Ganduri. Amintiri

O mama norocoasa. Aprecieri de peste ani

By  | 

Imi amintesc si acum noptile in care se trezea aproape din ora in ora. Eu nu. Ca nu mai apucam sa dorm. N-au fost insa foarte multe, pentru ca, in mod normal, era un fel de ceas desteptator care dadea alarma la distanta de 3 ore fix. Zi si noapte. Habar n-am cand s-au rarit trezirile. Dar stiu ca in primii 2 ani si jumatate n-am numarat nici 10 nopti in care sa fi dormit fara sa ma trezesc. Nici astazi nu stim ca as fi recuperat orele de somn pierdute atunci. Nici acum, dupa cinci ani.

Cu toate acestea, privind in urma, si mai ales uitandu-ma in jur la alte mamici, la postarile si intrebarile de pe grupurile de mamici de pe retelele de socializare, pot spune ca am fost (si sunt) o mama norocoasa.

Cum se traduce norocul meu?

* Perioada de colici n-a fost atat de ingrozitoare si nici nu a durat o vesnicie. Erau suficiente cateva picaturi de Bonisan pe suzeta si se linistea rapid. Odata, doctorita pediatru chiar mi-a spus: “Esti bine! Am niste parinti care ma suna in miezul noptii ca nu stiu ce sa-i mai faca bebelusului, sa se opreasca din urlete. Unii m-au sunat, iesisera pe scara blocului, sa ma poata suna si sa nu o ia razna de tot”.

* N-a avut dureri mari cand i-au iesit dintisorii sau maselele. N-a facut febra, n-a plans foarte mult. La fel, putin gel special pe suzeta si se linistea repejor.

* Nu imi amintesc de urlete fara oprire si fara sa imi dau seama care e cauza, deci fara sa stiu ce sa fac.

* Adormea repede. Nu era nevoie sa il legan, sa-i cant, sa-l tin in brate si nici macar sa stau cu el in pat sau in aceeasi camera. Dormea singur si cam oriunde – mai ales in primele luni; am fost cu el la nunti inca de cand avea putin peste 2 luni si am fost chiar si la cinema cu el (si atunci nu era baby cinema) de cand avea trei saptamani. Acum e mult mai pretentios decat atunci. :) Si nici lui nu-i vine sa creada ca, bebelusi fiind, nu i-am cantat sau nu l-am plimbat tinut in brate, ca sa adoarma.

* N-a fost niciodata bolnav atat de grav incat sa ajung cu el la urgente in creierii noptii. Exceptand momentul in care, in vacanta fiind, si avand in jur de 3 ani, si-a spart capul, n-am fost niciodata cu el la vreun spital. Si in afara de medicul pediatru si medicul stomatolog, n-am prea avut treaba cu medicii. A, ba da, am fost o data, cand era foarte mic la un test pentru auz si o data la un cardiolog, pentru niste verificari, impuse cumva de conditiile nasterii sale, de fiecare data cu rezultate bune. In rest, n-am avut nevoie. Si sper nici sa nu avem vreodata.

* N-am avut probleme la diversificare. Totul a decurs linistit, fara vreun stres anume. As putea spune ca era mai prietenos cu mancarea atunci decat este astazi, cand pare ca timpul alocat meselor ii fura din existenta :)

* N-am avut probleme cu renuntarea la scutece. A fost receptiv din prima si in mai putin de o saptamana am scapat de orice grija si ziua si noaptea.

* Experienta intrarii la gradinita a fost ok. Chiar si-a dorit sa mearga la gradinita si o discutie cu educatoarea, in primele zile, a reglat totul si copilul a mers mereu cu drag la gradinita. Iar acum, la scoala (cel putin deocamdata, ca nu stiu ce va fi mai tarziu), abia asteapta; ba chiar spune ca ar vrea sa stea mai mult la scoala.

* N-a facut crize de personalitate, nu s-a tavalit prin magazine (de fapt, pe nicaieri), nu a urlat din toti plamanii ca vrea ceva anume. Acum chiar mi se pare si mai usor sa ii explic de ce luam ceva si nu altceva, iar pe subiectul banilor mie mi se pare ca stam foarte bine. Spre exemplu, ieri m-a anuntat: “Am luat bani din pusculita mea sa imi iau doua reviste cu CD-uri educationale”. Din propria-i initiativa.

Cel mai mult ma simt norocoasa pentru relatia pe care o avem.

Pentru ca stam la povesti, ca vorbim despre orice, ca ne imbratisam si ne alintam zi de zi. Inclusiv, ne spunem “te iubesc”.

Sa nu credeti ca nu am momente in care ma simt depasita, coplesita, in care simt ca as urca pe pereti. Dar tocmai pentru acele momente, cred ca am nevoie sa vad mai des cat de norocoasa sunt ca mama. Si poate nu doar eu …

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook