Ganduri. Amintiri

Punct. Si de la capat (3)

By  | 

Incepea sa isi piarda rabdarea. Era la a cincea camasa pe care o proba, cu aceeasi pereche de blugi. Camasa albastra era parca prea de uniforma scolara. Cu cea alba parea un ospatar. Cea galbena era prea lunga la spate si ii facea fundul mai mare decat oricum I se parea ca il are. Cea rosie era parca prea puternica – nici acum nu intelegea de ce o cumparase in urma cu doi ani; nu o purtase de fapt niciodata. Acum avea pe ea o camasa roz pal, cam stearsa.

Ridica ochii si privi lung chipul din oglinda. Il recunostea, dar parca ii era strain. Obosita si trista. Asa era privirea ei.

In aceeasi oglinda se privise si in prima zi de liceu. Invatase mult pentru examenul de admitere. Isi dorise sa intre neaparat la acest liceu. In oras erau doar trei licee, iar voia neaparat sa intre la filologie. Cartile erau lumea ei. Si nu concepea sa intre la un alt liceu decat acesta. Asa ca, in prima zi de liceu, era tare mandra de ea. Atunci avea o camasa alba cu volanase mici de-a lungul nasturilor si o fusta in pliuri. Atunci era fericita si nerabdatoare. Acum insa…

Nu voia decat sa se piarda in multime, sa nu o observe nimeni, sa nu o intrebe nimeni nimic. Poate ca rozul acesta sters era exact ce-i trebuia. Isi baga camasa in pantaloni. O scoase iar. Se gandi ca pentru un viitor proprietar de revista putea face un efort sa arate mai sic. Isi baga doar o parte a camasii in pantaloni.

Isi lua adidasii, rucsacul bej pe un umar – la fel de sters si el – si se hotari sa o ia pe jos spre liceu. Asa cum facea si in urma cu mai bine de 20 de ani.

Trecu pe aceeasi alee de castani. Se opri si privi in jur. Castanii pareau la fel de batrani ca ea. Sau la fel de batrani cum se simtea ea acum.

Isi aminti cat de mult ii placeau castanii infloriti. Oare cum de uitase de asta?

Pe undeva prin sertarele de-acasa era o fotografie cu ea in mijlocul aleii cu castanii infloriti. Din ultimul an de liceu. Ce vise avea atunci! Imaginea de azi nu se potrivea deloc cu imagina pe care o vedea atunci despre ea, peste 20 de ani.

Nu mai fusese pe aceasta alee de mult prea mult timp.

Se uita din nou lung, pe alee. Parca in cautarea adolscentei de atunci. Ce-ar fi spus despre ea, cea de acum?

Privi in urma. Ar fi putut sa se intoarca acasa. Stia insa ca Andreea nu o va ierta. O sunase ca vine si ii promisese ca se vor vedea la liceu. Asta dupa ce Andreea insistase sa se intalneasca, sa mearga impreuna la scoala. Cum faceau in vremea liceului. Andreea statea nu departe de alee. Si se asteptau dimineata, pe la mijlocul drumului. Asa aveau timp sa povesteasca. De multe ori, vorbeau despre teme, repetau lectiile, incercau sa gaseasca un alt final romanelor pe care le citeau pentru scoala sau din placere. Impartaseau aceeasi pasiune pentru carti.

Din fericire, Andreea nu mai statea la aceeasi adresa. Se mutase cu sotul si cei doi copii intr-o casa mai mare, in alta zona a orasului. Andreea ar fi venit la locul de intalnire din liceu. O convinsese insa ca nu are rost sa bata drumul, ca sa faca impreuna cale intoarsa spre liceu. Aveau sa se intalneasca in curtea scolii.

Mai avea putin. Respira adanc de cateva ori, incercand sa-si regleze bataile inimii. Isi repeta in gand biografia pe care o va prezenta in fata clasei. Stia ca va trebui sa faca asta. Andreea ii povestise de intalnirea de 10 ani la care ea nu ajunsese. Pe atunci nici Andreea nu avea familie. Si glumisera pe seama faptului ca era singura dintre cei prezenti la Reuniune inca independenta. Si ca nu i-ar fi stricat sa aiba alaturi inca o nebuna la fel de libera.

Acum, dupa alti 10 ani, lucrurile nu mai stateau la fel. Si cu siguranta asteptarile erau altele.

Avea aproape 40 de ani si stia ca printre colegii ei erau unii care aveau copii de liceu. Motive de mandrie si povesti cu final fericit. Povestea ei nici nu incepuse.

Din poarta liceului zari un grup de adulti care radeau tare. Clasa ei. Aceeasi cu care chiulise odata de la latina ca sa mearga la film. Iar profa ii asteptase la iesirea din cinematograf. Avea o banuiala despre ciripitorul din clasa. Mama Ginei era prietena cu profa de latina si cu siguranta ca ii divulgase planul lor.

“Pana saptamana viitoare sa pregatiti un eseu pe marginea filmului. In latina. Daca vreti sa treceti clasa!”, le spusese profa scurt. Nici unul dintre ei n-a scos un cuvant. Nici dupa ce profa a facut stanga-mprejur, lasandu-i cu gurile cascate, in usa cinematografului.

Si nici unul nu ii spusese nimic Ginei, desi privirile se intorsesera spre ea.

Poate chiar despre asta povesteau razand toti, in curtea scolii.

Inainta cu pasi mici, cautand-o cu privirea spre Andreea.

“Chiar ma intrebam cand o sa apari, sis!”

Era Andreea. In spatele ei.

Se intoarse si o stranse in brate.

“Credeam ca imi tragi clapa”, ii spuse desprinzandu-se din imbratisare.

“Eu? Tie? N-am eu tupeul asta!”, ii raspunse zambind. “Crezi ca nu stiu ca m-ai fi urmarit si in gaura de sarpe?” Rasera amandoua si se stransera inca o data in brate.

“Hai, sis! Trebuie sa intram in clasa! Ai mei sunt deja acolo!”

Andreea venise deci cu toata familia. Si probabil la fel si ceilalti colegi. Doar ea era singura.

“Hai, sis, ca esti cu mine!”, ii spuse Andreea citindu-i parca gandurile.

O prinse de brat pe Andreea si respira adanc. Apoi se indreptara spre usa pe care colegii intrasera deja. “O sa fie bine”, isi spuse in gand.

“Scapam repede. Dirigul nu mai e. Si nu cred ca mai vine vreun profesor. Suntem doar noi. Apoi avem timp de povesti”.

Stia foarte bine ce insemna asta pentru Andreea. Si era exact ce nu ii lipsea acum.

 

Daca nu ati citit inceputul, iata:

2 Comments

  1. adina dumitra

    July 5, 2018 at 1:30 pm

    ce frumos ! banuiesc ca exista continuare, da caci abia astept !

    • iulianaroca

      July 5, 2018 at 4:06 pm

      Trebuie sa existe o continuare 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Enjoy this blog? Please spread the word :)

Facebook
Facebook