O poveste pe zi. Povestea ursuletului pirat

Clasa ursuletilor aveau, din aceasta saptamana, o ora de activitati la alegere.

Ursuletul Bobo era pasionat de carti. Si se gandi ca e momentul perfect sa descopere o poveste noua.

Lua o carte din raftul de sus si se aseza intr-un colt sa citeasca.

Colegii lui, insa, se jucau alergand de colo-colo, strigand si razand in hohote.

Era zgomot mult in jur si lui Bobo ii era tare greu sa se concentreze. In prima zi abia daca reusi sa duca pana la capat primele doua randuri din poveste.

A doua zi, scena se repeta. Bobo depunea eforturi uriase sa urmareasca randurile din carte. Desi nu citea foarte bine, depasise etapa cu cititul pe litere. Dar in zgomotul din sala, asta nu il ajuta totusi prea mult.

A treia zi, se gandi ca trebuie sa faca ceva. Si se hotari sa ia atitudine.

– Va rog!, le spuse Bobo colegilor sai. Va rog, nu mai tipati atat! Incerc sa citesc si nu pot din cauza voastra!

– Da, sigur, din cauza noastra!, ii raspunse razand unul dintre colegi.

– Se mai lauda si ca stie sa citeasca!, glumi pe seama lui un alt coleg.

– Un ciudat! Cine a mai auzit sa vrei sa stai intr-un colt cu o carte, in loc sa te joci!, mai spuse un coleg intorcandu-i spatele si reluand jocul cu ceilalti ursuleti.

In a patra zi, Bobo isi spuse ca poate colegii ursuleti aveau dreptate. Poate ca era ciudat, intr-adevar, si ar trebui sa se indrepte.

Incerca si el sa intre in jocul celorlalti ursuleti. Dar toata alergatura aceea, doar ca sa impingi un coleg, in timp ce altul incearca sa te impinga pe tine, nu i se parea nici haioasa, nici interesanta.

In a cincea zi se intoarse la cartea lui. Voia cu orice pret sa treaca de cele cinci randuri de pe prima pagina.

Cand reusi si intoarse pagina, descoperi imaginea personajului principal. Un ursulet pirat in cautarea comorii din miere de aur.

Lui Bobo, ursuletul pirat i se paru tare amuzant. Cu plasturele pe ochi din palarie de ciupera. Cu sabie din creanga de alun, pe care inca mai atarnau niste frunze si alune in coaja. Cu palaria jumatate de pepene in care statea infipta, in loc de pana, un ram de zmeur cu frunze verzi.

Si incepu sa rada, imaginandu-se pe el in rolul ursuletului pirat. Nici nu-si dadu seama cat de tare radea, visand la batalia lui cu sabiuta-creanga de alun impotriva inamicilor zgomotosi din clasa.

Se trezi din visare, intr-o liniste totala.

– S-a intamplat ceva?, intreba el temator.

– Nu, ii raspunse unul dintre ursuleti. Vrem doar sa stim de ce razi. Tu nici macar nu te joci.

Si Bobo le arata imaginea din cartea, povestindu-le ca acela este un ursulet pirat in cautarea comorii din miere de aur.

– Un ursulet pirat? , in intreba un ursulet.

– Cum arata comoara din miere de aur?, interveni un alt ursulet.

– Are harta de comori ursuletul?

– Unde e echipajul lui?

– Dar corabia?

Intrebarile ursuletilor rasunau aproape in acelasi timp.

– Nu stiu, raspunse Bobo intr-un final. Nu m-ati lasat sa citesc!

Nimeni nu mai spuse nimic.

– Dar daca vreti, relua Bobo, pot citi cu glas tare. Sa descoperim impreuna.

Saptamana urmatoare, Bobo citi in fata colegilor povestea ursuletului pirat.

Iar ora de activitati la alegere se transforma in ora povestilor. Ora in care Bobo si colegii ursuleti treceau impreuna prin noi aventuri minunate.

PS: Povestea ursuletului pirat a inceput cu Robert: “Mami, spune-mi o poveste inventata!”. Si s-a incheiat cu “Mai spune-mi una!”, pe care o vom spune impreuna maine seara. Pana atunci, daca vreti, va invit sa descoperiti si celelalte povesti create de mine, la rugamintea lui Robert sau chiar impreuna cu el, aici.