Povesti pentru copii

printre flori (13)

By  | 

Ar fi trebuit sa fie trist. Dar ceva in interiorul inimii lui minuscule ii spunea ca nu trebuie sa renunte. Niciodata nu e niciodata.

Isi reveni. Se ridica, se scutura cam cum fac cainii care ies dintr-un rau in care erau aproape sa se inece, si se pregati de zbor.

Dar, incotro?

In sus. In inaltul cerului. O, cerul! Cum de nu se gandise sa priveasca in sus?

Se inalta, se tot inalta pana cand i se paru ca frunza pe care a stat e doar un punct.

Cat de liber se simtea.

Era soare. Era cald. Era senin.

Incepu sa zboare creionand in aer valuri si flori. Se tinu dupa niste pasari. Si apoi plonja in mijlocul unor frunze dese.

Si topai de pe o frunza pe alta, de pe o planta pe alta. Nici nu mai stia de cand nu se mai simtise atat de bine. Afara era ceea ce cautase mereu.

Si in tot zborul lui, aproape ca se ciocni cap in cap cu un gandac de colorado, care trebuie sa fi fost tare infometat ca rodea de zor la frunza fara macar sa se sinchiseasca de ciocnire sau de prezenta buburuzei in zona.

“Salut”, spuse buburuza tradandu-si starea de euforie.

Gandacul de colorado n-avea insa nicio treaba, isi vedea de ale lui.

“Salut, salut, ce faci aici?”, continua buburuza insistent.

Dupa cateva clipe, gandacul se opri.

“Mananc”, raspunse sec. Si apoi relua: “Nu se vede?”, iar tonul lui nu era tocmai unul prietenos.

“Ba da, ba da, asta se vede. Eu vroiam de fapt sa te intreb asa ce mai faci”, incerca buburuza sa mai linisteasca apele.

“Ce mai fac? De parca ai stii ce am facut pana acum. Ca doar nu ne cunoastem”, raspunse gandacul cu acelasi ton usor brutal.

“Imi pare rau, n-am vrut sa deranjez. Ai dreptate, nu ne cunoastem, dar am putea, nu?”, intreba timid, intrand in defensiva.

“Nu”, veni raspunsul prompt. “Doar pentru ca suntem amandoi gandaci?”

“Aaaa… eu nu sunt gandac. Eu sunt buburuza. Daca te-ai opri putin si te-ai uita la mine ai vedea ca nu sunt gandac si nu vreau sa iti fac nimic rau”, explica buburuza cu acelasi glas impaciuitor.

“Lasa vorbele frumoase, ca stiu eu. Buburuza sau cum zici tu ca ti se spune, tot gandac esti”, i-o reteza scurt gandacul de colorado.

“Ba nu, nu sunt gandac. Nu semanam deloc”, reveni buburuza. “Eu sunt rosu si am buline negre, tu ai dungi si esti mai… uratel”, se trezi spunand iar ultimul cuvant fu mai mult soptit.

Gandacul de colorado incetase sa mai manance. Si desi trupul lui n-ar fi parut niciodata ca s-ar potrivi pentru o insecta careia sa i se poata spune ca e furioasa, in acel moment gandacul de colorado era parca pe punctul de a ataca buburza si a o arunca de pe frunza lui.

“Nu te supara, ai vazut cumva o buburuza portocalie?”, se auzi spunand, iar vorbele i se pareau ca vin de undeva de departe, dintr-un vis. Aproape ca nu credea ca le rostise el, probabil ca nu le gandise prea mult inainte.

Dar de ce intrebase?

“A trecut una mai zilele trecute pe-aici. O zurlie. Canta de parca era la concert si fanii trebuiau sa o aplaude”.

Buburuzei i se parea incredibil. Si nu stia ce il uimea mai mult: faptul ca gandacul reusise sa lege mai multe cuvinte fara sa scuipe venin sau faptul ca intrebarea lui nu i se paruse stupida si chiar primise un raspuns afirmativ.

Da, chiar asa. Stai, stai, stai, gandacul ii spusese ca vazuse o buburuza portocalie sau i se paruse, era doar dorinta lui care ii suna in urechi?

“O buburuza portocalie? Esti sigur?”, insista.

“Da. Ti-am spus o data”, gandacul revenise la atitudinea lui de “ma deranjezi, cara-te”.

Deci fusese pe-aici. Dar… si realiza… buburuze portocalii probabil ca sunt mai multe. Adica, in mod sigur sunt mai multe. Si el vazuse mai multe inainte de … Nu vroia sa isi aminteasca cum incepuse totul.

Putea oare ca buburuza zurlie de care spunea gandacul sa fi fost una si aceeasi cu buburuza lui? Sansele erau prea mici. Dar ce-ar fi pierdut daca incerca?

Se inarma cu curaj si deschise din nou gura. “Scuza-ma, o ultima intrebare: stii cumva pe unde a luat-o?”.

“Inainte. S-a dus la nerusinatii de nepoti. Niste needucati. Nu m-au lasat sa mananc trei zile cu joaca lor. Bine ca au plecat. Am scapat. Acum mi-e foame. Poate pleci si tu”, si ultimele cuvinte nu sunau a indemn, mai degraba a somatie.

Deci, sa recapitulam, isi spuse in gand buburuza, parasind frunza gandacului fara a-si lua la revedere. S-a dus inainte. Cat de inainte? In fine… S-a dus la niste nepoti… Ea trebuie sa fie. Ea se ducea la nepoti si cand i-a spus sa o urmeze. Nepotii l-au sacait pe gandac, deci trebuia sa nu fie tocmai departe acest inainte…. Dar au plecat… Adica s-au plictisit sa-l deranjeze pe gandac sau au plecat cu tot cu familie in alta parte? Isi amintea ca si familia lui se tot muta pe cand era el copil. Merita totusi sa incerce. Poate era o alta buburuza portocalie, cu alti nepoti. Sau poate ca nu va afla niciodata, pentru ca nu stia unde plecase.

Si totusi merita sa incerce.

Asa ca o lua inainte. Si fericirea il cuprinse din nou. Incepu sa cante. Devenea si el zurliu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook