Era dimineata.
Dar parca mai fusese o data.
O, nu, fusese doar un vis. Un vis frumos.
Traversase padurea, copacii ii aratasera drumul, il urcasera pe o frunza si il mutasera de pe o creanga pe alta, tot mai departe, tot mai sus, tot mai aproape de celalalt capat, de poalele muntilor.
Urcase si muntele. La inceput fluturii ii tinusera companie si il incurajasera sa nu se opreasca. Apoi veveritela il ajutara sa se urce tot mai sus, tinandu-l bine pe spate, cand una, cand alta. Se odihnise doar o clipa pe un con de brad.
Si tocmai sus, in varf, printre ceata risipita de razele soarelui, il astepta ea.
Dar era inca pe frunza de nufar. Broasca nu se mai zarea. Dar zorii zilei il impingeau usor de la spate sa porneasca la drum.
Oare va fi la fel ca in vis?
Trase aer adanc in piept inainte sa se avante in padure.
Ultimul drum.
Ultima zi.
Ultima aventura.
Si apoi, ea.
0 comments