Parenting

Pot o îmbrățișare?

By  | 

 

„Mami, pot o îmbrățișare?” O întrebare retorică, ce ține loc de ”bună seara”, ”neața”, ”noapte bună”, ”mi-a fost dor de tine”, ”am nevoie de puțină energie”, de fapt de orice. O întrebare care-mi citește gândul și sufletul.

Îmi deschid brațele. Aproape că te arunci în această îmbrățișare, de parcă nu ne-am văzut de-un veac și ne-au despărțit mări și țări în acest răstimp. Nici nu mai știu a câta îmbrățișare este în această zi. Nici nu contează. Îmbrățișările nu sunt niciodată de ajuns. Nici nu știu cine are mai multă nevoie de ele. Uneori te bănuiesc că deții puteri supranaturale – îmi ceri îmbrățișări când eu le caut, fără cuvinte.

Te strâng puternic la pieptul meu. Tu mă strângi și mai tare, cu toată puterea ta, o putere nebănuită uneori de nici unul dintre noi.

Și te țin așa.

Momente lungi. Dar nu suficient.

Inimile noastre bat în același ritm. Al iubirii. Pure. Adevărate.

”Mami, știi de ce toți copiii sunt mai aproape de mame, de ce se întorc mereu la mama?”

Hmmm… o bănuială am eu…

”Când bebe e doar o celulă, e lipit de mamă. Apoi, în burtică, e tot timpul cu mama. Și când se naște, tot lângă mamă se liniștește!”

… Știam eu ceva…

Există vorba aceea, mama e doar una…

Stăm îmbrățișați și nu ne spunem nimic. Nici nu e nevoie. Inimile noastre vorbesc în locul nostru.

Vom fi mereu așa. Și când nu vom mai fi.

Nu voi înceta niciodată să fiu. Pentru că locul meu e în inima ta. În această îmbrățișare care nu ar trebui să se desfacă în veci. Și care, de fapt, nici nu încetează. Nici măcar când ne desfacem brațele, când timp și spațiu ne țin despărțiți.

”Știi de ce copiii au nevoie de mamă?”

Hmmm… s-ar putea să am o vagă idee…

”Pentru că ei iau de la mamă o vitamină unică, pe care nu o pot lua din altă parte, de la altcineva. O vitamină care le dă putere și încredere, care vindecă orice durere și oferă fericire!”

Mda… încă un răspuns neașteptat… de frumos…

Nevoia este reciprocă. Și beneficiul, la fel.

Ochișorii tăi, zâmbetul tău, șotiile tale, acel ”te iubesc” repetat, îmbrățișările tale… tu ești vitamina mea. Vitamina vieții. Puterea, încrederea, iertarea, vindecarea, fericirea… vin de la tine. Și nu fac decât să-ți întorc darul.

Inima mea e a ta.

Și, la final de drum, ți-o voi lăsa în continuare în grijă. Pentru că nu voi înceta niciodată să fiu ”mama”.

Ce voiam de fapt să spun?

Mulțumesc!

Mai pot o îmbrățișare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook