Povesti pentru copii

printre flori (11)

By  | 

Dar obosise. Nu stia de cat timp zboara fara pauza. Si parca gradina nu mai avea niciun capat. Numai ascunzisuri. Poate ca trecuse pe langa ea de multe ori. Poate fusese chiar in spatele unei frunze de care se apropiase. Probabil ca venise si seara. Se simtea frant. Si nici urma de ea.

Si desi nu vroia sa renunte, trebuia sa se odihneasca. Ar strigat-o daca i-ar fi stiut numele. Ar fi intrebat pe cineva, dar nici de cine sa intrebe nu stia. Ar fi trebuit sa doarma. Se simtea ametit.

Se lasa la baza unei plante, sperand la un culcus.

“Of, fir-ar sa fie. Eu si explorarile mele”, auzi un glas incet. Buburuza se opri incercand sa ghiceasca de unde se auzea glasul. Care continua: “Asa-mi trebuie. Sa umblu aiurea. Si sa nu mai ajung acasa. Of, fi-ar sa fie”. Si deodata se opri in fata lui si tipa. “Aaaaaa….. Tu cine mai esti?” si apoi brusc, fara sa astepte un raspuns, isi schimba repede atitudinea si de la urletul isteric trecu la o bucurie ca de copil: “Ce bine, ce bine! Ufff, ce bine! Tu poti sa ma duci acasa, nu-i asa?”.

Era un copil. Un bebe furnica.

“Sa te duc acasa?”, intreba buburuza.

“Da, da. Acasa. Stii, acolo unde locuiesc mama si tata, si fratii mei, si matusile, si unchii, si tot neamu. Acasa”, explica furnicuta accentuand ultimul cuvant.

“Si unde locuiesti tu?”, insista buburuza, incercand sa afle mai multe informatii.

“Acasa. Doar ti-am spus. De ce nu esti atent?”, se vaita bebe furnica.

“Bine, bine, acasa. Dar unde acasa?”

“Acasa la mama si la tata. Unde altundeva acasa?”, si furnica recapatase glasul nervos pe care il auzise la inceput.

“Iarta-ma, dar eu nu stiu unde locuiesc mamica si taticul tau. Nu stiu unde este acasa la tine” spuse buburuza cu sincera parere de rau, dar si cu teama ca furnica o sa inceapa sa urle din nou.

Dar bebe furnica nu tipa. Se opri din mersul sau agitat de colo-colo si se uita lung la buburuza.

“Dar tu ce faci aici? Acasa la tine unde e?”, si intrebarile sunasera de parca furnicuta descoperise ceva si vroia adevarul. Sau poate doar spera ca o sa aiba o casa unde sa doarma.

“Hm… Pai…. Vezi tu… M-am departat mult de casa. N-as stii sa ma mai intorc. Trebuia sa ajung la cineva acasa. Dar … m-am ratacit”, povesti buburuza.

“CE???!!! Te-ai ratacit???!!! Si tu te-ai ratacit???!!!”. Furnica urla. Si buburuza se facu parca mai mica decat chiar capul lui bebe furnica.

“O, nu. Nu te uita cu ochii aia tristi la mine. Nu-mi trebuie. Credeam ca ma ajuta si pe mine cineva. Vreau o casuta. Vreau sa dorm. Vreau acasa”, si furnicuta incepu sa planga.

Pentru cateva secunde, buburuza nu stiu ce sa faca sau daca ar fi fost cazul sa spuna ceva. Se uita in stanga si in dreapta sperand sa apara o mama sau un tatic cautandu-si copilul urlator – sau explorator. Dar nu venea nimeni.

“Ai putea sa stai cu mine. Eu vroiam sa inoptez aici, sub frunze”, spuse buburuza cu glas impaciuitor.

“Aici? Fara mama? Fara tata?”

“Macar nu esti singur”.

“Poate ai dreptate. Da. Macar nu sunt singur. Sunt doi. Doi rataciti. Si tu explorai zona?”, intreba cu glas normal – in sfarsit – furnicuta.

Dar buburuza nu mai apuca sa raspunda ca auzi venind de undeva de departe, si poate totusi nu chiar atat de departe, un alt glas urlator.

“Ce faci aici, copilule? Ti-am zis sa nu mai iesi din sir! Cand iti zic stai in sir, stai in sir! Nu rupi sirul si stam sa te cautam cu tot sirul dupa noi”.

Era mama lui bebe furnica. Iar glasul ei era de-a dreptul inspaimantator. Cum reusea copilul asta sa faca ce vrea la asemenea ordine. Buburuza incremenise si aproape ca nu mai respira, desi glasul nu i se adresa.

“Si tu. Tu de ce tii copiii in drum?”, se rasti mama furnica la buburuza impietrita. Dar nu mai continua. Se intoarse sa isi urmeze copilul care o si luase la pas, cand isi auzise mama.

Ramase singur. Din nou. Urletele lui bebe furnica nu il incantasera prea tare. Dar i-ar fi placut totusi sa mai aiba un glas langa el pana dimineata.

Si acum era deja noapte. Nu mai avea unde sa zboare. Mai bine dormea.

Putea doar sa viseze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook5k
Facebook