Evenimente

Poti sa nu-i spui copilului „nu”?

By  | 

Recunosc, eu sunt omul care spune „nu”. Am un pitic pe creier, cum se spune, inca de cand nu eram mama. Mi se trage de la vizita a unui copil, la mine acasa, caruia puteai sa-i spui de nspe mii de ori „nu”, „nu e voie” sau orice alte variante in zona, el era in lumea lui si nu baga pe nimeni in seama – nici pe parintii lui – pana nu se urca pe mobila, in biblioteca, si scotea ce prindea, chiar si cu riscul de a se rani sau a sparge amintirile mele din ceramica, adunate de prin lume si de la prieteni. Atunci mi-am zis ca un copil trebuie sa stie si de „nu”. Si Robert a stiut si stie si de „nu”.

Cand era Robert mic nici nu erau atat de cunoscute (sau hai sa zicem nu ajunsesera la urechile mele) efectele pe termen lung ale lui „nu” si doar „nu”. Imi amintesc ca lucrul pe care il accentuau sfaturile in materia era acela ca daca ii spui „nu”, va spune si copilul „nu” si deci ii prelungesti perioada lui „nu”.

Noi am avut noroc. Desi Robert a stiut de „nu”, mai ales cand avea sase luni si incerca sa se ridice agatandu-se de toate obiectele din casa, unele nu tocmai prietenoase pentru el, perioada lui a fost una destul de scurta si chiar haioasa, cum am mai povestit.

Azi, cand Robert e mai mare, „nu”-ul mai este inlocuit sau insotit si de explicatii. Stiu ca un „nu” simplu poate duce la anumite frustrari si ca e bine sa-i mai dam copilului si putina libertate cu „da”. Dar, sincer, uneori chiar nu se poate fara „nu”. Plus ca eu cred in importanta regulilor, a limitelor; cred ca orice copil are nevoie de anumite limite care sa ii traseze un cadru de siguranta; cred ca atunci cand copiii incearca sa depaseasca limitele, incearca de fapt limitele noastre, ca ei stiu clar care sunt limitele lor. Dar cred in limitele rationale, explicate, eventual stabilite de comun acord (cand e copilul mai maricel, nu bebe :) )

Voi de cate ori spuneti „nu”? Sau puteti sa nu-i spuneti copilului „nu”?

Am fost recent la evenimentul Social Moms despre cum sa facem cu acest „nu”, sa nu abuzam de el si sa punem limite, ca nu se poate chiar fara nicio limita, dar sa punem limite cu blandete.

Evenimentul a fost un fel de continuare a campaniei de anul trecut, sustinuta de Danonino, despre a spune „da” copilului pentru a-l ajuta sa fie un copil autonom. Despre evenimentul de anul trecut v-am povestit aici.

Revenind la evenimentul din luna martie, „Cate nu-uri aude un copil in fiecare zi?”, va prezint mai jos principalele mesaje, interesante si utile. Cu mentiunea ca nimeni nu poate trai in totalitate ca la carte, asa ca nu trebuie sa va faceti prea multe procese de constiinta daca nu va iese chiar asa cum spun specialistii. Suntem oameni J

Gabriela Maalouf, NLP trainer pentru parinti si copii: Accepta-i toate sentimentele! Emotiile sunt spontane

  • Inainte de conectare cu copilul e nevoie de o calibrare, de empatie, de a te pune in pielea lui, intelegandu-i emotiile
  • Cand ii spunem “nu mai fi trist”, “nu mai fi furios”, “nu ai niciun motiv sa fii asa”, e ca si cum i-am spune ca e ciudat, ca si altii trec prin situatii similare dar nu se simt asa. Copilul poate sa faca asa cum ii spunem si noi sa credem ca ne asculta, dar poate fi o resemnare sau poate sa primeasca mesajul ca doar ceilalti stiu cum e corect si, mai tarziu, cand va fi mai mare si fara parinti in preajma, va face cum spune anturajul
  • Acceptam emotiile, dar limitam comportamentele
  • In loc de “nu, nu mergem afara ca luam pranzul” putem spune “da, mergem imediat dupa ce mancam” sau “acum mancam ce crezi ca facem dupa?”
  • Chiar daca partenerul sau bunicii au alt stil, mai bine sa nu ne certam cu adultii, ci sa ii lasam pe copii sa experimenteze diferitele tipologii umane; mai bine sa stie ca exista mai multe tipuri de oameni si, treptat, nu va mai avea toleranta redusa la frustrare
  • Independenta nu e acelasi lucru cu autonomia. Independent ar insemna sa nu fie legat de nimic; oamenii traiesc interdependent, nu total independent; nimeni nu e cu totul independent total.
  • Dependenta sanatoasa = pot avea incredere in parinti ca pot fi ajutati; apoi independenta – ca se descurca singuri si apoi interdependenta – au incredere ca pot ajuta ei la randul lor.
  • Limitele le creeaza cadrul de siguranta, autonomia ii ajuta sa aiba incredere in ei si sa nu le mai fie teama.

Otilia Mantelers, expert in parenting: Incearca un „nu” bland!

  • Copiii se nasc foarte curiosi. Cand sunt mici, insa, avem tendinta sa facem in locul lor – ca n-avem rabdare, ca vrem sa-l invatam (dar e mai mult despre noi, nu despre copil). Si daca intervenim mereu, curiozitatea dispare.
  • De ce spunem „nu”? Pentru ca l-am auzit de multe ori in copilarie (ceea ce primesti, aia dai, daca nu faci o introspectie), de teama sa nu pateasca ceva, cand suntem singuri si lipsiti de sprijin emotional (daca am o stare proasta zic „nu” cam la orice ; cand sunt mai mari le putem spune sa ne ajute, sa ne spuna cand nu le place de noi)
  • Sa zicem da cand vrea sa sara de sus, saltul il face nu doar fizic ci si mental, prinde curaj; mai bine ii zicem hai sa vedem cum facem sa sari tu de-acolo de sus – mesajul transmis de fapt este ca in viata poti sa faci orice
  • Noi vrem copii perfecti, sa fie asa, sa fie asa, si in momentul in care nu mai respecta „standardul”, ne agitam imediat si reactionam. Cel mai bine ar trebui sa vedem ce este cu adevarat foarte important pentru noi – sa ne alegem bataliile, sa facem o lista cu ce trebuie neaparat sa fie asa cum ne dorim
  • Sa avem grija cate nu-uri zicem intr-o zi; sa echilibram cumva
  • „Nu” este rau atunci cand vine la pachet cu tensiune, fara blandete, fara empatie; noi avem un „nu” mostenit, un „nu” cu suparare, cu rasteala
  • Exista si un „nu” bland (trebuie exersat ca nu ne vine natural), iar acest tip de „nu” lasa loc la proteste, la exprimarea trairilor, la vindecare
  • Metoda celor 3 pasi pentru limitarea blanda – ascult, pun limita, ascult iar (aceeasi despre care am povestit in materialul despre folosirea gadgeturilor, pe care il gasiti aici)
  • Sa-i spui „da”, in loc de „nu”, nu inseamna crearea unui precedent, daca ii explici situatia si motivatia pentru care accepti; aici este diferenta intre consecventa si rigiditate, iar copilul are nevoie si de flexibilitate, de acceptare
  • Daca putem duce batalia o lungim cu „nu”-ul bland, daca nu putem insa sa ascultam, sa lasam sa isi exprime sentimentele, mai bin impunem limita si reglam / echilibram ulterior.

Dr Simona Carniciu – medic specialist in diabet, nutritie si boli metabolice: Explica-i ce-i in farfurie!

  • Obiceiurile alimentare se formeaza din copilarie, chiar din primii ani de viata
  • Factorul genetic nu e atat de pregnant in obezitate, ci mai degraba puterea exemplului
  • Trebuie sa avem o balanta intre raportul alimentar si activitatea fizica. Din pacate, de multe ori astazi, activitatea fizica pierde in detrimentul gadgeturilor
  • Cand hranim un copil de mic trebuie sa ne gandim la viitor. Cei 7 ani de-acasa sunt definitorii si din perspectiva alimentatiei. Apoi intre 10 si 12 ani celulele adipoase se definesc ca numar. Celula adipoasa se umfla mai tarziu si una e sa se umfle 10 celule si alta 100 de celule.
  • Echilibrul este cheia. Sa mananci din toate. Si lactate, si proteine, si fructe, si legume. Sa le alegem sanatos. Si sa adaptam aportul caloric la activitatea copilului.
  • Aveti grija la termeni! Daca e gras nu il jignim, ii explicam ca e mai bine pentru el, e mai sanatos sa fie potrivit, putin mai slabut decat este in acest moment.
  • Nu le spunem ca dulciurile sunt bau bau ci ca fac parte din acel ritual in care daca nu sunt consumate corespunzator pot dauna; dulciurile trebuie consumate in cantitati mici, la cateva zile. Sa le explicam ce contin anumite alimente de nu sunt sanatoase (sa le spunem de substantele adaugate care dauneaza)

Voi incheia cu cele trei idei de jocuri oferite de Gabriela Maalouf, care mie mi s-au parut foarte interesante, pentru alinarea temerii copiilor ca pierd dragostea mamei fie cand merg la gradinita, fie cand apare un nou membru in familie, pentru alungarea emotiilor/temerilor:

  • Asculta inima! – Rugam copilul sa asculte bataile inimii mamei si ii explicam ca dragostea este acolo, ca inima mamei bate mereu si prin urmare si dragostea ramane acolo, la fel, atata timp cat inima bate, indiferent unde este mama sau daca tine alt copil in brate.
  • Lumanarile – Aprinde o lumanare, iar flacara respectiva reprezinta dragostea mamei. Intai apare tatal (o alta lumanare) ca se aprinde de la flacara mamei, dar flacara mamei ramane la fel. Apoi apare primul copil in familie, care se aprinde de la ambii parinti, dar flacara mamei nu se stinge si ramane la fel de puternica. Apoi apare al doilea copil, care se aprinde la fel de la parinti, dar flacara mamei ramane la fel. Se vede!
  • Liftul interior – Le explicam copiilor ca in corp exista un fel de lift interior care urca si coboara odata cu respiratia. Si urca pana sus, la cap, si acolo se umple cu toate emotiile. Respiratia il ajuta sa coboare treptat pana ajunge la picioare si cand a ajuns copiii scutura din picioare pentru a se elibera de emotiile respective.

Voi cum procedati cand ar fi cazul de un “nu”? :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook