi.

O ascultam si ma simteam atat de neputincioasa.

“Te-am incarcat cu problemele mele”.

Nu m-am simtit nicio clipa deranjata de asta. Macar atat cred ca stiu si eu in viata asta – sa ascult.

Dar am simtit durerea.

“Nu mai am pe nimeni. Ma rog la Dumnezeu sa ma ia mai repede, ca nu mai suport”.

M-am tinut tare sa nu plang. Cumva, am simtit ca nu are nevoie si de lacrimile mele. Sau de mila mea.

Mi-a spus despre strainii (adica cei care nu ii sunt ruda in niciun fel) care ii sunt alaturi. Macar ca o intreaba ce mai face. Mi-am dat seama insa ca ei nu pot recompensa lipsa unei relatii frumoase cu fiul ei. Nimic nu poate.

“Asa sunt baietii. Uita de mame”.

Si aici am simtit ca un cutit infipt in inima. Am si eu baiat. Asa oare sa imi fie si mie viitorul? Nu pot crede sau accepta.

Dar pot intelege cumplita durere pe care o poate simti orice parinte cand copiii se rup de ei nu doar prin distanta, ci si din inima. Si nu cred ca are legatura cu a avea baiat sau fata. Ci cu a avea o bucatica din tine plecata de langa tine si care nu isi mai intoarce privirea si sufletul spre cei care i-au dat viata (nu doar nastere).

Eu am fost si sunt singura la parinti. Stiu ce inseamna singuratatea. Dar cand esti copil, iti gasesti prieteni de joaca. Apoi ai colegi. Apoi ai familie. Singuratatea dispare. Si chiar si in momentele de singuratate, gasesti ceva de facut, atat timp cat esti in putere.

Nu vreau sa ma gandesc cum e sa fii in singuratate si fara capacitatea de a iesi din casa, spre exemplu. Sa stai zi de zi inchis, sperand ca cineva sa iti bata la usa. Cineva cu care sa schimbi doua vorbe, sa te simti din nou om. Dincolo se nevoia de a avea pe cineva care sa iti faca cumparaturile, eventual sa oti gateasca sau chiar sa te spele.

Fiecare lacrima care ii curgea pe obraz imi cadea parca direct pe inima, arzand.

Eu am momente cand, privind catre unii oameni, cu ale caror comportamente nu rezonez, imi spun “Doamne, sa nu ajung asa!”

Noua mea dorinta suna altfel. Nu vreau sa ajung batrana, bolnava si singura! Vreau o batranete linistita, in putere, cu sotul langa mine. Cu copilul si familia aproape. Sa-i vad fericiti, sa-mi cresc nepotii, sa mergem in vacante impreuna, sa pot sa pun capul pe perna seara si sa spun “Doamne, iti multumesc pentru familia mea, pentru copiii mei, pentru batranetea mea frumoasa!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook