Ganduri. Amintiri

permis de carucior

By  | 

Am scris bine, n-am gresit. Chiar asta am vrut sa spun: permis e carucior. Pentru ca partea asta cu condusul unui carucior prin multime pe trotuarele bombardate de la noi e treaba serioasa, la fel de serioasa ca si condusul unui autovehicul.

Si daca tot ai nevoie de permis auto ca sa fii sofer, de ce nu ne-am putea gandi la un fel de permis de carucior pentru a impinge in plina siguranta caruciorul care poarta copilul mai mult sau mai putin agitat.

Bine, nu ma refer la un document in sine, examen teoretic si practic si alte cele. Vreau doar sa spun ca am constatat – prin observatie directa si pe proprie piele – ca iti trebuie ceva indemanare sa conduci un carucior.

In primul rand, iti trebuie forta. Pai copilul are niste kilograme (in continua crestere), plus ca poti sa suplimentezi greutatea cu niste bagaje (necesare copilului – mancare, scutece, servetele etc) si eventual niste cumparaturi (ca inca nu te-ai hotarat sa lasi copilul sa urle singur in casa si tu sa te duci sa faci piata). Stiu, stiu, veti spune ca nu cari tu toate aceste kilograme in spate, ca le impingi. Da, dar ce te faci cand traversezi strada, cand ajungi la borduri?

Si aici ajungem la un alt capitol: conditiile de trafic. Trecand peste pietonii mereu grabiti (cei fara carucior la purtator), care te imping putin sa isi faca loc, sa fie ei inaintea ta, pentru ca in mod evident ii incurci, le ocupi trotuarul sau ce a mai ramas din el dupa ce si-au gasit aici loc de parcare niste zeci de masini. Sa nu credeti ca daca esti conducator de carucior nu ai motive sa te plangi de calitatea drumului, asemeni conducatorului auto.

La cum arata bordurile noastre, ai de multe ori impresia ca te-ai nimerit tu singurul nebun cu carucior in orasul in care n-au existat niciodata copii sau carucioarele lor aferente. Pai, ori au cel putin 20 centimetri inaltime (ceea ce inseamna un fel de ani lumina distanta pentru un om cu “greutate”, pe care trebuie sa o ridice cumva sa depaseasca pragul respectiv), ori sunt inclinate la un metru distanta mai in stanga fata de locul unde este trecerea de pietoni. Sau, ca mai exista si alte posibilitati, fix in locul in care bordura este inclinata s-a protapit o masina si foarte probabil ca nu o sa se clinteasca de-acolo nici la al nspelea drum de-al tau prin zona respectiva.

Apoi sunt serviciile, daca pot sa numesc asa locurile care ti-ar fi tie utile. Cum ar fi magazinele de profil, alea cu obiecte pentru copii. Magazine care ce credeti? Au cel putin trei scari la intrare. Asta asa, ca sa ajungi in fata lor si sa te uiti ca … nu mai zic ce la poarta noua, cand la carucior, cand la scari, cand la vitrina unde vazusei ceva interesant, si sa te intrebi cum faci sa zbori, daca sa te incumeti sa lasi copilul afara si tu sa intri in magazin – dar stii foarte bine ca va urma o serie de plans si urlet al copilului, moment de care chiar nu ai chef la momentul ala -, sau… In final, faci stanga-mprejur si iti vezi de drum.

A, si mai e partea aia cand tu impingi linistit la carucior, te conversezi cu copilul tau sa te gandesti aiurea in nspe zari si te trezesti la un moment dat ca cineva, total necunoscut (si pe care probabil nici nu-l vei mai vedea vreodata in viata), intra in discutie cu copilul tau sau, mai mult, intervine in dialogul tau cu micutul. Asta imi seamana putin cu faza aia cand esti la volan si se gaseste unul din dreapta ta sa iti spuna el ca te-ai bagat prea din scurt la o schimbare de benzi sau, dimpotriva, te misti prea incet. Cum se cheama? Agasare in trafic? Diferenta e ca, in loc sa injuri (in gand, printre dinti sau pe fata), schitezi un zambet si te intrebi ce-a fost asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook