Evenimente

Oana Moraru raspunde: Joaca libera si competitia

By  | 

Seria articolelor in urma intalnirii cu Oana Moraru, facilitata astazi de Ioana, sub denumirea “Ce conteaza de fapt? Ce ajuta, ce strica?”, continua cu un nou subiect: joaca libera si competitia.

Puteti citi si:

 

Joaca libera

Pana la sase ani, copilul are nevoie de joaca libera, neplanificata, in egala masura cu joaca planificata. Jumatate din timp e pentru activitati, cluburi, iar jumatate pentru timp liber.

La scolari, o treime din timp trebuie sa fie neplanificat.

Un copil creste bine pe micromanagement de timp, dar ii trebuie si timp fara sa faca nimic (nimic planificat de parinti).

Copiii au nevoie au nevoie si de joc haotic. Parinti, nu sariti imeidiat ca spune ca s-a plictisit.

Plictisul este un moment de intalnire cu sine; din frustrarea “da’ ce facem; da’ da-mi o sugestie” se nasc foarte multe lucruri bune.

Exemplu: Multi parinti cu copii la gradinita transmit doamnelor educatoare ca, daca cel mic nu doarme la pranz, sa ii dea ceva sa se joace, sa nu se plictiseasca. Dar daca acei copii sunt lasati in pat, sa stea linistiti, chiar daca poate la inceput nu sunt multumiti, se plictisesc, ajung sa se joace cu mainile in aer, sa isi creeze propriile scenarii. Iar aceste tipuri de activitati nascute din plictis ii ajuta sa isi dezvolte vocea interioara, voce interioara care mai tarziu ii va ajuta sa fie niste cititori buni de carte – vocea interioara te ajuta sa “vezi”, ca pe un film, ceea ce citesti.

Se intampla lucruri minunate cu copiii care se plictisesc. Descopera noi straturi de adancime ale gandirii.

Asa ca, lasati-i sa se plictiseasca! In doze normale, acceptati-le frustrarea!

Daca zice ca se plictiseste poti fie sa il trimiti in camera lui sa se joace cu imaginatia, poti fie sa ii ridiculizezi plictisul: “ia-te de fund si sari in sus”.

 

Competitia

Competitia este buna, concurenta nu e tocmai sanatoasa.

A fi competitiv e o chestie cu care copiii se nasc. Vor sa fie primii la rand, primii care se imbraca etc. Dar trebuie sa integreze si esecul. Cel mai bine acest lucru se poate obtine prin jocuri de masa cu toata familia.

Pana la 6 ani, copiii nu sunt pregatiti sa integreze esecul. Este prin urmare ok ca pana atunci sa ii lasi sa castige la joc, ca sa prinda curaj. Dar de pe la 6 ani trebuie sa invete sa si piarda. Chiar daca nu suporta sa piarda.

Si sunt mai multe variante:

  • Jucati in familie. Dar nu doar mama si tata. Ci o familie mare, tot neamul. Si ii bateti pe copii joc dupa joc.
  • Joaca doar adultii si copiii asista. Iar unii dintre adulti se oftica si se manifesta exact ca acel copil care nu stie sa piarda. Copilul va vedea, astfel, din exterior cum arata acela care nu stie sa piarda si isi va schimba comportamentul cand el va pierde.
  • Joaca doar adultii si copiii asista. Iar cei care pierd se distreaza la fel ca cei care castiga.

Pierderea la un joc de masa il va ajuta la pierderea de mai tarziu, din viata.

Competitia academica de tipul “el a terminat primul” nu este insa benefica.

In intervalul 6-12 ani copilul intra intr-un conflict natural interior intre competenta si inferioritate.

Psihologii spun ca este abuziv sa trimitem copiii la concursuri academic individuale. Daca dau gres sau sunt pe locul doi se formeaza rapid si acut un complex mare de inferioritate. Putini au capacitatea sa spuna “las’ ca data viitoare fac mai bine”.

Despre competitie am mai scris si:

Articole adunate de la alte intalniri cu Oana Moraru puteti citi si AICI.

 

1 Comment

  1. Pingback: Oana Moraru raspunde: Copiii invata din conflicte - iulianaroca.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook4k
Facebook