Pasiunea si talentul nu au varsta. Niciodata nu e prea tarziu sa te-apuci de treaba

Aseara copilul meu a avut auditie de pian. Un soi de spectacol cu elevi de diferite varste si nivel de studiu.

Trecand peste bucuria de a-l vedea pe copil cantand fara partitura, dupa doar vreo 10 ore adunate de studiu (adica vreo patru luni cu jumatate de ora pe saptamana de curs). Trecand peste faptul ca mi-as fi dorit sa fi cantat ceva mai mult si mai ritmat. Trecand peste faptul ca nici profesoara nu se astepta sa cante fara partitura. Trecand peste faptul ca desi a declarat ca avea emotii, n-ai fi zis in timpul interpretarii. Trecand peste faptul ca am ascultat niste copii foarte talentati si unii absolut fenomenali – ne-a placut maxim un baiat de 17 ani si anul III de studiu.

Trecand peste toate aceste detalii, plus niste putine emotii, caldura si o lipsa de stare a copilului meu care a dirijat, a dat note, mai ca n-a dansat, a mai fost ceva care m-a pus pe ganduri si m-a incarcat cu energie pozitiva.

Printre elevii participanti la auditie, majoritatea in clasele primare, au fost si doua persoane despre care ai fi spus initial ca sunt insotitori ai copiilor. Un tip de vreo 25 de ani si un domn trecut de 40 de ani. Cred ca domnul „cel mai in varsta elev”, care a si incheiat auditia, a avut si cele mai mari emotii. Cel putin asa parea. Dar era in acelasi timp foarte fericit. Se vedea bucuria de a-si trai pasiunea. Si isi sustinea asa de frumos colegii, cu aplauze si urale. Asa de mult mi-a placut acest tablou!

Eu am trait cu expresia „toate se fac la timpul lor”. Dar cand vine vorba de pasiune si de talent, varsta nu intra in ecuatie. E doar bucurie si determinare.

Ma si intrebam, in gand, in drum spre casa, cum ar fi sa ma reapuc de cor. N-am mai cantat de 17 ani. Dar imi amintesc cu asa placere de repetitiile de atunci.

Mi-am alungat, insa, gandurile rapid. Mi-am dat seama ca as avea o jena in fata celor care chiar canta, in mod curent. Eu nu cred ca as mai fi in stare sa cant dupa portativ. Am uitat

Dar Robert a simtit ceva si a inceput: „Te apuci si tu sa inveti pian? Hai! Te rog! Inveti cu mine”

Nu renuntati la pasiuni si vise! Nu se stie niciodata cand vine randul lor!